Ia-L pe cuvânt!

   Mai erau doar câteva săptămâni până când Adi urma să dea bacalaureatul. El şi alţi doi colegi de şcoală făcuseră câteva năzbâtii aşa de rele, încât au fost exmatriculaţi de la şcoală fără diploma de bacalaureat.

   Părinţii lui au fost foarte supăraţi. Au avut câteva certuri dure. După o astfel de ceartă, Adi a spus: „Sunt acum destul de mare, n-am nevoie să mă las mult timp tutelat de voi!“ El a părăsit casa părintească cu intenţia de a nu mai reveni niciodată acasă. Dar deja după câteva luni i-a părut rău. A venit iarăşi acasă şi i-a rugat pe părinţi să-l ierte. Ei l-au luat în braţe, l-au iertat şi niciodată nu au mai amintit de acel lucru.

   Apoi a început războiul. Tânărul a ajuns pe front şi în timpul unei bătălii a fost grav rănit. Tatăl său l-a putut vizita după ce a fost adus în lazaretul din patria sa. De la medicul şef a aflat că mai exista puţină speranţă pentru fiul său. Cu inima grea, tatăl s-a apropiat de patul fiului său rănit.

   - O, tată, mi-e aşa de teamă să mor! Nu sunt pregătit. Spune-mi, pot să mai fiu mântuit? Tu ştii, ai vorbit adesea despre aceasta, dar eu nu am ascultat cu atenţie. Mai există speranţă pentru mine?

   Plin de teamă de moarte, Adi îl privea pe tatăl său.

   - Adi, îl întrebă tatăl, simţi vina ta înaintea lui Dumnezeu?

   - O, da, am dus o viaţă rea, mai ales ca soldat!

   - Deci doreşti ca vina ta să fie iertată?

   - Da... da... Mai există pentru mine salvare – mai pot găsi siguranţa mântuirii înainte de a muri...?

   - Sigur că da, Adi, l-a asigurat tata.

   - Dar cum pot să cred...?

   - Îţi mai aminteşti de timpul tău de şcoală, Adi? Când ai fost exmatriculat de la şcoală, eu te-am certat şi tu ai plecat de acasă.

   Adi dădu din cap.

   - Când ai venit înapoi, care a fost răspunsul meu?

   - Tu ai spus: „Te iert din inimă“, m-ai luat în braţele tale şi mi-ai dat un sărut. N-am uitat niciodată acest lucru.

   - M-ai crezut?

   - Desigur. Nu m-am îndoit nicio clipă de cuvintele tale.

   - Ai fost după aceea iarăşi fericit?

   - Da, sigur.

   - Vezi, Adi, aceasta este ceea ce trebuie să faci acum. Spune-I Domnului Isus că eşti un păcătos pierdut, care a meritat pe drept judecata veşnică. Recunoaşte înaintea Lui multele tale păcate şi că îţi pare rău că ai trecut până acum nepăsător pe lângă iubirea Lui. Roagă-L să te ierte, aşa cum m-ai rugat pe mine odinioară să te iert. Cuvântul Său spune: „Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă“ (Psalm 86.5).

   Tânărul închise pentru un timp ochii. Tatăl se rezemă pe scaunul lui, căci îl podidiră lacrimile. Deodată, Adi spuse:

   - Tată, nu trebuie să mai plângi, eu sunt fericit. Domnul Isus mi-a iertat multele mele păcate. Ştiu. Cred Cuvântul Său aşa cum am crezut şi cuvintele tale. Pace, laudă şi mulţumire umplu acum inima mea.

   Ceva mai târziu veni medicul pentru a vedea starea lui Adi. El îi luă pulsul şi rămase surprins.

   - Ce se întâmplă, prietenul meu? se miră el. Arăţi deodată mult mai bine, ce s-a întâmplat?

   - Da, domnule doctor, tata mi-a explicat cum pot deveni mântuit şi cum pot ajunge la viaţa veşnică. Am recunoscut în faţa Domnului Isus păcatele mele, El le-a iertat, acum sunt un copil al lui Dumnezeu, iar slava veşnică este acum ţinta mea. Aceasta v-o doresc din inimă şi dumneavoastră, domnule doctor!

   Trebuie să-L iei pe Dumnezeu pe cuvânt!

   Dând din cap, medicul merse mai departe. Adi se însănătoşi pentru a trăi mai departe pentru Domnul Isus spre bucuria părinţilor săi.