Într-o dimineaţă, Cosmin veni alergând la
mama în bucătărie.
- Mamă, aici stă scris! strigă el tare, în
timp ce degetul lui indica pe o foaie în cartea deschisă pe care o ţinea în
mână.
- Ce stă scris acolo? întrebă aceasta, puţin
speriată din cauza apariţiei neaşteptate a băiatului ei.
- Ascultă, mamă, spuse Cosmin, Domnul Isus
Însuşi a spus: „Din inimă ies gândurile rele, ucideriile, preacurviile,
curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.” Eu ţi-am spus deja
asta. Acum, învăţătorul de la şcoala duminicală ne-a citit cu glas tare. Poţi
să citeşti şi tu. L-am rugat să-mi împrumute Biblia sa, pentru că noi n-avem
niciuna. – Aici stă scris, în Matei 15.19.
Înainte cu o săptămână, Cosmin venise acasă
plângând de la şcoala duminicală. La întrebarea mamei, dacă îi lipseşte ceva
sau dacă l-au supărat colegii, a scuturat doar din cap.
- Ce îţi lipseşte atunci, băiete? l-a
întrebat mai departe mama îngrijorată. Atunci printre suspine continue, băiatul
a spus:
- Mamă, eu sunt un băiat rău!
- Un băiat rău? Ce ai făcut? Ai minţit?
- Nu.
- Ai furat?
- Nu, n-am furat; dar am o inimă rea!
Mama a bătut mirată din palme.
- Ascultaţi ce spune! Ai o inimă rea?! În
toată vecinătatea nu există un băiat mai bun ca tine! Acum încetează să mai
plângi şi nu-mi mai spune asemenea prostii!
- Dar nu sunt prostii, mamă, a strigat
Cosmin. Învăţătorul nostru de la şcoala duminicală ne-a spus chiar el că noi
toţi avem o inimă rea, din care vin tot felul de lucruri rele, şi din această
cauză toţi vom merge în iad, dacă nu ne întoarcem la Domnul Isus. Şi
învăţătorul nostru a spus şi că aceasta este adevărat despre toţi oamenii, fără excepţie.
- Acum este şi mai frumos! strigă mama
supărată, atunci ar trebui să am şi eu o inimă rea! Nu, băiete, este o prostie,
o pură prostie!
- Nu, nu, mamă, nu vorbi aşa! Domnul Isus
Însuşi a spus, iar ce spune El este adevărat.
- Ei, spuse mama puţin încurcată, eu nu cred
nimic din aceasta, doar dacă văd cu ochii mei scris negru pe alb.
Cosmin a tăcut, dar toată ziua a rămas
liniştit şi închis în el.
„Ce să fac? Ce să fac?” s-a tot întrebat. „Dacă
mor aşa cum sunt, sunt pierdut; şi pot să mor chiar în noaptea asta. Victor de
peste drum a murit tot aşa deodată.”
Îi veni în minte un gând bun. Nu a spus
învăţătorul şcolii duminicale, că Domnul Isus a venit să mântuiască pe păcătoşi,
şi că El invită mai ales pe copii să vină la El? De curând învăţase pe de rost
versetul: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37).
Acest cuvânt i-a dat curaj. S-a dus în
camera lui, a îngenuncheat în faţa patului şi a recunoscut în faţa Domnului
păcatele lui. Nu era adevărat ce spusese mama, că în lung şi lat nu mai exista
un băiat mai bun ca el. Da, când a îngenuncheat şi şi-a recunoscut vina, şi-a
adus aminte de tot mai multe păcate pe care trebuia să le recunoască. O dată
minţise, o dată mâncase dulciuri pe furiş, apoi a fost neascultător ş.a.m.d. Cu
cât recunoştea mai mult, cu atât mai mare devenea vina. Lucruri, pe care le
uitase de mult, se întorceau cu putere în mintea lui. Iarăşi îl podidiră
lacrimile. Se rugă din adâncul inimii, ca Domnul Isus să-i ierte multele sale
păcate. Când în sfârşit s-a ridicat, inima i s-a uşurat, dar cu adevărat
fericit nu era încă. Deabia seara, când a îngenuncheat iarăşi în faţa patului
şi s-a rugat, bucurie deplină inundă inima lui. Domnul i-a dăruit credinţă în
lucrarea Sa săvârşită. Povara grea a dispărut, tristeţea s-a transformat în
bucurie, teama în linişte şi pace.
Când Cosmin a intrat în dimineaţa următoare
în camera de zi, faţa lui strălucea de bucurie. Râzând şi plângând a căzut pe
gâtul mamei lui şi a exclamat:
- Domnul Isus mi-a ascultat rugăciunea. El a
iertat toate păcatele mele şi mi-a dăruit o inimă nouă!
Mama nu răspunse nimic; ea nu îl înţelegea
pe băiatul ei. Niciodată nu se gândise serios la mântuirea sufletului ei nemuritor.
Îi mergea ca multor altor mii de oameni: trăia ordonat, îşi făcea datoria de
casnică şi mamă, era darnică şi binefăcătoare, vizita din când în când biserica
– cum ar fi putut să lipsească de acolo?
Când însă Cosmin vorbi aşa de minunat şi veni şi cu Biblia şi îi arătă negru pe
alb că după sentinţa lui Dumnezeu inima omenească este foarte rea, atunci s-a
simţit ciudat. Da, acolo era scris cât rău zăcea în inima omenească şi când
începu să cugete asupra acestui lucru, atunci înţelese curând că ea cu „viaţa
ei bună” nu poate rezista în faţa unui Dumnezeu sfânt. Au fost încă unele lupte
aprige. Satan încerca să conteste biruinţa Domnului, dar la final a trebuit să
bată în retragere. La picioarele lui Isus, şi mama lui Cosmin a găsit iertarea
întregii vine şi pacea pe care o dă Cel care n-a cunoscut păcat, dar care S-a
făcut păcat pentru noi înaintea lui Dumnezeu, pentru ca noi să devenim neprihănirea lui Dumnezeu în El (2 Corinteni 5.21).
Ce o cu totul altă viaţă a început de atunci
în căsuţa văduvei! Mama şi fiul au aflat adevărul cuvintelor Dumnezeului celui
viu: „Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al
cărui Nume este sfânt: Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit...” (Isaia 57.15).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu