Soarele și vântul s-au certat odată și s-au întrebat care dintre ei l-ar
putea convinge pe un călător să-și scoată paltonul. Când vântul sufla,
călătorul își înfășura și mai strâns paltonul. Când soarele se arăta și îl încălzea,
își scotea bucuros paltonul.
Așa este și cu harul lui Dumnezeu față de copiii Săi. Dar - ne lăsăm
întotdeauna îndrumați de Dumnezeu?
Călătoria lui Avraam în Egipt fusese o „cale proprie”. În Egipt, Avraam nu
avea niciun altar. Acolo, fusese temător, egoist, lipsit de credință și
descurajat. Deși faraon îl îmbogățise și îi arătase bunătate - de dragul Sarei
- Avraam, pe propriul său drum în Egipt, nu experimentase nicio bucurie în
dragostea lui Dumnezeu.
Dar după aceea Dumnezeu a avut milă de el. Dumnezeu i-a permis
prietenului Său să simtă această pierdere, această mare lipsă - și Avraam a
călătorit din nou spre nord, acasă în țara făgăduită, acasă la Betel, acasă la
locul altarului. „Acolo a zidit un altar Domnului.”
Fericitul Avraam!
Se lăsase condus. Acum avea din nou un altar și trăia în strânsă
părtășie cu Dumnezeu. Acum stătea din nou conștient sub cuvântul făgăduinței.
Acum era din nou un predicator al dreptății, pașnic, altruist și implicat pentru
Lot, „fratele” său. Cât de multe poate face harul lui Dumnezeu!
Părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos (1 Ioan
1.3). Ce valoare are această părtășie pentru noi?
„Eu, zice Domnul, te voi învăța
și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi.”
Psalmul 32.8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu