Leagănul

   Tata se grăbea. Afară aştepta autobuzul.

   - Tată, pot să mă dau astăzi cu leagănul? întrebă Tudor.

   - Nu, băiete, astăzi nu! răsună din hol. Apoi uşa casei se închise. Tata plecase.

   Cum, nu avea voie să se dea cu leagănul? Tudor era dezamăgit. Cum putea tata să-i interzică aşa simplu legănatul?

   Tudor se uită în grădină. Acolo în spate era agăţat leagănul.

   Desigur, avea voie să se uite puţin la el. Imediat a fost lângă leagăn. Se uită în jur. Nimeni în apropiere? Tata era plecat, şi cine putea să-i spună că Tudor s-a dat cu leagănul?

   Băiatul trase în sus de frânghii, se aşeză pe scândură şi se avântă în cercuri largi înainte şi înapoi. „Nu a fost deloc frumos din partea tatei să-i interzică această plăcere“, se gândi Tudor, în timp ce se avânta tot mai puternic în aer.

   Deodată sfoara se rupse. Mama îl auzi pe băiat ţipând. Fugi în grădină. Tudor era în iarbă şi gemea. El îşi rupse un braţ şi trebuia dus imediat la doctor. Acolo i-a fost pus un bandaj de gips, iar Tudor avea mari dureri.

   Mai târziu veni tatăl. El nu a ştiut ce se întâmplase până când mama i-a povestit. Acum stătea în faţa lui Tudor. Băiatul se uită la el – şi se ruşină, pentru că recunoscu imediat ce ţinea tatăl lui în mână: o nouă sfoară pentru leagăn!