Stătea pe drum

   Într-o după-masă de toamnă, un țăran tânăr stătea în fața casei dorind să constate cum este vremea. Dorea să mai cosească ultima bucată de iarbă. Când mama află acest lucru, spuse:

   - Dumnezeu să te păzească, băiatul meu, și să te întorci sănătos acasă!

   Băiatul râse și se gândi în sinea lui: „Ce tot are mama!“ Apoi spuse:

   - Dacă te aude cineva, crede că fac o călătorie în jurul lumii și aș putea să mă nenorocesc pe drum. Aș vrea să știu ce poate să mi se întâmple pe câmp, nici la zece minute depărtare de aici. Tot timpul ai această teamă exagerată!

   - Moartea stă adesea pe drum, fără să o observi. Și pentru moarte trebuie să fii pregătit! îi reaminti mama.

   - Astea-s vorbe de femei bătrâne! răspunse băiatul și porni la drum râzând.

   În timpul cositului a trebuit să se gândească fără încetare la cuvintele mamei. Cât de adesea i-a pus deja întrebarea, dacă este pregătit să moară! Dacă ar spune aceasta unui bolnav grav, atunci atenționarea ei ar fi de înțeles. Dar el era sănătos și în puterea vârstei. „Ei bine, mama este bătrână“, se gândi el și își ascuți coasa.

   În pădurea din apropiere se auziră împușcături, iar în aceeași clipă tânărului țăran îi căzu coasa din mâini. Cu un țipăt căzu la pământ. Un glonț îl atinse! Oamenii care lucrau în apropiere au alergat spre el și l-au dus acasă; era inconștient. Medicul chemat în grabă constată însă că fusese doar o rană superficială de glonț, care nu va avea urmări grave.

   Cum se întâmplase nenorocirea? Șeful vânătorilor a organizat în cinstea oaspeților săi o mică vânătoare, iar prin neatenția unui vânător un glonț l-a atins pe tânărul țăran pe câmp.

   Când rănitul deschise ochii, mama lui se afla lângă el. El i-a șoptit: „Moartea a stat pe drum, iar eu n-am fost pregătit!“

„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.“

Ioan 1.12

Nyangabdi

   Nyangabdi, o fată băștinașă, locuia cu familia ei în Africa de Vest, în apropiere de marele râu Ogewe. Într-o zi a venit cu barca ei la stația misionară pentru a vinde fructe. Înainte să pornească spre casă, soția misionarului a invitat-o pentru următoarea zi la școala duminicală:

   - Mâine este aici școală duminicală. Te invităm cu drag. Dorești să vii?

   - Vreau să vin, dacă va fi cumva posibil.

   În dimineața următoare, Nyangabdi a venit la școala duminicală. Nimeni n-a știut cum a venit peste râul cel lat, pentru că nu avea o barcă cu ea. După aceea i-a spus misionarului care a întrebat-o cum a venit, că cineva i-a furat noaptea trecută barca, iar dintre cunoscuții ei n-a fost nimeni dispus să-i împrumute o barcă pentru această călătorie la școala duminicală. Pentru a-și putea ține promisiunea, a venit trecând înot râul. Misionarul s-a uitat îngrozit la ea. Nu putea să fie adevărat! Dar Nyangabdi nu mințea. Ea înotase într-adevăr prin râu, cu toate că în acesta trăiau și crocodili. Dar Domnul Isus a păzit-o pe Nyangabdi, iar ea a ajuns teafără la mal pentru a putea auzi Cuvântul lui Dumnezeu.

   Tu nu trebuie, desigur, să treci înotând printr-un râu periculos pentru a putea auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru tine, drumul într-acolo nu este legat de pericole deosebite și, desigur, îți stau la dispoziție tot felul de mijloace de transport în comun.

   Ești mulțumitor pentru aceasta?

   Sau găsești totuși motive să stai indiferent acasă?

„Aceasta m-a pus pe gânduri!“

   Nu a devenit pâinea noastră zilnică ceva de la sine înțeles?

   Mulți oameni din țara noastră sunt astăzi suprasaturați. Multe nu-i mai fascinează deloc, cu toate că pot să-și îndeplinească aproape toate dorințele. Stomacul este plin, capul de asemenea, dar inima este goală! Rămâne un sentiment de dorință după altceva – mai bun. Este o foame după viața adevărată. Nu este o căutare și o dorință după Dumnezeu? Nu are omul zilelor noastre și un suflet, care Îl caută pe Dumnezeu?

   Un director de vânzări a spus în urmă cu câtva timp:

   „De curând m-am gândit la viața mea. M-am întrebat: Ce am obținut de fapt până acum? Desigur: am avansat pe plan profesional. Dar ce a rămas din aceasta ca valoare permanentă? Nimic! Nimic, decât că acum câștig mai mulți bani ca înainte. Dar viața mea personală nu a devenit mai bună, mai bogată – mai degrabă mai săracă.“ După o scurtă pauză a adăugat: „Aceasta m-a pus pe gânduri! M-am întrebat: Ce înseamnă toată viața? Cu această întrebare m-am dus și mi-am cumpărat o Biblie...“ El a citit în ea ca unul care cucerește o țară nouă.

   Astăzi, noi suntem mai bogați decât generațiile de mai demult. Noi suntem sătui, dar doar prin aceasta nu devenim fericiți. Bunăstarea este desigur și un dar al lui Dumnezeu. El poate fi folosit cu mulțumire, dar poate fi și desconsiderat. De aceea este așa de important pentru noi, ca tocmai timpul păcii, al bunăstării exterioare, al libertății să-l folosim, ca „să adunăm comori“ pentru veșnicie.

   Mulți oameni au uitat că noi toți suntem dependenți de Dumnezeu și că El ne vrea binele. El L-a dat pe Fiul Său, pe Fiul dragostei Sale, pentru noi la moarte. El vrea să ne împace cu Sine - și noi nici măcar nu observăm. Noi nici măcar nu ne uităm la oferta Sa de har. Mântuirea sufletului nostru, grațierea, salvarea, împăcarea, îndreptățirea, proslăvirea, El ni le oferă - gratuit -, și noi poate nici măcar nu luăm cunoștință de ele. Nouă ne-au devenit mai importante școala, alegerea profesiei, locul de muncă, organizarea timpului liber, prieteniile, decât mântuirea și bunăstarea sufletului nostru nemuritor. Suntem așa de mult orientați spre lucrurile vieții, ne îndreptăm asupra acestora toată atenția noastră, timpul și energia, în loc să căutăm mai întâi ceea ce este sus.

   Trebuie să vină iarăși timpuri de necaz, ca să ne schimbăm gândirea?

   Să pierdem harul lui Dumnezeu, să nu acceptăm Evanghelia Lui – ce judecată trebuie să fie urmarea! Încă „îndelunga Sa răbdare așteaptă“. El ne oferă încă acest har.

   L-ai acceptat?