Un doctor credincios a fost chemat la patul de boală al unui tânăr. După control, doctorul i-a spus fără ocolișuri că nu mai are mult timp de trăit. Tânărul a rămas fără cuvinte. Deznădăjduit l-a privit pe doctor și a spus:
- Am ratat!
- Ce ați ratat? l-a întrebat doctorul.
Muribundul a repetat:
- Am ratat!
- Ce ați ratat? a întrebat încă o dată doctorul.
- Domnule doctor, am ratat mântuirea sufletului meu, a răspuns bolnavul.
- Nu vorbiți așa, a încercat doctorul să-l consoleze, nu vă amintiți de tâlharul de pe cruce?
- Îmi amintesc, dar știu că acesta nu i-a spus niciodată lui Dumnezeu: «Vezi-ți de drumul tău!» – așa cum am făcut eu.
În deznădejdea lui, el a mărturisit mai departe:
- Dumnezeu a lucrat odată în mine întoarcerea la El. Dar diavolul mi-a șoptit: «Încă nu; mai ai mult timp. Ești încă tânăr, bucură-te mai întâi de viață. Și apoi ce vor gândi oamenii despre tine!» L-am urmat pe diavolul, cu toate că am recunoscut în fața lui Dumnezeu mizeria păcatului și vina mea. Dar am amânat mântuirea sufletului meu, m-am opus și l-am întristat pe Duhul Sfânt; am ratat harul oferit. Acum pentru mine este prea târziu!
Doctorul a încercat mai departe să-l consoleze amintindu-i de mulți păcătoși care au venit la Mântuitorul în al unsprezecelea ceas și au găsit iertare și pace. Muribundul însă a spus:
- Al unsprezecelea ceas al meu a fost atunci când Mântuitorul m-a chemat. Acum sunt pierdut. Am ratat timpul de har, am ratat mântuirea, este prea târziu!
Spunând aceste cuvinte a plecat în veșnicie. Ce îngrozitor! Cu siguranță i s-ar fi arătat har, dacă s-ar fi încrezut în el. Dar tânărul nu a mai putut să creadă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu