Milioane...

   Felicitări! Un milionar vrea să-ți facă daruri. El te întreabă: „De câți bani ai nevoie pentru a fi fericit?” Te gândești imediat la călătorii, la o mașină frumoasă sau o bicicletă, la mobilă nouă, la un calculator cu legătură la internet...

   Ce sumă îi vei spune că ai nevoie? Poate câteva mii modeste sau poate imediat o sumă uriașă? Fără să clipească, milionarul îți scrie un cec în valoarea dorită. Crezi că este suficient pentru a deveni fericit?

   Un star de formula 1, putred de bogat, câștigă anual ca. 50 milioane dolari. El are tot ce-și dorește: o vilă în Elveția, un avion propriu, mai mulți angajați și un parc auto uriaș. Totuși, declară că probabil ar fi devenit mai fericit, dacă ar fi rămas șofer de karturi. De ce?

   Fericirea nu se cumpără. Nu este o problemă a portmoneului, ci a inimii. Această fericire dorește să ți-o dăruiască Dumnezeu. În orice cantitate de care ai nevoie. Condiția cea mai importantă pentru aceasta este iertarea păcatelor tale. Și pe aceasta ți-o poate dărui Dumnezeu, pentru că L-a pedepsit pe Fiul Său în locul tău. Tu poți să mărturisești înaintea Lui păcatele tale și să primești iertarea. Dumnezeu dă mai mult decât poate da oricare milionar. Oare accepți?

Dumnezeu, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?

Romani 8.32

Patru dolari

   Pe strada îngustă pe care doamna Yen avea standul ei de vânzare era foarte cald și mult praf. Ea vindea fidea. O masă veche cu o cutie de carton mică, ce servea drept casă de marcat, reprezenta „magazinul” ei. Doamna Yen era obosită. Se trezise deja de la răsăritul soarelui, pentru a-și pregăti marfa, iar acum era deja după-masa târziu. Capul îi era tot mai greu, ochii îi ardeau și încetul cu încetul a adormit.

   Când s-a trezit era tot foarte cald și și-a revenit cu greu. Dar deodată a fost trează de-a binelea. Ce era pe masa ei? Nu putea fi adevărat! Pe masă erau patru bancnote de dolari, pe care astăzi nu le încasase! Patru dolari erau mulți, mulți bani! Foarte mirată, a luat bancnotele și le-a pus în buzunarul hainei.

   Atunci a văzut doi bărbați venind spre ea. Aceștia păreau foarte agitați. Pe unul dintre ei îl cunoștea, era domnul Li. El i s-a adresat femeii de la standul din fața doamnei Yen și ea a auzit că vorbea despre niște bani pe care îi pierduse.

   Doamna Yen s-a gândit imediat la cei patru dolari. Dar, dacă va scoate acum banii din buzunar, nu ar părea că i-ar fi furat? Domnul Li a venit și la ea și a întrebat-o:

   - Doamna Yen, nu ați găsit din întâmplare patru dolari? Când am trecut pe aici în urmă cu o jumătate de oră, îi mai aveam, cred că i-am pierdut pe aici pe undeva.

   - De unde să știu eu unde sunt dolarii dumneavoastră? a răspuns doamna Yen cu un ton supărat. Am dormit jumătate din după-masa asta. Nici nu v-am văzut trecând pe aici!

   După ce domnul Li a plecat, doamna Yen a încercat să nu se mai gândească la bani. Dar își aducea mereu aminte de ei. S-a supărat tare pe ea însăși. „Am găsit banii, erau pe masa mea. Nici nu știu sigur, dacă banii îi aparțin domnului Li! Deci nu trebuie să-mi fac reproșuri, ci mă pot bucura de bani!”

   A doua zi era duminică, iar după predica de dimineață, predicatorul Dong a rămas uimit. A văzut cum doamna Yen le invitase pe mai multe vânzătoare în vârstă la prânz și plătise cu patru dolari.

   Dar doamna Yen încă avea o povară pe conștiința ei. Chiar dacă îi displăcea, s-a decis să vorbească cu domnul Dong despre problema ei.

   - M-am gândit, a spus ea, după ce a relatat toată povestea, că dacă Îi dau Domnului Isus toți banii, atunci nu i-am folosit pentru mine.

   - Dar, doamna Yen, Domnul Isus nu vrea astfel de bani. În realitate, nu sunt banii dumneavoastră cei pe care vreți să I dați Domnului Isus. Corect ar fi să-i restituiți banii domnului Li.

   - Dar cum să fac acest lucru? Ce va gândi el?

   - Spuneți-i direct adevărul. Acest lucru este cel mai bun pe care îl puteți face.

   Doamna Yen știa acest lucru. Dar nu era ușor! Cu inima grea, a pornit spre casă. Ajunsă acasă, a numărat din economiile ei patru dolari și i-a pus în buzunar. Apoi s-a rugat: „Doamne Isuse, trebuie să dau banii înapoi, te rog ajută-mă să fac acest lucru. Nu ar fi trebuit să-i păstrez. Doamne Isuse, iartă-mă!” Apoi a pornit spre locuința domnului Li.

   Acesta a primit-o prietenos. După câteva cuvinte obișnuite de salut politicos, doamna Yen l-a întrebat pe domnul Li:

   - Domnule Li, v-ați găsit cei patru dolari pierduți?

   - Nu, a răspuns el, dar toată povestea nu-mi iese din minte. M-am oprit în fața standului dumneavoastră, pentru a vorbi cu cineva. Dumneavoastră dormeați... Domnul Li s-a oprit. Era uimit că doamna Yen îl vizita, probabil știa mai multe despre tot ce se întâmplase?

