Hudson Taylor
povestea că un mic chinez, a cărui mamă murise, a fost primit la școala
misionară. El rămase aici mai mulți ani și Îl cunoscu pe Isus Hristos ca pe
Mântuitorul său. La vârsta de 14 ani, băiatul merse să petreacă vacanța în
satul său. Intrând într-o după-masă într-un templu din sat, el se uită la un idol.
Un bătrân de 65 de ani urcă cu pas șovăitor treptele templului și depuse câteva
bucăți de tămâie înaintea idolului, după care se puse în genunchi și începu să
se roage. Copilul se gândi: „Iată un bătrân care nu mai are mult de trăit și
care nu cunoaște calea către cer. Dar eu nu sunt decât un copil și nu
îndrăznesc să-i spun nimic.“ (Într-adevăr, tinerii chinezi au un respect foarte
mare față de persoanele în vârstă, și a învăța pe un bătrân este socotită ca o
obrăznicie). „Ce să fac?“ se întrebă el. „Nu este nimeni, ca să-i spună ceva.“
Inima sa a fost atât de mișcată, că lacrimile izvorâră din ochii săi; și copilul
se simți împins să se apropie de bătrân:
- V-ați simți
jignit, dacă un copil v-ar vorbi? îi zise el. Eu sunt tânăr și dumneavoastră
sunteți foarte bătrân.
- De ce plângi?
întrebă bătrânul. Pot să te ajut cu ceva?
- Eu plâng,
domnule, pentru că sunt foarte mâhnit gândindu-mă la dumneavoastră.
- La mine?
Pentru ce?
- Pentru că
dumneavoastră sunteți bătrân; pentru că probabil nu veți mai trăi mult timp și
nu cunoașteți calea către cer!
- Cum? Tu
cunoști calea către cer?
- Eu știu că
Isus m-a mântuit și că El vrea să vă mântuiască și pe dumneavoastră.
- Cine este
Isus? întrebă bătrânul.
Copilul îi povesti atunci istoria dragostei lui Dumnezeu,
și inima bătrânului se înmuie de tot.
- Copile, zise
el, eu am mai mult de 60 de ani și nu am auzit niciodată astfel de lucruri.
Vino acasă, ca să povestești și soției mele aceste lucruri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu