- Mama, îmi trebuie două caiete noi; pot să
mi le cumpăr? întrebă Mihai.
- Sigur că da, ai propria ta pușculiță cu
bani pentru asemenea lucruri. Ia de acolo cât îți trebuie.
Mihai luă un leu și alergă la librăria
domnului Paștiu de la colțul străzii, unde se găseau și lucruri pentru scris.
- Șaptezeci de bani, băiatule, spuse amabil
domnul Paștiu, primești treizeci de bani înapoi, și îi dădu trei monede înapoi.
- Mulțumesc frumos, spuse Mihai și o luă la
trap spre casă.
Când a vrut să pună banii iarăși în
pușculiță, ce văzu? În loc de treizeci de bani avea în mână o monedă de
cincizeci de bani și două de zece bani! Fără îndoială, domnul Paștiu s-a
înșelat și i-a dat înapoi șaptezeci de bani în loc de treizeci.
Mihai se bucură. Pentru patruzeci de bani
putea să-și cumpere gumă de mestecat, pentru că îi plăcea mult. Niciun om nu va
observa. Și domnul Paștiu era desigur destul de bogat, avea un magazin mare, cu
multe rafturi înalte, pline cu cărți; ce însemna pentru el patruzeci de bani?
Până la urmă a fost vina lui, ar fi putut să fie mai atent când a dat restul.
Dar imediat s-a anunțat conștiința lui
Mihai: „Nu fă așa, Mihai! Du banii înapoi; nu îți aparțin!“
În sfârșit ajunse la o decizie: Astăzi este
deja prea târziu; nu mi-am făcut încă temele de casă. Mâine este timp destul.
Cu o altă ocazie, când voi trece cândva pe la domnul Paștiu, voi pune lucrurile
în rânduială.
Mihai nu dormi în următoarea noapte așa de
bine ca în altele. Nu s-a bucurat de rugăciunea sa înainte de a merge la
culcare; și cu rugăciunea de dimineață nu a fost mult prea altfel; i se părea
oarecum greu să spună amin...
În următoarea dimineață de duminică la
școala duminicală li s-a citit din capitolul șapte al cărții Iosua, unde este
vorba despre furtul lui Acan. Învățătorul școlii duminicale, unchiul Vasile,
le-a povestit copiilor istoria gravă cum Acan, după cucerirea Ierihonului, a
șterpelit o parte din valorile luate ca pradă și le-a îngropat în cortul său,
și cum apoi, pentru această faptă rea, a primit o pedeapsă grea, fiind omorât
cu pietre atât el, cât și toată familia lui.
Unchiul Vasile a adăugat la această
povestire un îndemn serios:
„Și voi, dragi copii, veți fi adesea
încercați spre a face răul. Adesea sunt lucruri mici, nesemnificative, care par
pe deplin inofensive. Dar feriți-vă exact de aceste lucruri mici, neînsemnate –
de cele mai multe ori se începe cu ceva mic, când cineva, care se crede a fi un
ucenic al Domnului, deviază într-o zi de la calea dreaptă în urmarea Domnului.
În zilele noastre, oamenii nu mai consideră toate aceste lucruri așa de
importante, așa de tragice, cum spun mulți. Dar nu cum apreciem noi oamenii un
astfel de lucru, cum gândim despre el, ce considerăm că este el – ne place să
vorbim de păcate mici – este hotărâtor, ci ceea ce spune Domnul Isus și cum
apreciază El. Și la El păcatul este păcat!“
Unchiul Vasile a întrebat apoi pe copii,
dacă li s-a întâmplat vreodată o astfel de încercare.
După ce s-au gândit puțin, mai mulți copii
au spus:
- Când mama vine de la cumpărături și ne dă
nouă copiilor să împărțim câteva dulciuri, atunci aș dori să păstrez pentru
mine porția cea mai mare...
- Dacă merg într-un magazin mare unde sunt
puține vânzătoare care să mă poată observa, atunci îmi vine uneori gândul să
iau ceva pe ascuns...
- Dacă la vreo lucrare grea nu reușesc,
atunci copiez uneori de la vecina mea...
- Dacă părinții nu-mi permit să citesc în
pat pentru că este deja târziu, sunt încercat să citesc până la sfârșit
povestea captivantă sub plapumă cu lanterna...
