Într-un verset din Biblie citim: „Faceți
toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli“ (Filipeni 2.14).
„Toate”, adică ceea ce-ți cere mama,
învățătorul la școală și Dumnezeu prin Cuvântul Său sfânt...
Un băiețel avea obiceiul să cârtească cu
orice prilej. Dimineața, cum se trezea, începea să murmure, ba că nu-și găsea
ciorapii, ba că apa de la robinet este prea rece, ba cine mai știe ce. Veșnica
lui bombăneală îi mâhnea pe toți ai casei.
Băiatul era credincios și mama îi amintea de
fiecare dată că Dumnezeu îl poate ajuta să fie întotdeauna mulțumit și să nu
cârtească niciodată. În cele din urmă, el hotărî să se adreseze Domnului de
fiecare dată când îi venea să cârtească.
Într-o seară, băiatul se rugă și se culcă
mulțumit, iar dimineața când se trezi și privi pe fereastră, văzu cernându-se
ca prin sită o ploaie măruntă... Băiatul era cât pe ce să cârtească, pentru că dorea
să se joace pe-afară. Dar amintindu-și la timp de povața mamei, se apucă să
facă din hârtie jucării pentru sărbătoarea de Crăciun. Era toamnă și se apropia
sărbătoarea nașterii Mântuitorului.
Mama intră în cameră și, când îl văzu
lucrând, se bucură din toată inima. Fiul ei reușise să facă o mulțime de
cutiuțe și moriști multicolore... Prin urmare, în locul jucăriilor pentru
copii, ea putea procura acum câteva articole de îmbrăcăminte sau șalul acela de
puf pe care visa demult să-l cumpere pentru bunica.
Mama își îmbrățișă băiatul, lăudându-l
pentru ziua aceasta ploioasă, petrecută cu atâta folos.
Cu timpul, băiatul se debarasă de prostul
său obicei, iar când simțea că-i vine totuși să cârtească, cerea în șoaptă
ajutorul Domnului și-l primea de fiecare dată.
Când a crescut mare, a ajuns să fie apreciat
de toți ca un om cumpătat și răbdător, prietenos și amabil, bun la inimă și
săritor la nevoie. El a devenit astfel un adevărat ucenic al lui Isus,
urmându-I porunca: „Nu cârtiți între voi!“ (Ioan 6.43).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu