Giulietta (7)

   Săptămâna următoare a fost pentru Giulietta începutul unei bucurii netulburate. Într-o seară minunată de septembrie sosi cu însoţitorii ei la Speranţa. Ce primire a fost! Fiul casei, despre care n-au mai crezut că se va face bine, stătea plângând cu bucurie în braţele părinţilor săi, iar mica vânzătoare de flori, care l-a mângâiat şi l-a înviorat de atâtea ori în zilele lui de suferinţe, stătea lângă el cu ochii ei negri, umeziţi de lacrimi şi trăsăturile ei aşa de frumoase!

   Giulietta alergă ca în zilele de odinioară prin întreaga casă, unde fiecare colţişor avea o istorie pentru ea şi îi amintea de timpul fericit al vieţii ei. Dar apoi, după ce trecu prin fiecare încăpere, fără să ocolească pivniţa şi grajdul, o prinse de mână pe mama ei Giuanita, o conduse afară în curte şi îi spuse:

   - Uite, mamă, acolo acei porumbei frumoşi, care ies din căsuţa lor, pentru a-şi căuta hrană, şi uite acolo raţele, gâştele şi găinile – ascultă cum cotcodăcesc, gâgâie şi măcăie! Hai să ne aşezăm acolo pe bancă sub castan, cum făceam mai demult, când eram foarte, foarte mică. Oh, ce minunat este aici! Da, doamna engleză credincioasă avea desigur dreptate, când mi-a spus mie şi lui Albert că totul vine de la Dumnezeu.

   - Ce v-a spus de fapt doamna, copilul meu? spuse Giuanita.

   - Vreau să-ţi spun totul foarte exact, spuse fericită Giulietta.

   - A fost în ziua când Albert era încă foarte, foarte bolnav. Atunci am plâns mereu şi făceam mătănii. Dar doamna a venit la mine, şi-a pus mâna ei frumoasă şi albă pe a mea şi a spus: „Ştii că întristezi pe Dumnezeu, dacă te rogi la altcineva în afară de El? El vrea, ca noi să ne rugăm doar Lui. El singur poate să vindece pe aceşti răniţi, pe care îi îndrăgeşti aşa de mult. De aceea roagă-L pe El în Numele Fiului Său, Domnul Isus, ca El să-i vindece dacă este voia Lui. Vrei să faci acest lucru?“

   Şi, mamă, să fi auzit, ce ne-a spus despre dragostea Domnului Isus, cum El a plâns la mormântul prietenului Său Lazăr, împreună cu surorile întristate Marta şi Maria, şi apoi l-a înviat pe mort. Şi pe toţi bolnavii, care erau aduşi la El, i-a vindecat cu un singur cuvânt. Orbii au văzut din nou şi surzii au auzit iarăşi, iar pe copilaşi i-a strâns la piept şi i-a binecuvântat. O, mamă, totul a fost aşa de frumos, încât am prins imediat curaj şi m-am rugat la Domnul Isus, şi cred că El mi-a ascultat rugăciunile, pentru că Albert şi mulţi alţii s-au însănătoşit imediat după aceea. Da, mamă, a fost o doamnă drăguţă, amabilă, nu arăta aşa de severă ca surorile de la mănăstire, de care m-am temut totdeauna şi care se roagă întruna, dar nu mi-au spus niciodată ceva despre dragostea Domnului Isus. Şi totuşi...

   - Continuă, copilul meu, spuse Giuanita, când copilul ezită.

   - O, desigur, continuă gânditoare Giulietta, am îndrăgit-o foarte mult pe doamna engleză, dar cred că m-aş fi bucurat totuşi mai mult, dacă aş fi auzit cuvintele frumoase din gura acelei doamne, care stătea atunci în trăsură şi arăta aşa de tristă când i-am oferit florile. Nu-i aşa, mamă, tu mă ajuţi să o caut pe acea doamnă frumoasă când ne întoarcem la Napoli?

   - Dar nici nu mi-ai spus ce ţi-a spus doamna ţie şi lui Albert despre binele care vine de la Dumnezeu, a întrerupt-o Giuanita pe mica vorbăreaţă, cu intenţia să o ducă cu gândul spre alte lucruri.

   - Ah, este adevărat, am uitat cu totul, spuse Giulietta. Odată, doamna a venit direct la noi, când vorbeam cu Albert despre Speranţa şi despre flori şi păsări care există aici, şi toate astea. Atunci a spus: „Vedeţi, bunătatea lui Dumnezeu a creat toate acestea spre bucuria noastră. Nu uitaţi să-I mulţumiţi pentru ele! El hrăneşte păsările. El îmbracă crinii. Dar cu cât mai mult Se gândeşte în grija Lui la oamenii, pentru care Doamnul Isus a părăsit slava, ca să moară pentru păcatele lor şi să-i ducă într-o ţară care este cu mult mai frumoasă decât tot ce se poate vedea pe pământ. Şi în această ţară frumoasă, unde nu mai curge nicio lacrimă şi fiecare locuitor este pentru totdeauna fericit şi bucuros, vrea El să-i conducă pe toţi care cred în Domnul Isus şi s-au predat Lui.“

   Aşa a vorbit doamna, iar eu m-am gândit că ar fi minunat, dacă noi toţi, eu şi tu, mamă, şi Albert vom ajunge în această ţară frumoasă. De atunci nu am mai plâns când am văzut pe sărmanii răniţi, ci am vorbit cu ei despre Domnul Isus şi despre ţara frumoasă, pe care El vrea să o dea tuturor care cred în El. Şi Albert...

   Ea s-a întrerupt deodată, pentru că văzu că Albert stătea lângă ea şi evident auzise aproape tot. El arăta foarte serios, iar când micuţa lui prietenă se întrerupse aşa deodată şi nu arăta nicio intenţie să-şi continue relatarea în prezenţa lui, spuse:

   - Trebuie să mărturisesc că la început cuvintele doamnei n-au avut nicio influenţă asupra mea şi că le-am considerat chiar ca o eroare. Dar când micuţa mea Giulietta s-a aplecat asupra mea şi mi-a repetat cuvintele doamnei prietenoase, mi s-a părut că se aprinde în mine o lumină. Am devenit deodată aşa de bucuros, cum nu fusesem niciodată înainte. Şi când doamna a venit apoi iarăşi la patul meu, am rugat-o să-mi spună mai mult despre acele lucruri minunate. Ea mi-a spus şi mi-a dat la sfârşit un mic Testament, în care citeam din când în când, cu toate că preoţii au interzis categoric să citim altceva decât văzuseră ei mai înainte.

   Din această carte dumnezeiască am înţeles acum că sunt un păcătos, dar şi că nu un oarecare preot, ci numai Domnul Isus poate ierta păcatele, şi că El este gata să primească pe oricine care vine la El în credinţă.

   De atunci nu m-am mai temut de moarte şi Domnul mi-a dat şi putere să suport durerile care le aveam. Dar de ce eram aşa de fericit, aceasta a înţeles doar acea doamnă, care din păcate mai târziu a primit interdicţie în spital, şi micuţa mea Giulietta, care m-a vizitat zilnic. Dar acum veniţi în casă! Tata şi mama aşteaptă deja de mult timp după noi cu mâncarea.

   Giuanita şi Giulietta au urmat cu plăcere invitaţia. Albert a rămas în timpul întregii seri foarte serios. Fără îndoială, se simţea transpus în acele zile de încercare, când, rănit şi epuizat prin pierderea de sânge, a văzut pentru prima dată faţa drăguţă a micii lui prietene, a simţit parfumul dulce al florilor ei şi a fost consolat prin cuvintele ei încurajatoare, până când mai târziu necunoscuta credincioasă a venit şi l-a îndrumat spre Isus.

   După ce Giulietta a mers la culcare, stăpânul casei a discutat cu fiul său despre secretul care plutea peste istoria familiei copilului. Albert şi tatăl său erau de părere că erau lucruri care erau foarte aproape cel puţin de un delict. Preotul Pietro avea fără îndoială o intenţie ascunsă. De aceea era necesar să fie atenţi.

(Se continuă în octombrie)