Sloiurile de gheață – Petrecerea de ziua de naștere

 

   Poimâine este 23 februarie, când Cristian împlinește 11 ani. Aproape toți prietenii au promis că vor veni la petrecerea de ziua lui. Cu toate acestea, Cristian nu este mulțumit.

   „De ce nu am și eu ziua de naștere vara, ca Alex?”, mârâie el nemulțumit. Alex, fratele său mai mare, a împlinit anul trecut 15 ani și și-a sărbătorit ziua de naștere cu prietenii la un grătar în grădină.

   „Nu-ți face griji”, spune tata. „Vei avea o petrecere frumoasă și vei fi bucuros.”

   Cristian a devenit foarte curios, dar nu poate scoate nimic altceva de la tata. Cristian știe că tata nu face promisiuni deșarte. Încet-încet, începe să aștepte cu nerăbdare ziua de sâmbătă.

   Oaspeții săi sosesc cu toții punctual la ora 3 după-amiaza. Este o zi mohorâtă, nori negri de ploaie atârnă până jos. Afară nu pot face absolut nimic.

   „Oare unde este tata?”, întreabă Cristian. „Am înțeles că vrea să sărbătorească împreună cu noi.”

   Alex zâmbește. „Vă așteaptă la firmă. A închiriat pentru astăzi marele depozit gol – ca să ai suficient spațiu pentru a-ți sărbători ziua de naștere.”

   Cristian rămâne pentru o clipă fără cuvinte. Ce idee! „Este fabulos”, spune el apoi.

   La scurt timp după aceea, Cristian și invitații săi se urcă pe bicicletele lor și pedalează până la hală, care se află la capătul străzii următoare, în mijlocul unui teren oarecum invadat de vegetație. Hala servește ca depozit temporar pentru produse semifinite și în acel moment este complet goală.

   Tatăl lui Cristian îi așteaptă la intrarea în hală, care este decorată cu lampioane și o ghirlandă cu dungi albastru închis și roșu.

   „Aduceți bicicletele înăuntru”, spune el. „Vom avea nevoie de ele pentru jocuri.”

   Sala este decorată festiv cu ghirlande. În fața marilor ferestre, mama și Alex au aranjat două mese cu sucuri, salate, chipsuri și dulciuri. Toată lumea se poate servi. Centrul încăperii mari este amenajat cu un traseu complicat de bicicletă, la capătul căruia îi așteaptă premii super, după cum observă băieții cu o privire de expert îndreptată spre podiumul câștigătorilor.

   George este primul care pornește, însă nu reușește să parcurgă traseul de slalom.

   „Nu contează”, îl consolează tatăl lui Cristian. Premiile de consolare sunt, de asemenea, impresionante.

   Cristian, Mihai și Maximilian termină traseul. Și Alex. Dar el este deja mai mare.

   Mihai, cel mai bun prieten al lui Cristian, acceptă cu mândrie premiul pentru cel mai mare punctaj. După aceea, pentru a prinde puteri, mănâncă salată și crenvurști, pe care tata îi încălzește pe o plită de camping.

   „Pentru ce sunt acele bucăți mari de polistiren de acolo?”, întreabă George.

   „Pentru următorul nostru joc”, explică Alex. „Mă puteți ajuta să îl pregătesc imediat.”

   Băieții îl urmează curioși. Ei așază bucățile albe, care au aproximativ 1,5 metri pe 2 metri, una după cealaltă în hală, la intervale de 1 metru. Capătul este marcat de o bucată de polistiren rotundă, pe care este așezat un scaun.

   „Ce reprezintă toate acestea?”, întreabă George, nedumerit.

   „Ne aflăm în mijlocul mării polare”, explică tatăl lui Cristian. „Bucățile de polistiren reprezintă sloiurile plutitoare. Un călător polar este blocat pe mica insulă rotundă din capăt și trebuie salvat din Oceanul Arctic. Cel care ajunge de la un sloi la altul până la persoana singură, cu cele mai puține sărituri și în cel mai scurt timp, este câștigătorul. Este totul clar?”

   Băieții dau din cap cu entuziasm și Alex ia loc pe scaunul din mijlocul bucății de polistiren rotunde, zâmbind. „Acum salvați-mă”, strigă el.

   George începe.

   „Foarte bine”, îl laudă mama, când ajunge la Alex la scurt timp după aceea.

   Maximilian este al doilea. Banchizele de gheață scârțâie și se sparg sub greutatea lui, ca și gheața adevărată.

   „O chestie șubredă”, remarcă Cristian. Dar chiar și el reușește să treacă peste sloiurile de gheață din polistiren.

   Dar când Mihai și Sebastian calcă pe sloiurile de gheață, se rup bucăți din ce în ce mai mari din plăcile de polistiren. În cele din urmă, ultima placă se rupe la mijloc cu o crăpătură puternică, iar Sebastian se salvează cu un salt îndrăzneț pe insulă.

   „Oops, aproape prea târziu”, spune el, în timp ce se așază toți fără suflare în jurul meselor și își potolesc setea cu sucuri.

   „Da”, adaugă Cristian gânditor. „Imaginează-ți dacă ar fi fost o urgență reală. Atunci nu ar fi fost timp de pierdut. Dar a fost doar un joc.”

   „Așa se joacă mulți oameni cu viața lor. Se prefac că totul este doar un sport, o competiție”, spune Alex.

   „Ce vrei să spui cu aceasta?”, întreabă îngrijorat George.

   „Ei bine, aceasta începe deja la școală. Fiecare vrea să fie cel mai bun, cel mai rapid, să aibă cel mai mare succes la locul de muncă. Așa ca și cum aceasta ar fi tot ce contează.”

   „Ce altceva contează?”

   „Contează dacă avem sau nu pace cu Dumnezeu. El ne spune că suntem pierduți dacă nu ne lăsăm salvați de El. Oricine crede în Fiul Său, Domnul Isus, și primește de la El iertarea păcatelor sale, merge în cer și poate fi acolo cu Dumnezeu pentru totdeauna.”

   George rămâne pe gânduri. A citit și el Biblia, dar nu știa că este atât de important să ia o decizie conștientă pentru Domnul Isus.

   „A fost o super petrecere de ziua de naștere”, spune el când își ia rămas bun de la Cristian mai târziu. „Mă voi gândi mult timp la aceasta, de asemenea la ceea ce a spus Alex despre Dumnezeu.”

 

   Mai târziu, în acea seară, familia stă împreună în sufragerie.

   „Mulțumesc, tată, mulțumesc mamă și Alex, a fost o petrecere grozavă”, spune Cristian.

   „Mă bucur că ți-a plăcut”, zâmbește Alex.

   „Mi-a părut foarte bine că ai spus ceva despre credința în Domnul Isus”, adaugă Cristian. „S-a potrivit bine în legătură cu jocul.”

   „Da, așa consider și eu”, confirmă tatăl său. „Iar tu, Cristian, poți să te rogi pentru prietenii tăi, ca toți să ajungă să creadă în Mântuitorul Isus Hristos.”

   Cristian dă din cap cu entuziasm. Vrea să facă aceasta în fiecare zi de acum încolo.