   - Deci, cum spuneați dumneavoastră, eu dormeam și nu v-am văzut trecând, a explicat doamna Yen. Apoi, când m-am trezit, am văzut patru dolari pe masa mea și nu mi-am putut explica cum au ajuns acolo. Aceștia trebuie să fie banii dumneavoastră. Pe moment, am vrut să-i păstrez, dar conștiința nu mi-a dat pace.

   Domnul Li era uimit. Știa că doamna Yen nu putuse să-i ia banii, iar în afară de ea și el, nimeni nu știa despre această problemă. Totuși, ea venise să-i aducă banii!

   - Doamnă Yen, dacă oamenii care merg la sala de adunare acționează astfel, atunci trebuie să fie ceva în religia lor; nimeni altcineva n-ar fi adus banii înapoi.

   Când doamna Yen a plecat acasă, era mai săracă cu patru dolari în economiile ei, dar inima ei era foarte fericită.

   „Și a zis iudeilor care crezuseră în El: «Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi. Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.»” Ioan 8.31, 32 și 36

Ce sunt anotimpurile?

   Anotimpurile sunt timpurile anului. Fiecare an are patru anotimpuri: primăvară, vară, toamnă și iarnă. Fiecare anotimp are trei luni: martie, aprilie și mai aparțin primăverii. Iunie, iulie și august aparțin verii. Septembrie, octombrie și noiembrie aparțin toamnei. Decembrie, ianuarie și februarie aparțin iernii.

   Fiecare anotimp este minunat în felul său. Ne place primăvara, pentru că atunci toate încep să crească din nou. Noi frunze se formează pe copaci, păsările vin înapoi și cântă printre noi, iar florile acoperă din nou pământul. Ne place vara, pentru că vremea este caldă și ne putem juca afară ziua. Ne plac frumoasele flori și copacii verii. Ne place toamna pentru minunatele ei culori. Frunzele copacilor sunt atât de strălucitoare în culoarea lor roșie și arămie sau aurie. Facem focuri, ne jucăm în frunzele colorate și adunăm nuci de toate felurile. Și ne place și iarna, cu zăpada curată și albă. Observăm copacii din nou: nu mai au frunze, dar sunt încă frumoși. Ramurile par panglici albe. Și apoi într-o dimineață înghețată vedem că ramurile sunt împovărate cu giuvaere de zăpadă. Iarna este timpul de căutare a cuiburilor de păsări și a fluturilor adormiți în gogoșile lor.

   În fiecare an sunt patru anotimpuri. După ce Dumnezeu a pedepsit lumea cu potopul, El a promis că anotimpurile vor fi în fiecare an până la sfârșitul lumii. Atunci El ne-a dat și minunatul curcubeu să ne reamintească promisiunea Lui.

Tu ai tot felul de soluții

   În urmă cu mulți ani, ca angajată cu contract pe termen scurt într-o farmacie, făceam uneori și schimbul de noapte, pentru a prepara medicamente în cazuri de urgență, conform competențelor mele, clienților care veneau noaptea. Câteodată nu venea nimeni întreaga noapte în farmacie, dar alteori clopoțelul de la intrare nu se mai oprea aproape deloc.

   Așa s-a întâmplat și într-o noapte cu ploaie și furtună. Deja mulți clienți fuseseră serviți de mine, când clopoțelul a sunat iarăși. Am deschis trapa de la ușă și m-am uitat afară. Am văzut un băiețel stând în fața ușii. Mă privea cu o privire înfricoșată. Mi-a explicat că mama lui este bolnavă și m-a rugat să-i dau din picăturile care îi aduceau întotdeauna alinare. Am știut imediat despre ce medicament este vorba, pentru că îl preparasem de multe ori și i-l dădusem băiatului.

   Puțin timp după aceea i-am înmânat micuțului sticluța, am încasat banii și am închis trapa. Când am ajuns iarăși în laborator pentru a face ordine, am constatat că la prepararea medicamentului pentru micuțul băiat s-a strecurat o greșeală gravă. Probabil că făcusem o greșeală la amestecarea picăturilor, iar în picăturile pentru femeia bolnavă amestecasem și o otravă puternică. M-am repezit la ușa casei și m-am holbat în noapte, dar micul băiat nu era de văzut. M-a cuprins o teamă așa de mare, încât tremuram din tot corpul. Dacă aș fi știut cel puțin unde locuia băiatul, atunci aș fi putut alerga după el! Dar așa m-am întors în laborator, pe jumătate scoasă din minți de teamă. Ce să fac? Am îngenuncheat în laborator și L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute. Mă rugam fierbinte, ca El să împiedice femeia bolnavă să ia picăturile. Cu toate că pe atunci nu eram încă mântuită și nu aparțineam Domnului Isus, mă rugam și mă rugam pentru ajutor în necazul meu.

   Deodată s-a auzit din nou clopoțelul. M-am ridicat de pe genunchi și am deschis trapa. În fața casei stătea iarăși micul băiat. Avea lacrimi în ochi și mi-a spus:

   - O, domnișoară, m-am împiedicat în întuneric și am căzut, iar sticluța cu medicamente s-a spart. Vă rog dați-mi o nouă sticluță, mama este așa de bolnavă!

   Am îndeplinit imediat această dorință. Dumnezeu făcuse o minune, iar această minune a fost motivul pentru întoarcerea mea la Dumnezeu.

   „Ai strigat în necaz și te-am izbăvit.” (Psalmul 81.7)