Nu L-am văzut niciodată, și totuși Îl iubim

   Micuța Renata își pierduse mama pe când era un bebeluș. Tatăl ei o iubea foarte mult pe fiica lui și cei doi se înțelegeau bine.

   Într-o zi, Renata l-a întrebat:

   „Tată, Îl iubești pe Domnul Isus?”

   „Cum pot iubi pe cineva, pe care nu L-am văzut niciodată?” a răspuns el.

   Copila a tăcut un moment și s-a gândit, apoi a întrebat:

   „Tată, cât timp aveam eu când a murit mama?”

   „Aveai șase luni, draga mea.”

   „Dar, tată, nu-mi amintesc să o fi văzut vreodată pe mama și totuși o iubesc foarte mult, pentru că tu mi-ai povestit atâtea lucruri plăcute, frumoase și bune despre ea.”

   Aceste cuvinte au pătruns în inima tatălui. După un timp a răspuns încet:

   „Renata, tu mi-ai spus acum o veste din cer! Desigur, eu nu L-am văzut niciodată pe Domnul Isus, dar am auzit multe lucruri bune despre El, în mod deosebit de la mama ta. Ea mi-a istorisit deseori că Domnul Isus mă iubește și pe mine, că a murit și pentru păcatele mele și că dorește să mă primească dacă vin la El cu pocăință. Vreau să fac acum acest lucru.”

   Atunci, tatăl a îngenuncheat și după ce a mărturisit sincer păcatele sale, a primit siguranța iertării păcatelor sale. Acum, pe buzele sale era laudă și mulțumire. A luat-o pe fetița lui în brațe și i-a spus mișcat:

   „Acum doresc să-L iubesc din toată inima pe Domnul Isus și să-I dedic viața mea. Când vom fi la mama ta, ea se va bucura mult că rugăciunile ei au fost ascultate!”

„...Pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită...” (1 Petru 1.8).