Stătea pe drum

   Într-o după-masă de toamnă, un țăran tânăr stătea în fața casei dorind să constate cum este vremea. Dorea să mai cosească ultima bucată de iarbă. Când mama află acest lucru, spuse:

   - Dumnezeu să te păzească, băiatul meu, și să te întorci sănătos acasă!

   Băiatul râse și se gândi în sinea lui: „Ce tot are mama!“ Apoi spuse:

   - Dacă te aude cineva, crede că fac o călătorie în jurul lumii și aș putea să mă nenorocesc pe drum. Aș vrea să știu ce poate să mi se întâmple pe câmp, nici la zece minute depărtare de aici. Tot timpul ai această teamă exagerată!

   - Moartea stă adesea pe drum, fără să o observi. Și pentru moarte trebuie să fii pregătit! îi reaminti mama.

   - Astea-s vorbe de femei bătrâne! răspunse băiatul și porni la drum râzând.

   În timpul cositului a trebuit să se gândească fără încetare la cuvintele mamei. Cât de adesea i-a pus deja întrebarea, dacă este pregătit să moară! Dacă ar spune aceasta unui bolnav grav, atunci atenționarea ei ar fi de înțeles. Dar el era sănătos și în puterea vârstei. „Ei bine, mama este bătrână“, se gândi el și își ascuți coasa.

   În pădurea din apropiere se auziră împușcături, iar în aceeași clipă tânărului țăran îi căzu coasa din mâini. Cu un țipăt căzu la pământ. Un glonț îl atinse! Oamenii care lucrau în apropiere au alergat spre el și l-au dus acasă; era inconștient. Medicul chemat în grabă constată însă că fusese doar o rană superficială de glonț, care nu va avea urmări grave.

   Cum se întâmplase nenorocirea? Șeful vânătorilor a organizat în cinstea oaspeților săi o mică vânătoare, iar prin neatenția unui vânător un glonț l-a atins pe tânărul țăran pe câmp.

   Când rănitul deschise ochii, mama lui se afla lângă el. El i-a șoptit: „Moartea a stat pe drum, iar eu n-am fost pregătit!“

„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.“

Ioan 1.12

Nyangabdi

   Nyangabdi, o fată băștinașă, locuia cu familia ei în Africa de Vest, în apropiere de marele râu Ogewe. Într-o zi a venit cu barca ei la stația misionară pentru a vinde fructe. Înainte să pornească spre casă, soția misionarului a invitat-o pentru următoarea zi la școala duminicală:

   - Mâine este aici școală duminicală. Te invităm cu drag. Dorești să vii?

   - Vreau să vin, dacă va fi cumva posibil.

   În dimineața următoare, Nyangabdi a venit la școala duminicală. Nimeni n-a știut cum a venit peste râul cel lat, pentru că nu avea o barcă cu ea. După aceea i-a spus misionarului care a întrebat-o cum a venit, că cineva i-a furat noaptea trecută barca, iar dintre cunoscuții ei n-a fost nimeni dispus să-i împrumute o barcă pentru această călătorie la școala duminicală. Pentru a-și putea ține promisiunea, a venit trecând înot râul. Misionarul s-a uitat îngrozit la ea. Nu putea să fie adevărat! Dar Nyangabdi nu mințea. Ea înotase într-adevăr prin râu, cu toate că în acesta trăiau și crocodili. Dar Domnul Isus a păzit-o pe Nyangabdi, iar ea a ajuns teafără la mal pentru a putea auzi Cuvântul lui Dumnezeu.

   Tu nu trebuie, desigur, să treci înotând printr-un râu periculos pentru a putea auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru tine, drumul într-acolo nu este legat de pericole deosebite și, desigur, îți stau la dispoziție tot felul de mijloace de transport în comun.

   Ești mulțumitor pentru aceasta?

   Sau găsești totuși motive să stai indiferent acasă?

„Aceasta m-a pus pe gânduri!“

   Nu a devenit pâinea noastră zilnică ceva de la sine înțeles?

   Mulți oameni din țara noastră sunt astăzi suprasaturați. Multe nu-i mai fascinează deloc, cu toate că pot să-și îndeplinească aproape toate dorințele. Stomacul este plin, capul de asemenea, dar inima este goală! Rămâne un sentiment de dorință după altceva – mai bun. Este o foame după viața adevărată. Nu este o căutare și o dorință după Dumnezeu? Nu are omul zilelor noastre și un suflet, care Îl caută pe Dumnezeu?

   Un director de vânzări a spus în urmă cu câtva timp:

   „De curând m-am gândit la viața mea. M-am întrebat: Ce am obținut de fapt până acum? Desigur: am avansat pe plan profesional. Dar ce a rămas din aceasta ca valoare permanentă? Nimic! Nimic, decât că acum câștig mai mulți bani ca înainte. Dar viața mea personală nu a devenit mai bună, mai bogată – mai degrabă mai săracă.“ După o scurtă pauză a adăugat: „Aceasta m-a pus pe gânduri! M-am întrebat: Ce înseamnă toată viața? Cu această întrebare m-am dus și mi-am cumpărat o Biblie...“ El a citit în ea ca unul care cucerește o țară nouă.

   Astăzi, noi suntem mai bogați decât generațiile de mai demult. Noi suntem sătui, dar doar prin aceasta nu devenim fericiți. Bunăstarea este desigur și un dar al lui Dumnezeu. El poate fi folosit cu mulțumire, dar poate fi și desconsiderat. De aceea este așa de important pentru noi, ca tocmai timpul păcii, al bunăstării exterioare, al libertății să-l folosim, ca „să adunăm comori“ pentru veșnicie.

   Mulți oameni au uitat că noi toți suntem dependenți de Dumnezeu și că El ne vrea binele. El L-a dat pe Fiul Său, pe Fiul dragostei Sale, pentru noi la moarte. El vrea să ne împace cu Sine - și noi nici măcar nu observăm. Noi nici măcar nu ne uităm la oferta Sa de har. Mântuirea sufletului nostru, grațierea, salvarea, împăcarea, îndreptățirea, proslăvirea, El ni le oferă - gratuit -, și noi poate nici măcar nu luăm cunoștință de ele. Nouă ne-au devenit mai importante școala, alegerea profesiei, locul de muncă, organizarea timpului liber, prieteniile, decât mântuirea și bunăstarea sufletului nostru nemuritor. Suntem așa de mult orientați spre lucrurile vieții, ne îndreptăm asupra acestora toată atenția noastră, timpul și energia, în loc să căutăm mai întâi ceea ce este sus.

   Trebuie să vină iarăși timpuri de necaz, ca să ne schimbăm gândirea?

   Să pierdem harul lui Dumnezeu, să nu acceptăm Evanghelia Lui – ce judecată trebuie să fie urmarea! Încă „îndelunga Sa răbdare așteaptă“. El ne oferă încă acest har.

   L-ai acceptat?

Ce poate reține...

   „Încă nu vreau să merg în cer, pentru că am primit noul meu trenuleț“, spuse cândva un  băiețel.

   Acum era mare și trăia în păcat și rușine și le făcea părinților mari griji. El auzise deseori Cuvântul lui Dumnezeu, dar acesta nu atinsese inima lui. S-a lăsat mereu atras de lucrurile exterioare, trecătoare.

   La început a fost trenulețul, apoi bicicleta, apoi motocicleta si ulterior mașina.

   Drag copil, gândește-te la valoarea sufletului tău nemuritor. Dacă ții la un anumit lucru, la care nu vrei să renunți, și dacă nu mergi cu păcatele tale la Domnul Isus, ușa cerului va rămâne închisă pentru tine. Ești într-adevăr atât de mulțumit cu comorile acestui pământ, încât pui în joc slava veșnică a Casei Tatălui?

   Un mare matematician s-a înspăimântat odată foarte tare când a comparat durata scurtă a vieții omenești - chiar dacă ar fi mai lungă de 100 de ani - cu veșnicia care nu se termină niciodată. El și-a deschis inima în fața dragostei pline de har a lui Dumnezeu și de atunci încolo a „umblat după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu“.

   Cu siguranță, dragostea Domnului Isus și tot ceea ce El a obținut pentru ai Săi este mult mai bun decît toate comorile acestui pământ. Bunurile pământești pot bucura inima noastră numai pentru scurt timp, dar ele „nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi“.

   Dumnezeu vorbește prin Cuvântul Său. El este interesat de fericirea noastră. Să ascultăm cu toții, să credem și să trăim!   

Apa

   Îți poți închipui cum ar arăta o zi fără apă? Să nu fie apă pentru spălat, pentru spălarea dinților, în toaletă, pentru cafea, pentru spălarea vaselor, pentru spălarea rufelor, pentru curățenie, pentru prepararea mâncării, pentru udarea florilor...

   Apa este cel mai important aliment: consumul mediu de apă al unei persoane este de 150 litri într-o zi; aceasta corespunde unei cade plină cu apă pentru fiecare persoană în parte. Aproximativ trei litri de apă bea omul zilnic.

   Un pom foios mare are nevoie de circa 100 litri într-o zi. Pentru a obține 100 kg. de cereale, un ogor are nevoie de aproximativ 25.000 litri apă.

   De la naștere până la moarte, omul bea 60.000 până la 80.000 litri de apă. Aproximativ 70% din țesuturile corpului omenesc sunt apă; aceasta se găsește în transpirație și în sânge, în salivă și în lacrimi. Pentru viața pe pământ, apa este necesară.

   Corpul omenesc depinde de apă. Dar mult mai importantă decât toată apa de pe acest pământ este apa vie, pe care Domnul Isus o dă fiecărui om. Numai această apă potolește setea sufletului, care este departe de Dumnezeu. Dacă însetezi, vino la Domnul Isus și bea apa vieții, pe care El ți-o dă gratuit (Apocalipsa 22.17). Recunoaște în fața Lui păcatele tale și cere-I iertare. Atunci vei avea și tu apa vie, care va țâșni în viața veșnică.