Mai mult decât cuvintele

 

   Vestea bună despre dragostea lui Dumnezeu și oferta Sa de mântuire pentru toți oamenii nu trebuie să ajungă doar la urechile noastre, ci și la inimile noastre. Dar pentru ca inimile noastre, care sunt adesea atât de dure ca piatra, să poată fi atinse, ele trebuie mai întâi să fie „înmuiate” și „deschise”.

   Am auzit recent o povestire. Ea arată cum inima unui om bogat a fost atinsă de dragostea lui Dumnezeu și cum acel om L-a găsit pe Isus Hristos:

   În trecut, mulți englezi călătoreau în Italia pentru a se relaxa în climatul cald. Unul dintre ei a fost renumitul predicator Spurgeon din Londra, unde mii de oameni au venit la predicile sale și mulți L-au găsit pe Dumnezeu prin el.

   Într-o după-amiază, el stătea întins pe canapeaua din camera sa de hotel. Spurgeon a auzit de afară o flașnetă. Muzica aceea l-a impresionat, dar cu atât mai mult felul în care cel care cânta la flașnetă învârtea manivela. O făcea fără nicio vigoare sau voioșie; dimpotrivă, muzica suna lent și șovăitor. Spurgeon a privit pe fereastră și a văzut un bărbat care stătea lângă flașnetă. Trupul acelui bărbat părea măcinat de o boală gravă. El cânta în fața caselor celor bogați, dar pălăria în care aștepta să primească un ban rămăsese goală.

   Spurgeon s-a dus la acel om și a vorbit cu el. A fost cuprins de compasiune. Omul avea cinci copii acasă. „Sunt foarte bolnav, am tuberculoză. Nu mai pot lucra, așa că o voi întreține măcar pe soția mea cu puținii bani pe care îi câștig cântând la orgă.”

   Spurgeon l-a luat de mână pe sărmanul om și l-a condus la canapeaua sa. „Odihnește-te puțin, o să cânt eu pentru tine!” Apoi s-a dus direct la flașnetă și a învârtit manivela. Cântecul lui Spurgeon a fost un succes. Oamenii l-au văzut pe Spurgeon stând la flașnetă și curând au venit și au adus bani, mulți bani, astfel încât pălăria era plină de bancnote. Sărmanul om de pe canapea era copleșit de bunătatea acestui străin și nu știa cum să îi mulțumească.

   A trecut ceva timp. Povestirea avea și un „epilog”.

   Spurgeon se întorsese între timp la Londra, predicând oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu și faptul că trebuie să se întoarcă la Dumnezeu, când într-o seară, după o predică, a venit la el un om care i-a mărturisit fericit că și-a predat viața Domnului Isus. „Dar nu a fost doar predica dumneavoastră din această seară cea care m-a condus la Dumnezeu, nu, ci a fost și modul în care l-ați ajutat pe acel om sărac din Italia, care m-a pus pe gânduri. M-am minunat de ajutorul dumneavoastră dezinteresat pe care i l-ați acordat și de dragostea pe care ați avut-o pentru acel străin. Și când v-am auzit vorbind astăzi, am fost convins că trebuie să mă întorc la Dumnezeu!”