Într-o
zi însorită de toamnă, o fetiță mergea pe stradă împreună cu tatăl ei.
Împreună, duceau spre casă sacoșele cu cumpărături – tatăl le purta pe cele
mari, iar fetița, pe cele mici.
Deodată,
fetița s-a oprit. Pe marginea drumului se afla un bolovan cenușiu, cam de
mărimea unui dovleac mare. Suprafața lui aspră strălucea în lumina soarelui.
„Tati,
tati! Uită-te la piatra aceea! Crezi că sunt destul de puternică să o împing?”
Tatăl și-a
mângâiat, gânditor, barba nerasă de trei zile. Fiica sa îi amintea de cuvintele
pe care le citise în bucătărie, în acea dimineață, în timp ce ea își mânca
cerealele: „Dar cei care se încred în DOMNUL își înnoiesc puterea, ei zboară ca
vulturii” (Isaia 40.31).
Un
zâmbet i-a trecut pe chip.
„Cred
că, dacă îți pui cu adevărat toată puterea în a o rostogoli, poți.”
Cu o
privire hotărâtă, fetița s-a îndreptat spre bolovan. Mâinile i-au explorat
suprafața aspră, căutând o priză bună. A tras aer în piept, exact așa cum a
învățat la festivalul sportiv. Apoi, s-a sprijinit de piatră; mușchii brațelor
i s-au încordat și a strâs din dinți. A împins și a tras, chinuindu-se – fața i
s-a schimbat din roz în roșu aprins din cauza efortului. Tatăl ei a urmărit-o
cu atenție; mâinile i-au tresărit, de parcă ar fi vrut să ajute, dar s-a abținut.
După
un timp, fetița s-a prăbușit la pământ, leoarcă de sudoare. O singură lacrimă i-a
alunecat pe obraz. Privindu-și tatăl cu disperare, ea a spus:
„Tati, nu pot! Este mult prea greu!”
Tatăl
s-a apropiat de ea, a îngenuncheat lângă ea și i-a șters lacrima.
„Îți
amintești”, a spus tatăl cu blândețe, „de întâmplarea despre vulturi pe care am
citit-o azi-dimineață? Despre puterea pe care o primesc oamenii atunci când se
încred în Dumnezeu, în loc să se bizuie doar pe ei înșiși?”
Fetița
a dat încet din cap.
„Dumnezeu
ne promite o putere nouă atunci când ne îndreptăm spre El. I-ai cerut
ajutorul?”
Fetița
a negat. Apoi și-a împreunat mâinile și a închis ochii:
„Doamne,
te rog, ajută-mă să rostogolesc piatra!”
Tatăl
ei i-a pus mâna pe umăr.
„Iar
uneori, Dumnezeu ne dăruiește puterea Sa aducând în viețile noastre oameni care
să ne fie alături. Hai să încercăm împreună!”
Fetița
a dat din cap, zâmbind. Împreună, au ridicat bolovanul și l-au așezat pe o mică
ridicătură de teren. Plină de mândrie, fetița s-a urcat pe bolovan și acum stătea
pe tronul ei, ca o mică regină.
„Îți
mulțumesc, Doamne!” a strigat ea cu bucurie.
