Rikku,
un băiat de 11 ani din orașul japonez Ofunato, ar fi trebuit de fapt să doarmă
de mult timp. Dar gândurile sale îl țineau treaz. Aceasta nu era nimic
neobișnuit după evenimentele groaznice în urmă cu patru ani.
Atunci,
un cutremur puternic a zguduit mai ales estul insulei principale japoneze
Honshu. Mai distrugător decât cutremurul a fost însă valul gigant Tsunami care
s-a năpustit asupra coastei de est. Rikku își amintea încă exact fiecare clipă
în parte din acea zi îngrozitoare.
Fusese
chiar înainte de încheierea orelor la școală și se bucura foarte mult să ajungă
acasă și de sfârșitul de săptămână care îi stătea înainte. Cel puțin la sfârșit
de săptămână putea dormi mai mult, dar și mai mult se bucura de timpul pe care
îl putea petrece cu părinții care de altfel erau foarte ocupați! În mijlocul
bucuriei, pământul și întreaga clădire a școlii au început să se zguduie minute
în șir! Când cutremurul s-a liniștit, învățătoarele și învățătorii școlii nu
și-au găsit liniștea și i-au dus în grabă pe toții elevii pe un deal situat în
apropiere. Aceasta a fost salvarea lui, așa cum și-a dat seama un sfert de oră
mai târziu. Valul gigant a ajuns în oraș cu o înălțime de peste 23 de metri.
Niciun zid de protecție nu l-a putut împiedica. Școala a fost așa de puternic
avariată, încât nu s-a mai putut face altceva decât să fie dărâmată. Dar nimeni
din clasa și din școala lui nu a pățit nimic.
Din
casa părinților săi nu a mai rămas decât fundația. Valul a dărâmat-o ca pe o
casă de cărți de joc și a îngropat-o împreună cu mașini, bărci ale pescarilor
și chiar camioane sub o grămadă uriașă și neagră formată din apă și noroi.
Totul
ar fi putut să se încheie mult mai grav. Ca prin minune, toți din familia lui
au rămas în viață. Frații și părinții lui s-au putut pune în siguranță în
timpul scurt care le-a stat la dispoziție. Mulți însă dintre colegii lui de
clasă și-au pierdut tata, mama sau frații, fără să-și fi putut lua rămas bun de
la ei.
Din
acea zi din martie 2011, ei locuiau cu multe alte familii într-una din casele
temporare, care se improvizaseră pentru sute de mii de oameni fără casă peste
tot în zona afectată. Unul lângă altul trăiau acum de mai bine de patru ani cu
oameni străini, cu care trebuiau să-și împartă bucătăria și baia. La început au
fost cu toții bucuroși că au rămas în viață și aveau un acoperiș deasupra
capului. Dar în scurt timp s-au împlinit cinci ani de la evenimentul
catastrofal - și tot nu era sigur când vor putea schimba adăpostul provizoriu
cu o locuință bună.
Imaginile
din cap nu voiau deloc să dispară. Un amestec de teamă și sentimentul de a fi
uitat între timp îl țineau adeseori treaz pe Rikku. Astăzi totuși era altfel.
Avea ziua de naștere. Și se aștepta să fie o zi deosebită.
La
scurt timp după Tsunami, o tânără pe nume Rena apăruse în Ofunato. Și nu
oriunde. Aproape în fiecare zi a vizitat tocmai casa temporară în care locuia
el și familia lui. Așa cum a aflat mult mai târziu, Rena renunțase la profesia
ei de profesoară în centrul țării special ca să-i ajute pe oamenii din orașul
distrus Ofunato. Acum își punea la dispoziție cunoștințele ei ca profesoară de
engleză și locuitorilor din adăposturile provizorii. În acest mod, Rikku a
învățat o mulțime de cuvinte în engleză și putea să formeze chiar și propoziții
simple. Ce era deosebit la Rena era faptul că nu începea niciodată lecția de
engleză fără să spună mai întâi o istorioară. Nu orice istorioară, ci una
dintre acelea care se găseau într-o carte groasă pe care Rena o numea Biblie!
Astfel, Rikku a auzit pentru prima oară că Dumnezeu este un Tată iubitor, care
din dragoste față de oameni L-a trimis pe Fiul Său din cer pe pământ. Apogeul
acestei dragoste s-a arătat când Fiul lui Dumnezeu S-a lăsat răstignit, pentru
a muri pentru oameni ca Rikku.
De
mai multe ori, Rena organizase sărbători deosebite pentru copii. Era ceva
special, pentru că atunci avea loc un concurs pe care toți copiii japonezi îl
iubeau în mod deosebit: concursul de mâncat paste. Pentru acesta se tăia oblic
o jumătate de tijă de bambus. Prin această tijă curgea apă. Un adult punea din
când în când în jetul de apă paste delicioase – uneori și alte lucruri
delicioase ca roșii sau ouă de prepeliță. Rikku și alți copii stăteau echipați
cu castroane de supă și bețișoare la marginea tijei de bambus pentru a pescui
din apă pe cât posibil multe paste și alte delicii.
Astăzi
însă Rena apăruse în locuința lui Rikku și a părinților săi cu o surpriză
foarte deosebită – o prăjitură făcută de ea doar pentru el, pentru Rikku! Acest
cadou a strălucit ca o rază de soare în viața lui adeseori tulburată de gânduri
întunecate. Pentru aceasta, Rikku dorea să-i mulțumească încă o dată într-un
mod deosebit Renei, dar și mai mult lui Dumnezeu.
Și
i-a venit o idee. S-a strecurat încet din pat, pe lângă frații și părinții lui.
Într-un final a ajuns în încăperea comună, unde Rena așezase o tablă pentru
lecțiile ei de engleză. Rikku a luat o cretă pe care din fericire Rena o lăsase
acolo. Cu litere mari latine și pe engleză a scris următoarele cuvinte pe
tablă:
Thank you, God,
Thank you, Jesu.
Pe
vârful picioarelor s-a strecurat iarăși în patul său. Își imagina deja cum va
reacționa Rena la surpriza lui. Înainte să observe, a adormit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu