Ionuț se juca de ceva timp în camera lui.
Mama îl auzea din camera alăturată și se bucura că se juca singur așa de
frumos, fără ca ea să fie nevoită permanent să vadă de el. Astăzi ea avea mult
de lucru, pentru că era ziua de spălat rufe.
Deodată Ionuț a venit foarte agitat la ea
ținând în mână o șipcă de lemn, care era acoperită cu multe liniuțe scurte și
negre. Părea să fie un metru din lemn.
- Mama, a strigat Ionuț, am trei metri și
douăzeci de centimetri!
- Trei metri douăzeci? a repetat mama
zâmbind, pentru că știa că băiețelul ei nu avea nici măcar un metru. Dar apoi
s-a uitat cu seriozitate la băiat și l-a întrebat:
- De unde știi că ai peste trei metri?
- Uite aici metrul meu! Mi l-am făcut singur
și m-am măsurat cu el lângă peretele camerei. Sunt foarte sigur că am peste
trei metri.
Mama a zâmbit din nou, dar l-a lăsat pe
Ionuț să creadă că este atât de mare. Ea știa că nu îl putea abate de la ideea
lui, mai ales că s-a măsurat el însuși cu propriul său metru!
Când și-a preluat lucrul, mama s-a gândit: Așa
procedează și mulți adulți când este vorba să recunoască sentința lui Dumnezeu
asupra lor. Ei nu ascultă ce spune Dumnezeu despre ei, cum îi evaluează El pe
ei, ci se evaluează ei înșiși – cu propriul lor etalon. Și astfel sunt
întotdeauna „mai mari” – mai buni, mai credincioși, mai destoinici decât în
realitate. Dar se înșală!
Faci și tu la fel? Sau pentru tine are
valabilitate etalonul lui Dumnezeu, Cuvântul Său, sentința Lui?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu