- Doamna Morar, întrebă Ionel la începutul
orei de copii, dumneavoastră ne-ați spus data trecută că Domnul Isus dorește să
ne dăruiască o inimă nouă. Dar cum este posibil acest lucru?
- Aceasta este o
întrebare bună, răspunse doamna Morar. Cine dintre voi are vreo idee? Doamna
Morar se uita curioasă la multele fețe întrebătoare. Toți păreau să se
gândească.
Lia spuse:
- Și bunicul meu așteaptă o inimă nouă. Dar
va fi o operație grea, spune bunica. Oare și pentru Domnul Isus este tot așa de
greu?
- Dar atunci ar
trebui să mergem toți la spital, ca să primim de la Domnul Isus o inimă nouă, spuse
Dan.
- Nu, copii,
explică doamna Morar, desigur, nu așa se înțelege aceasta. Voi vă gândiți acum
la inima voastră, pe care o auziți tot timpul bătând, la organul din corpul
vostru, care trebuie să pompeze sângele prin corp, pentru a vă menține în
viață.
Dar Domnul Isus se
referă la cu totul altceva când vorbește în Biblie despre inima noastră. El
spune, de exemplu, că din inimă vin gândurile bune și rele. Astfel, inima este
locul unde iau ființă gândurile, care influențează apoi acțiunea noastră.
Desigur, puteți să înțelegeți acest lucru, nu-i așa?
Toți copiii au
aprobat.
- Și acum vă spun o povestire. Asculați cu
atenție și apoi îmi veți spune dacă are ceva de-a face cu întrebarea lui Ionel.
De câțiva ani conduc mașina mea mică și galbenă. O cunoașteți cu toții. Eu o
îndrăgesc mult. Mașinuța mea și cu mine am parcurs împreună mulți kilometri,
iar unii dintre voi ați călătorit cu noi. Acum o săptămână, mașina mea galbenă
n-a vrut să pornească dimineața. Am învârtit de cheie, dar motorul nu a pornit.
Scotea doar niște sunete și se oprea. Fii cuminte, l-am rugat eu și am încercat
încă o dată. Într-adevăr, acum a funcționat. Dar după ce am mers o porțiune de
drum, motorul a început să facă iarăși sunete ciudate. Se auzea ca și când ar
certa pe cineva și ar jeli. Atunci a început să hodorogească și să zgâlțâie.
Deodată s-a auzit un pocnet și mașina mea nu s-a mai mișcat de pe loc. Nu mai
era nimic de făcut. A trebuit să sun la atelier și să fiu remorcată. Maistrul
de la atelier s-a uitat la defect și a spus că motorul era stricat și nu mai
putea fi reparat. Ar fi mai bine să se monteze un motor nou. Am urmat sfatul și
acum mașina mea mică și galbenă merge iarăși excelent. În afară a rămas la fel,
dar înăuntru este nouă. Și acest lucru influențează condusul. Doamna Morar făcu
o pauză.
- Acum știu, strigă
Ionel și se lumină la față.
- Atunci explică și
la ceilalți, l-a încurajat doamna Morar.
Ionel a fost
imediat de acord.
- Mașina nu a mai
mers bine, pentru că motorul avea un defect. Acesta acționa asupra condusului.
- Așa cum gândurile noastre influențează ceea
ce facem, l-a întrerupt George.
- Da, gândurile
sunt și motorul pentru vorbirea noastră, pentru că atunci când mă supăr pe
cineva, atunci spun repede ceva obraznic, spuse Ancuța.
- Și o reparație nu
ajută, completă repede Ionel, dacă se înlătură un defect, imediat apare un
altul. Aici ajută numai un motor nou, pentru ca mașina să meargă iarăși bine.
Doamna Morar s-a
bucurat că copiii au înțeles așa de bine.
- Da, aveți dreptate. Toate faptele și vorbele noastre rele sunt cauzate
de motorul cel rău, inima noastră rea. Și aceasta nu poate fi reparată, ci
trebuie să fie făcută nouă de către Domnul Isus. Noi putem să ne rugăm Lui și
să-i spunem că de vină este inima noastră și că am acționat greșit. Atunci El
ne iartă și ne dăruiește o inimă nouă, ca să ne putem comporta cum Îi place
Domnului Isus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu