Dopul

   Primii misionari activi în Samoa au avut la începutul lucrării lor numai Evanghelia după Matei în limba băștinașilor, iar această traducere era incompletă, încât mulți au fost de părere că mai bine nu s-ar fi tipărit. Dar cum Domnul nu este constrâns în mântuirea sufletelor pierdute de nicio lucrare omenească și este nemărginit în harul Său, El a permis ca un verset din această traducere incompletă să servească într-un mod minunat la mântuirea unui băștinaș păcătos.

   Respectivul, un tânăr pe nume Poloa, era un revoluționar adevărat. Împreună cu membrii aceluiași trib, a fost hotărât să înainteze împotriva conducerii existente. Primul lucru era să-și construiască o barcă care să-i ducă pe instigatori la locul care era destinat deschiderii ostilităților. Imediat ce barca de război a fost pregătită, Poloa împreună cu ceilalți au pornit într-acolo. Și-au încărcat armele, puști vechi, pe care au știut ei cum să și le procure. Unul dintre ei distribuia hârtie tipărită, care făcută ghemotoc era folosită ca dop la armele vechi de foc. Și lui Poloa i-a dat o bucată. El a luat-o, iar pentru că putea să citească puțin, a aruncat o privire peste ea înainte de a o folosi în scopul gândit de ei. În următorul moment s-a întâmplat o schimbare ciudată cu acel bărbat. O neliniște de nedescris s-a putut vedea pe trăsăturile feței sale. Care era cauza? Pe hârtie citise cuvintele: „Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!” Era o foaie din acea primă ediție a Evangheliei după Matei, atât de condamnată.

   „Oh”, a strigat plin de teamă, „aceasta este soarta mea, dacă mor în război!”

   Un singur cuvânt i-a atins inima împietrită și i-a pus înaintea ochilor seriozitatea veșniciei, iar el nu a mai avut liniște. El i-a părăsit pe camarazii săi și a căutat tovărășia misionarului și a băștinașilor credincioși. Aici i s-a vestit mântuirea care se găsește în Isus Hristos. Și Poloa a crezut, a fost mântuit și apoi a mers prin viață ca un ucenic al lui Isus.

Descoperirea cea mai mare

   Sir J. Simpson a parcurs drumul de la ucenic de brutar la profesor și a făcut multe descoperiri. Odată a fost întrebat:

   - Care a fost descoperirea dumneavoastră cea mai mare?

   El a răspuns:

   - Descoperirea mea cea mai mare a fost că sunt un păcătos și că Isus Hristos m-a mântuit!

Constantin și cutia cu comori

   Constantin a primit în dar o mică doză de metal foarte frumoasă. Dacă o învârte în palmă încoace și încolo, interiorul dozei reflectă lumina și strălucește ca aurul. „Sigur este din aur!” se gândește el.

   Cu adevărat, o doză pentru comori! Toate comorile lui ajung în doză: bilele albastre și verzi, portcartul argintiu, ceasul stricat al bunicii, nasturele de la pantaloni, care este cu siguranță un diamant.

   O comoară trebuie să fie ascunsă! Altfel vin hoții și – haț – au furat-o.

   Vecinii de alături tocmai construiesc. Constantin își ascunde comoara în grămada de nisip înaltă din fața ușii de la garajul lor.

   El face cu lopata o gaură adâncă și este foarte atent ca nimeni să nu-l vadă.

   La amiază merge să vadă dacă comoara lui mai este acolo. Și de două ori după-masa. Și o dată înainte de a merge la culcare. De trei ori se scoală din pat, ca să se uite afară de pe fereastra băii. Dar nu vine niciun hoț.

   Apoi se întunecă. Constantin se învârte în pat încoace și încolo. Și visează. Despre ce? Despre comori și hoți.

   Domnul Isus spune: „Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.” De aceea: „Strângeți-vă comori în cer.” Acolo nu le poate fura niciun hoț. Inima lui Constantin este la grămada de nisip, la comoara sa.

   A doua zi când se întoarce acasă de la școală, grămada de nisip nu mai este. Odată cu ea și comoara lui Constantin. Constantin stă înmărmurit în fața ușii vecinilor. Atunci doamna iese și îi spune:

   - Uite, Constantin, această doză frumoasă a fost în nisipul nostru. O vrei?

   - Da, strigă Constantin plin de bucurie. Comoara lui este salvată.

   Comoara noastră cea mai mare în cer este Domnul Isus. El vede tot ceea ce facem, pentru că Îl iubim. Acestea ajung în „cutia noastră cu comori”.

Un cadou condiţionat

   Vizita săptămânală a bunicii era de fiecare dată o sărbătoare pentru fiica noastră de patru ani. Cu mult timp înainte de sosirea bunicii, fetiţa stătea nerăbdătoare la poarta grădinii şi o aştepta pe bunica.

   Dar astăzi micuţa Lia s-a ascuns. Nu vrea nici măcar să spună „Bună ziua”. De ce? Bunica a promis la ultima ei vizită: „Data viitoare îţi voi aduce un cadou dacă eşti cuminte până atunci.” Dar Lia s-a certat cu fratele ei. Conştiinţa ei apăsată îi spune că nu merită niciun cadou.

   Când bunica îşi ia rămas bun astăzi, o ia pe Lia în braţe şi îi promite: „Săptămâna viitoare îţi voi aduce cu adevărat un cadou.” Micuţa face o faţă tristă şi întreabă: „Dacă sunt cuminte...?” Nu, de data aceasta bunica nu leagă de promisiunea ei nicio condiţie. Lia radiază de bucurie. Acum se poate bucura mult de săptămâna viitoare!

   La fel a lucrat Dumnezeu cu noi oamenii. În Vechiul Testament El a dat Legea, cele zece porunci. Era valabil: „Fă aşa, şi vei trăi!” Dar niciun om nu a reuşit să corespundă acestui standard. Dorinţa păcătoasă este mai puternică.

   De aceea Dumnezeu a înlocuit Legea cu harul. Fiul Său Isus Hristos a venit la noi pe pământ pentru a muri la cruce pentru oamenii păcătoşi. Cine îşi recunoaşte păcatele şi crede în Mântuitorul primeşte în dar, fără condiţii, viaţa veşnică.