duminică

Curaj pentru mărturisire



   Irina, un copil fericit al lui Dumnezeu, făcea practică într-un cabinet medical. Dorința ei era ca și acolo să exprime prin cuvânt și umblare că aparține Domnului Isus.
   Ca angajata cea mai tânără îi cădea greu să depună mărturie verbală, clară pentru Domnul și Mântuitorul ei. De aceea se ruga tot mereu, ca Domnul să-i dăruiască într-o ocazie potrivită curajul și cuvintele necesare.
   Una din surorile medicale povestea adesea despre prietenul ei. Într-o zi îi puse Irinei întrebarea: „Tu nu ai niciun prieten?“ Atunci, Irina răspunse bucuroasă: „Ba da, și eu am un prieten, și anume pe cel mai bun care poate exista. Este Mântuitorul meu Isus Hristos, care mă iubește așa de mult, încât a murit pentru mine la cruce și care îmi stă tot timpul alături.“

Drag cititor, Îl ai și tu pe acest Prieten fidel?
Dacă Îl cunoști pe acest cel mai bun Prieten, atunci dorința ta va fi desigur să le spui prietenilor de la școală și colegilor de muncă despre El. Sau te rușinezi de acest prieten fidel?

Magnetul



   Deja în Evul Mediu se cunoșteau bucăți de minereu de fier, care atrăgeau fierul, cobaltul și nichelul, nu însă alte materiale ca lemn, alamă sau plumb. Magneții și-au primit denumirea după locul lor de descoperire probabil, orașul Magnezia în Asia Mică.
   Aceste pietre de fier magnetice naturale sunt slab magnetice. De aceea se folosesc astăzi magneți artificiali din oțel sau anumite aliaje. Magneții au diverse forme, cum ar fi baston, potcoavă sau disc. Un magnet deosebit de puternic este electromagnetul.
   Cu acești electromagneți pot fi ținute obiecte grele din fier. Adesea asemenea electromagneți se agață la macarale, pentru a atrage bucăți mari de fier vechi. Astfel, nu mai este necesă legarea unor bucăți de fier greu de mânuit.
   Proprietatea și puterea magneților ne amintește involuntar de „puterea de atracție“ a Domnului Isus. Înainte ca Mântuitorul să fie răstignit, El a spus ucenicilor Săi: „Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii“ (Ioan 12.32).
   Domnul Isus a fost „înălțat“ pe cruce, „Păstorul cel Bun“ Și-a dat viața pentru oile pierdute (Ioan 10.11). Dar Domnul nu a rămas în moarte, El a înviat. Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți și L-a „înălțat“. Și acum, Domnul și Mântuitorul înălțat și proslăvit în cer acționează ca un magnet. Neîncetat, El „atrage“ la Sine oameni vinovați și legați, pentru a-i elibera de moartea duhovnicească și de toată vina păcatelor. Pe toți oamenii, tineri și vârstnici, care se lasă atrași de Domnul Isus și eliberați de vina lor, Domnul îi ține cu putere dumnezeiască pentru totdeauna strâns; nimeni nu poate să-i smulgă din mâna Lui (Ioan 10.28). Și odată va veni clipa, poate chiar astăzi, când Domnul îi „atrage“ pe toți credincioșii cu „puterea“ cea mai mare la Sine în cer. – Vei fi și tu acolo?

Tudor, hoțul de buzunare



   - Asta ar merita, se gândi Tudor când văzu în fața lui un bărbat care avea un buzunar plin. A fost lucrare de o clipă și Tudor puse un portmoneu plin, cum credea el, în buzunarul jachetei. Când Tudor sortă „prada“ lui acasă, observă spre dezamăgirea lui, că portmoneul presupus era doar o agendă. Supărat o aruncă într-un colț al camerei.
   Câteva zile mai târziu, privirea lui căzu pe cartea aruncată. O ridică și începu să citească în ea. Tudor citi și citi. Nu-i mai venea să se oprească. Și nu dură mult timp, și Tudor deveni un alt om; viața lui se schimbă total.
   Ce carte a fost aceasta care a făcut această minune, iar dintr-un hoț și înșelător, un om ordonat?
   A fost Noul Testament, o parte a Cuvântului lui Dumnezeu! Când Tudor a început să citească în Noul Testament, a simțit că i se adresează lui personal. El a recunoscut cât de rău era și că pentru faptele sale rele a meritat o judecată grea. Dar când a citit mai departe, a găsit și locuri din Scriptură minunate, care spuneau că Dumnezeu îl iubește pe păcătos. Pentru acest lucru s-a bucurat mult. Și Tudor a aflat citind, că Domnul Isus a fost pedepsit pentru păcatele altora.
   Tudor a recunoscut sincer în fața lui Dumnezeu păcatele lui multe și viața lui distrusă. El a crezut în lucrarea de mântuire făcută de Domnul Isus, iar pacea, bucuria și mulțumirea s-au întors la el. Urmarea a fost o schimbare totală în viața lui.
   Câtva timp mai târziu, Tudor a istorisit unui mare număr de ascultători despre întoarcerea lui la Dumnezeu și el a ținut în mână ridicat Noul Testament, pe care îl purta tot timpul cu el de la întoarcerea lui la Dumnezeu. Un ascultător l-a rugat dacă poate să vadă Testamentul.
   - Oh, aceasta s-a întâmplat cu Testamentul meu pierdut! exclamă străinul bucuros. Ce bucuros sunt că mi s-a furat!

„O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!“ (Romani 11.33).

luni

Creștinism sau necredință?



   Într-o seară, un bărbat, care respingea foarte mult creștinismul, vizită o adunare de evanghelizare. El dorea să demonstreze celor prezenți, dar și vorbitorului, după terminarea expunerii, că scrierile lui Voltaire și ale altor filozofi întrec în frumusețe și valoare morală cu mult Biblia. L-am ascultat mai întâi cu atenție. Atunci, un ascultător credincios întrebă:
   - Dumneavoastră disprețuiți Biblia. Dar ați citit de fapt vreodată această carte?
   Omul afirmă. La sfârșit, evanghelistul întrebă:
   - Aveți o familie?
   - Da! Am o soție și copii.
   - Atunci, ce ați alege pentru aceia care vă sunt cei mai apropiați – creștinism sau necredință?
   Spre uimirea ascultătorilor, omul recunoscu foarte mișcat:
   - Atunci aș da întâietate totuși Bibliei.

Păstorul cel bun



Isus spune: Eu sunt Păstorul cel bun.
Ioan 10.11

   Isus este Păstorul cel bun; toți oamenii care Îi aparțin Lui sunt oile Sale. Lupul este diavolul. Un păstor bun, spune Isus, nu fuge când lupul vrea să-i răpească o oaie. Păstorul cel bun intervine și permite ca el să fie mușcat de moarte, pentru ca oaia să rămână în viață. Așa a acceptat Domnul Isus să meargă la moarte pentru noi. – Dar dacă păstorul este mort, poate totuși lupul să-i mănânce toate oile? Da, dar Isus nu a rămas în moarte. El a înviat. Ca Păstor este iarăși la turma Sa. Când Isus a înviat, El l-a biruit pe diavolul.
   Dacă aparții turmei Domnului Isus și dacă diavolul vrea să-ți facă vreun rău, atunci aleargă repede în rugăciune la Păstorul cel bun. La El ești în siguranță.