- Mihai, spuse unchiul Vasile, când s-a
făcut o pauză mică, astăzi ești așa de liniștit, ai putea să ne spui și tu un
exemplu...?
Băiatul avea obrajii roșii ca focul; inima
lui bătea să-i sară din piept. Credea că oricine putea să vadă că conștiința
lui îl acuza. Gânditor se uită la învățătorul școlii duminicale. Deodată Mihai
se ridică de pe scaun și spuse tare și clar:
- Dacă am primit de la vânzător când am
plătit la casă mai mulți bani și nu i-am dat înapoi, atunci sunt un hoț!
- Bravo, băiete, un exemplu bun! La această
cursă desigur mulți au dat greș. Cu cât se arată încercarea mai fină, cu atât
este mai periculoasă.
După oră, unchiul Vasile l-a luat pe Mihai
deoparte.
- Mihai, ceva te apasă, pot să te ajut?
Băiatul s-a uitat lung la învățătorul școlii
duminicale, și deodată lacrimi i-au apărut în ochi. Și atunci a recunoscut
deschis și sincer ce s-a întâmplat cu banii.
- Am vrut să-i duc înapoi, dar ar fi trebuit
să fac acest lucru imediat. Dar mâine voi merge, unchiule Vasile, mâine voi
merge la domnul Paștiu.
- Este bine așa, Mihai! Cu cât amâi mai
mult, cu atât îți vine după aceea mai greu. Dar te gândești că acest lucru
trebuie să-L recunoști și în fața Domnului Isus și că ai nevoie de iertarea Lui?
El nu a fost acela care te-a încercat; El nu încearcă niciodată pe nimeni la
rău. A fost plăcerea ta și acum din ea a rezultat un păcat. Și pentru acest
păcat ai nevoie de iertare.
- Știu, așa este! Nu m-am gândit așa departe
și de atunci nu mai sunt așa de bucuros și fericit. Toate sunt din cauza mea.
- Tu ești o oiță a bunului Păstor și știi ce
trebuie să faci pentru a fi iarăși bucuros?
- Da – dar oare va fi iarăși totul bine?
Luni la amiază după mâncare, Mihai s-a
așezat imediat să-și facă temele. Dar nu părea să fie cu gândurile acolo. Mama
lui a observat că tot mereu se uita la ceas. Când s-a făcut ora paisprezece,
s-a ridicat, s-a uitat la mama lui cu niște ochi mari, serioși, și a spus
încet:
- Mă întorc imediat.
Mirată, mama s-a uitat după băiatul ei.
Puțin mai târziu, Mihai se afla în librărie.
- Domnule Paștiu, vinerea trecută mi-ați dat
ca rest patruzeci de bani mai mult pentru cele două caiete; se pare că ați
încurcat o monedă de zece cu una de cincizeci; aici sunt cei patruzeci de bani.
Eu am vrut să-i țin pentru mine când am observat...
- Ei, băiatul meu, este bine așa, este bine
așa! Unde se mai găsește astăzi așa ceva! Uite, mă bucur foarte mult că ești
așa de cinstit, aceasta este mult mai important decât cei patruzeci de bani! În
Biblie este scris că vulpile mici distrug viile! – Trebuie să-ți fac o mică
bucurie – uite aici, o mulțime de postere noi, frumoase au venit, caută-ți
pentru tine pe cel mai frumos!
Acasă Mihai a vorbit și cu mama lui și i-a
recunoscut cum a fost biruit de ispită. Mama l-a luat în brațe; ea a văzut cât
de rău i-a părut și cât de mult se rușina.
Iar seara, înainte de a merge la culcare, a
recunoscut treaba cu banii și Tatălui său ceresc. El a spus lucrurile pe nume
și nu a înfrumusețat nimic. Dumnezeu i-a adus aminte de cuvintele: „Dacă ne
mărturisim păcatele, el este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să
ne curățească de orice nelegiuire.“ Mihai a crezut această promisiune și din
acea oră a fost iarăși cu adevărat fericit.
Desigur, a fost vorba doar de patruzeci de
bani. Dar păcatul este și rămâne păcat, poate să fie în ochii oamenilor doar
mic. Să cunoști voia lui Dumnezeu și să nu o faci, este un lucru foarte grav.
„Ferice de cei ce
ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-L păzesc!“ (Luca 11.28)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu