Lănţişorul înghiţit

   Într-o zi, micuţul Lu veni în goană la şcoală şi strigă:

   - Tatăl meu nu mai vrea să mă lase la şcoală. Ce să fac acum? Nu mai pot să aud nimic despre Isus al meu. Dar învăţătorul său spuse:

   - Dragă Lu, Dumnezeul nostru trăieşte. Urechile Lui aud. Acum roagă-te Lui, ca tatăl tău să-ţi dea permisiunea să vii iarăşi la şcoală. El te va auzi şi îţi va răspunde.

   Lu a plecat acasă şi a făcut ce l-a sfătuit învăţătorul, iar când oamenii veneau să se roage în templu, el stătea la poartă şi le spunea:

   - Nu vă închinaţi la aceşti idoli. Ei sunt doar din lemn şi nu vă pot înţelege. Nici nu vă pot vedea.

   Tatăl lui, care locuia în templu şi făcea idoli, nu a ştiut ce să facă.

   - Du-te iarăşi la şcoală, spuse el în sfârşit, nu pot să mă folosesc de tine aici, dacă le spui oamenilor că idolii noştri nu aud şi nu văd. Du-te şi învaţă cititul şi scrisul!

   Foarte fericit, Lu a mers iarăşi la şcoală.

   - Este adevărat, a spus el, Dumnezeu aude într-adevăr. Tata mă trimite iarăşi la şcoală.

   Şi în fiecare zi îi spunea tatălui său să nu mai facă idoli şi să plece de la templu, să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu şi să creadă în Isus. Lu era singurul fiu, iar tatăl lui îl iubea mult.

   Într-o zi, el îi spuse lui Lu:

   - Dacă părăsim templul, din ce vom trăi?

   - Acest Dumnezeu viu ne va ajuta, spuse Lu, învăţătorul aşa a spus. Ochii Lui văd, iar El ne va da ceva de mâncare.

   - Frumos, spuse tatăl lui Lu, vreau să încerc şi să văd dacă într-adevăr există un asemenea Dumnezeu.

   Astfel au părăsit templul, iar micuţul Lu merse fericit la şcoală, în timp ce tatăl său căuta o nouă preocupare. Dar nu era uşor să găseşti de lucru. Într-o zi, toţi banii au fost cheltuiţi şi ultimul orez consumat. Atunci, tatăl lui Lu a spus:

   - Acum doresc să ştiu ce se întâmplă. Nu mai onorăm idolii, şi acum nu avem nimic de mâncare. Lu alergă iarăşi la şcoală şi spuse învăţătorului:

   - Ce trebuie să facem acum? Tatăl meu nu mai crede că există numai un Dumnezeu adevărat.

   - Du-te imediat acasă şi roagă-te, spuse învăţătorul. Roagă-L pe Dumnezeu, ca El să vă dea ceva de mâncare, şi gândeşte-te că Dumnezeu aude.

   Lu a urmat şi acest sfat al învăţătorului său. În loc să înveţe la şcoală, L-a rugat pe Dumnezeu tot mereu să le trimită ceva de mâncare. După ceva timp, colegii lui de şcoală au venit şi au bătut la uşă.

   - De ce nu ai venit astăzi la şcoală?

   - A trebuit să rămân aici şi să mă rog, răspunse Lu, pentru că nu mai avem nimic de mâncare în casă.

   - Nu mai aveţi chiar nimic de mâncare?

   - Nu, nu avem nimic.

   Atunci, prietenul său Şase vânturi spuse:

   - Acolo în josul străzii se află o raţă moartă. De ce nu o iei?

   Ca fulgerul, Lu alergă pe stradă în jos. Ciudat, acolo se afla într-adevăr o raţă mare, albă, moartă la marginea străzii. El o ridică şi alergă spre casă.

   - Uite aici, spuse el către tatăl său, Dumnezeu răspunde la rugăciuni. Urechile Lui aud într-adevăr.

   Ochii tatălui au devenit foarte mari. Da, era într-adevăr o raţă.

   - Repede, fă focul, spuse el, ciupeli raţa şi o împărţi în bucăţi. Micuţul Lu tocmai aprindea focul, când tatăl lui strigă:

   - Lu, vino repede încoace. Uite, ce este aici. Cât de ciudat, în gâtul raţei se afla un lănţişor de aur. Raţa a înghiţit desigur lănţişorul şi astfel s-a sufocat.

   - Oh, dragă tată, strigă Lu, Dumnezeu nu ne dă doar o raţă. Putem chiar să vindem lănţişorul, pentru a cumpăra orez.

   - Nu, nu. Cred şi eu acum că El ne-a trimis raţa, dar trebuie să încercăm să căutăm posesorul acestui lănţişor.

   Când raţa a fost pregătită, Lu şi tatăl său s-au aşezat şi au avut o masă copioasă. Nu era orez la masă, dar nu-i simţeau lipsa. Când s-au săturat, tatăl a spus:

   - Hai, Lu, să mergem pentru a vedea cine a pierdut lănţişorul de aur.

   În timp ce coborau strada plină de gropi din vecinătate, strigau către unul şi altul: „Ai pierdut cumva astăzi ceva?” „Nu!” şi apoi mai departe: „A pierdut cineva astăzi ceva?” „Nu!” venea iarăşi răspunsul. „Dar despre ce este vorba?” Dar fără să spună ce au găsit, au mers din casă în casă şi au întrebat până au ajuns la o casă mare cu o uşă încuiată. Un servitor deschise, iar când l-au întrebat şi pe el dacă cineva din casă a pierdut ceva, servitorul spuse:

   - Da, da, ai găsit? Dă repede încoace! Dar tatăl lui Lu spuse:

   - Cheam-o pe stăpâna ta!

   - Dă-mi mie! insistă servitorul.

   - Nu! strigă tatăl, sunt sigur că obiectul pe care l-am găsit, aparţine stăpânei tale. În aceeaşi clipă apăru stăpâna casei într-o rochie de mătase şi strigă:

   - Ce este cu gălăgia de aici?

   - Vă rog să ne scuzaţi, spuse tatăl lui Lu, am lucrat până acum în templu în josul străzii. Dar vedeţi dumneavoastră, de când a început aici şcoala nouă, băiatul meu a învăţat învăţătura Dumnezeului nou. Şi de aceea am plecat de la templu, dar până acum nu a fost posibil să găsesc ceva de lucru, iar astăzi n-am avut nimic de mâncare. Atunci au trecut băieţii de la şcoală pe la noi şi i-au spus lui Lu că pe stradă se află o raţă moartă. Şi în gâtul ei am găsit acest lănţişor de aur. Este acesta poate lănţişorul dumneavoastră?

   - Da, spuse doamna, acesta este lănţişorul meu de aur. I-am învinovăţit pe angajaţii mei că ar fi furat lănţişorul. Şi raţa îmi aparţinea tot mie. Dar aşteptaţi o clipă. Vreau să vă dau ceva pentru lănţişor.

   - Nici vorbă, spuse tatăl, şi deja se aflau pe drum înapoi. Dar doamna alergă după ei şi strigă:

   - Veniţi înapoi, veniţi înapoi, trebuie să vorbesc cu voi. Tu eşti un om cinstit. De mult timp caut un asemenea om care să lucreze pentru mine. Vrei să lucrezi pentru mine? Vei avea orez pentru mâncare şi de asemenea o plată.

   - Dar îl am şi pe fiul meu!

   - Nu strică. Adu-l şi pe băiatul tău. El poate merge de aici la şcoală şi să mănânce de aici.

   - Dar, spuse tatăl lui Lu, dumneavoastră veţi pretinde de la mine, ca să aprind smirnă înaintea idolilor. Eu însumi am făcut idoli şi ştiu acum că există un Dumnezeu adevărat. Acum nu mă mai pot închina idolilor. De aceea consider că nu pot lucra pentru dumneavoastră.

   Atunci doamna spuse:

   - Dacă acest Dumnezeu viu te-a făcut un om cinstit, atunci vino la mine. Nu voi pretinde de la tine să te închini la idoli. Dar poţi să-mi spui despre Dumnezeul vostru.

   Şi aşa s-a întâmplat.