Semănatul și recoltatul

   Într-o zi de primăvară, învățătorul școlii noastre duminicale ne-a adus la ora de copii o pungă plină cu semințe, bulbi de flori și tuberculi. După ce s-a terminat ora, fiecare a primit câte ceva. Cu toții am fost foarte mirați și nu știam ce însemna acest lucru. Dar apoi el ne-a rugat să plantăm aceste semințe și acești bulbi în grădina noastră sau în ghivece de flori. Fiecare dintre noi a așteptat nerăbdător până când în sfârșit a încolțit o plăntuță. A trebuit să așteptăm și mai mult până am putut vedea ce am plantat.

   În septembrie am putut să aducem cu noi toate produsele noastre. Tot felul de flori au ieșit la iveală. Dar câțiva elevi au adus și spini și urzici.

   Pentru că am văzut procesul captivant al creșterii, am putut să înțelegem bine și explicațiile învățătorului școlii duminicale: noi toți plantăm sau semănăm permanent în viețile noastre. Nu este vorba de semănatul semințelor de plante, ci noi semănăm cu cuvintele și cu faptele noastre. Noi semănăm:

fie dragoste, fie ură,

fie bucurie, fie durere,

fie pace, fie ceartă,

fie răbdare, fie nerăbdare,

fie amabilitate, fie neprietenie,

fie bunătate, fie mânie,

fie credincioșie, fie necredincioșie,

fie blândețe, fie brutalitate,

fie cumpătare, fie nestăpânire,

fie mulțumire, fie invidie,

fie adevăr, fie minciună.

   Ceea ce semănăm în „grădina” noastră, semințe bune sau buruieni, aceea va trebui să culegem! De aceea ar trebui să-L rugăm în fiecare dimineață pe Mântuitorul nostru, ca El să ne ajute să semănăm numai semințe bune.

   În Biblie este scris: „Nu vă înșelați: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică. Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală” (Galateni 6.7-9).