Delia era un copil
bogat și avea foarte multe jucării. Dar, din păcate, era bolnavă, iar corpul ei
era diform și umflat. Deseori trebuia să ia medicamente. Toți o numeau „Grăsana“.
Copiii își băteau
joc de ea cel mai mult pe drumul spre școală. Niciunul dintre copii nu dorea să
se joace cu Delia, niciunul nu dorea nici măcar să o atingă. Radu din clasa a
IV-a chiar a compus un adevărat cântec de batjocură, și acesta era cântat de
fiecare dată când Delia pășea în curtea școlii. Când auzea cântecul acela
prostesc, Delia dorea să intre în pământ. Cu timpul se născu în ea o mânie
puternică. „Așteptați“, gândea ea, „când voi fi mare, vă voi plăti cu aceeași
monedă!“ Dar când se gândea așa, simțea și mai tare singurătatea ei.
Ninsese pentru
prima dată în acel an, iar copiii se dădeau după-masa cu sania. Și Delia porni,
dar își căută un loc unde putea să fie singură.
Deodată cineva i se
adresă:
- Sania ta merge grozav! Și ce bine știi să o
conduci!
Delia se uită în
sus și văzu o doamnă străină stând pe pantă.
- De ce nu mergi și tu acolo cu ceilalți
copii, de ce stai aici singură? o întrebă doamna mai departe.
Delia se uită
încurcată în pământ.
- Nimeni nu vrea să se joace cu mine, pentru
că sunt așa de grasă.
- Ah, asta nu face
nimic, uită-te aici, nici eu nu sunt ca ceilalți. Doamna îi arătă piciorul ei
drept, care era complet diform și umflat și care era încălțat cu un pantof
înalt.
Delia nu observase
deloc acest lucru. Doamna îi zâmbi prietenoasă:
- Dar Mântuitorul ne vede inima, chiar dacă
avem unele defecte corporale, unele infirmități.
Delia dădu din
umeri îndoielnică. Pentru că doamna părea să fie așa de înțelegătoare, Delia îi
povesti cum copiii râdeau pe seama ei și îi spuse chiar și despre cântecul de
batjocură care a fost compus cu privire la ea.
- Dar când voi fi mare, adăugă ea, vor vedea
ei ce vor păți!
Doamna răspunse:
- Așa gândeam și eu mai demult, când strigau
după mine „Șchioapa“. Dar Mântuitorul m-a învățat altceva.
- Ah, El a murit de
mult timp, dădu Delia din mână.
- Da, așa este. Dar
înainte a suferit nespus de mult și a fost batjocorit. El a fost disprețuit și
a fost scuipat chiar în față. Pe cap I-au pus chiar o coroană de spini, Delia.
Vezi, așa ceva n-au făcut încă cu noi două, nu-i așa? La sfârșit L-au pironit
pe cruce. Și știi ce S-a rugat El când atârna pe cruce în suferințe de nespus? –
„Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“ El m-a învățat să privesc la El în
necazul mic pe care îl am de suportat. Atunci mi-a trecut mânia față de ceilalți
copii. Am devenit bucuroasă cu Mântuitorul meu.
Delia a ascultat cu
atenție. Se gândi un răstimp, apoi spuse încet:
- Dar acum El este mort.
- Da, El a murit
din dragoste pentru noi. Dar El a și înviat și este preamărit în cer și îi
ajută pe cei care Îi cer acest lucru și se încred în El.
- Este adevărat? se
asigură Delia.
- Da, este
adevărat, și vei vedea tu însăți acest lucru, aprobă doamna străină.
Acasă, fetița
singuratică împreună mâinile și șopti:
- Ah, Doamne Isuse, până acum nu m-am gândit
deloc la Tine. Cât de mult a trebuit să suporți și să iei asupra Ta! Și totuși,
i-ai iubit pe toți! Eu doresc să devin oița Ta și să fiu așa ca Tine; Tu mă
poți ajuta...
„Oare mă va ajuta
Mântuitorul?“ se gândi Delia a doua zi dimineața pe drumul spre școală. Atunci
apăru chiar Radu. Desigur, va începe iarăși să-și bată joc de ea. Dar Radu nu se
gândea la așa ceva. El avea necazul său, pentru că tocmai își pierduse banii
pentru laptele ce îl primea de la școală.
- Delia, mă ajuți să-i caut? întrebă el
încet.
Mai întâi, Delia a
vrut să-i răspundă obraznic. Dar atunci și-a adus aminte de Mântuitorul. Repede
s-a aplecat și a pipăit prin zăpadă până când a găsit banii lui Radu. El a fost
foarte bucuros.
Radu a povestit și la
ceilalți copii despre banii
pierduți. Niciodată nu s-a mai auzit cântecul de batjocură despre Delia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu