SHABOLA

O istorisire adevărată despre un băiat din Rhodesia (Africa de Sud), care L-a primit

pe Domnul Isus, după ce a auzit istorioara despre Păstorul cel bun și oaia pierdută.

     Uac! Uac! O pasăre mare, roșie zbura des deasupra capului lui Shabola. Băiatul se trezi speriat. Din depărtare auzi zbierând o maimuță care sărea dintr-un pom într-altul. Era dis-de-dimineață în jungla din Rhodesia din Africa de Sud. Soarele pătrundea prin frunzișul des al copacilor și îi strălucea lui Shabola drept în ochi. El se sprijini pe coatele sale brune și se uită vizavi la școala de misiune. Acolo nu se mișca nimeni. Shabola se întoarse pe salteaua lui subțire și uzată. O durere străpungătoare trecu prin corpul său. Shabola gemu tare. Ieri a lucrat toată ziua cu tatăl său. Au vrut să construiască o colibă nouă. Ah, se gândea Shabola, chiar dacă coliba noastră va fi nouă, nu va fi niciodată așa de frumoasă cum este școala misiunii! Școala misiunii era curată, luminoasă și prietenoasă. De-ar putea să locuiască în școala de misiune! Oh, de-ar avea el un asemenea cămin!

     „Sus, jos, sus, jos“ - Shabola își amintea bine de mișcarea ciocanului de lemn. Iar pentru că nu avea o soră, trebuia el să îndeplinească lucrul de fată, căci în Africa fetele și femeile lucrează foarte greu. Cum îl mai dureau mușchii de la manevrarea ciocanului de lemn! Când a căzut ciocanul pe degetele piciorului său gol, a zbierat de durere. Toată ziua a pisat podeaua pentru coliba lor nouă. De aceea a trebuit să lipsească de la școală. Astăzi nimic nu putea să-l oprească pe Shabola să viziteze școala, nici chiar mădularele lui dureroase.

     După ce a mâncat mămăliga groasă și untul de arahidă, se îndreptă pe drumul școlii. Deodată îl văzu pe tatăl său lângă el. Shabola se întreba mirat, dacă și tatăl său ar vrea să meargă la școală. Ce frumos ar fi aceasta! În orice caz, dorea să-l încurajeze în acest sens.

     - Tată, învățătoarea este amabilă, spunse el, și cărțile sunt scrise în limba noastră. Eu te voi ajuta.

     Dar Shabola nu primi niciun răspuns. Ochii tatălui său priveau spre pământ. El părea nefericit.

     Când au ajuns la școală, Shabola a fost curios, dacă tatăl său va veni cu el înăuntru. În acel moment însă, tatăl s-a întors și a plecat, cu capul și umerii lăsați, înapoi la colibă. Shabola a fost trist. Dar fugi repede în sala lui de clasă și se așeză în bancă.

     Shabola a vrut să învețe cât mai multe în școala de misiune. El rezolva lecțiile sale conștiincios. „Umfundis“ (numele învățătoarei în Rhodesia) era drăguță și prietenoasă. Ea îi iubea pe copii, și copiii o iubeau pe ea. Shabola știa foarte sigur că „Umfundis“ îl iubea și pe el. Ea îl ajuta întotdeauna cu drag, când Shabola o întreba ceva. Lecția biblică era materia lui preferată. Încordat, Shabola aștepta în fiecare zi până când „Umfundis“ punea toate celelalte cărți deoparte și lua cu grijă cartea de piele neagră cu marginea aurită. El știa că acum „Umfundis“ le vorbește despre Dumnezeu.

     Într-o zi, „Umfundis“ a spus:

     - Istorioara de astăzi se referă la oaia cea mică, ce locuia într-o regiune muntoasă. Oaia cea mică a mers cu turma pe pășune. Ea a mâncat din iarba verde, până când a uitat de celelalte oi. Fără ca să-și dea seama, ea s-a îndepărtat de celelalte. Deodată a fost conștientă că s-a rătăcit. A început să fugă într-o direcție, după aceea în cealaltă direcție. Ea le căuta pe celelalte oi, dar nu le putea găsi. Cu cât fugea mai mult, cu atât se temea mai mult. În sfârșit, când întunericul se lăsase, a fost așa de obosită, până a căzut și nu s-a mai putut mișca. Oare ce s-a întâmplat cu ea acolo? Oare au sfâșiat-o lupii?

     Între timp, păstorul a mers cu celelalte oi acasă. Acolo a observat că oaia cea mică era pierdută. Consternat de aceasta, se pregăti cât putu de repede de drum, pentru a căuta oaia pierdută. El căută și căută, până în sfârșit o găsi. Cât de fericit a fost! El a luat oaia pe umerii săi și a dus-o în siguranță acasă.

     Până aici învățătoarea a povestit. Apoi a adăugat:

     - Vedeți, copii, Isus este Păstorul cel bun. El a venit să caute oile pierdute.

     Când învățătoarea a sfârșit istorioara, Shabola a ridicat mâna și a spus:

     - Umfundis, eu sunt oaia aceea mică și pierdută. A venit Domnul Isus să mă caute și pe mine?

     - Da, a răspuns învățătoarea. Isus a venit din cer, pentru a ne căuta pe noi toți. Noi toți suntem ca oaia aceea mică și pierdută. Noi am păcătuit și am fugit de Dumnezeu.

     Shabola și-a plecat ochii.

     - Acum ascultați bine copii, spuse învățătoarea mai departe, Domnul Isus vrea să ne ia odată pe toți în cer. Pentru a putea face aceasta, El a trebuit să sufere și să moară pe cruce pentru noi, cu toate că El nu a făcut niciodată ceva rău.

     Shabola se uita în ochii învățătoarei. Și ea se uita la el.

     - Dacă vrem să mergem la Domnul Isus în cer, în locuințele pe care El le-a pregătit pentru noi, atunci trebuie să Îl primim ca Mântuitorul nostru în inimă, spuse ea încet.

     Când Shabola s-a întors iarăși în satul lui, a trebuit să se gândească tot timpul la Păstorul cel bun și tot ce misionara a povestit despre păcat, despre cer și despre Domnul Isus. El știa că a păcătuit și se întreba, dacă și pentru el va fi în cer o locuință. Când se gândi la faptul că cerul ar fi mai frumos decât școala de misiune, atunci Shabola își dori să meargă imediat acolo.

     El a încercat de câteva ori să-i povestească tatălui său despre Păstorul cel bun. Dar el scutura numai din cap. El nu îl înțelegea pe Shabola.

     Într-o dimineață, Shabola a vrut să se scoale, ca să meargă la școală. Dar nu a putut. El se simțea foarte anemic și avea febră. A auzit-o pe mama sa strigând, dar el era prea bolnav pentru a putea răspunde. Când a venit mama sa și l-a scuturat, a observat și ea, că el era bolnav.

     Speriată, ea a fugit să-l aducă pe vraci, iar împreună l-au scos pe băiat în fața colibei. Mai multe zile, Shabola a stat culcat în vânt și în soare. Prietenii lui veneau, ca să-l viziteze. Mama îi aducea de mâncare și de băut, dar ea nu a vrut să-l ia înapoi în colibă. Ea se temea de duhurile rele, căci oamenii din tribul lui Shabola credeau că duhurile rele de febră vor rămâne pentru totdeauna în colibă.

     Când boala lui Shabola deveni tot mai gravă, vraciul veni tot mai des. El a omorât găini, pentru a le jertfi duhurilor. Shabola încerca să-l oprească, dar el putea doar să șoptească. „Asta nu va putea ajuta – nu poate să ajute.“ Într-o zi a venit „Umfundis“, ca să-l viziteze pe Shabola. În acel timp, el era deja foarte slăbit. Shabola abia mai putea să o vadă, având ochii numai pe jumătate deschiși. Vocea ei suna pentru el ca dintr-o depărtare mare.

     - Shabola, spuse ea, tu ești foarte bolnav. Ești tu pregătit chiar să mori? L-ai primit tu pe Domnul Isus în inima ta?

     - Desigur, Umfundis! Eu am fost o oaie mică, piedută. Isus m-a găsit.

     Shabola a început să zâmbească. El se sprijini pe coate și se uită dincolo de casa de misiune, pe care o putea vedea printre pomi.

     - Umfundis, eu voi primi o casă și mai frumoasă ca aceea. Domnul Isus construiește deja una pentru mine. El va veni în curând, ca să mă ia acolo la El. Abia pot să mai aștept.

     Vocea lui Shabola deveni tot mai slabă. Acum stătea culcat liniștit. Părinții lui și învățătoarea așteptau, ca el să mai deschidă ochii încă o dată. Dar Shabola nu a mai deschis ochii niciodată. El a plecat în noua sa locuință cerească, pe care Domnul Isus a pregătit-o pentru el.

     Ochii tatălui se îndreptară de la Shabola la învățătoare.

     - Umfundis, spune-mi, te rog, ce s-a întâmplat. Unde este Shabola acum? Îl voi mai vedea vreodată?

     Dar fără să aștepte un răspuns, s-a întors și a dispărut după colibă.

     Mai târziu, după ce tatăl lui Shabola a vorbit cu învățătoarea, el s-a decis să nu țină o înmormântare păgânească. Înmormântarea lui Shabola trebuia să fie creștinească. Ea a fost ținută de stațiunea misiunii.

     Când învățătoarea a povestit la mormânt istorioara despre Păstorul cel bun, tatăl înțelese ceea ce Shabola a încercat să-i explice. El a simțit că parcă i s-a luat o perdea de pe ochi. Bucuria a pătruns în inima lui. El a îngenuncheat la sicriul simplu de lemn, în care a fost pus Shabola, și L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor al său.

     - Acum îl voi vedea pe Shabola al meu în cer, a spus fericit tatăl, și poate voi avea voie să locuiesc chiar lângă el.