Mama a permis, ca Sorana să ia în mână un
puişor. Ce moale este!
- Simt cum îi bate inima! strigă Sorana. Oare
îi este teamă? Dar eu îl ocrotesc!
- Poate că el nu
te cunoaşte încă aşa de bine, spune mama. Ţie, Sorana, nu ţi-e niciodată teamă?
- Câteodată da,
admite încet Sorana.
- Şi tu eşti înconjurată
de o mână bună, ocrotitoare, îi aminteşte mama, şi anume de mâna de Tată a
Dumnezeului atotputernic. Tu nu Îl cunoşti încă aşa de bine, de aceea te mai
temi.
- O să mă
gândesc la acest lucru, când îmi va fi iarăşi teamă, promite Sorana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu