De unde vin puii de găină?

   Puii de găină vin din ouă. Iar ouăle sunt făcute de găină. În interiorul oului este un germene mic, atât de mic că nu-l poți vedea, din care însă crește puiul. Acest mic germene nu se va face pui, dacă oul nu este ținut la cald și liniștit timp de 21 de zile, astfel că găina stă pe ouăle ei foarte liniștită, zi de zi. Ea acoperă ouăle cu corpul ei pentru a le ține calde în cuib. Treptat micul germene începe să crească. El folosește ca hrană partea din ou pe care tu de obicei o mănânci. Germenele crește mereu până când mănâncă tot ce este în ou și devine îndeajuns de mare ca să umple tot interiorul oului.

   Cu mult timp în urmă, când Dumnezeu a făcut animalele, El le-a dat tot ce le trebuia. Micul pui, care devine prea mare pentru găoacea sa, are un mic dinte, pe vârful buzei superioare, ciocul, care îl ajută să iasă din găoace. El zgârie și ciocănește cu ciocul până când găoacea se sparge. Iese astfel un pui galben cu ochii strălucitori, larg deschiși. Puful galben se va schimba mai târziu, când puiul va crește, în pene.

   Ce diferență este între un pui de găină și puiul de pitulice? Puii de pitulice vin și ei din ouă; și pitulicea își clocește ouăle, precum face găina. Dar puii de pitulice sunt orbi și goi. Ei trebuie să stea în cuibul cald și să aștepte ca mama să-i hrănească și să-i țină la căldură. Puii de găină au îmbrăcăminte frumoasă, caldă și moale, ochii le sunt deschiși și imediat ce sunt născuți sunt gata să-și urmeze mama în căutarea mâncării. Toate păsările de pe pământ sunt ca găinile. Toate păsările care trăiesc în copaci sunt ca pitulicile.

El merită

   Ploua, iar Bogdan și Mary nu puteau ieși în curte să se joace. De aceea se jucau cu jucăriile lor în cameră. Dar până la urmă s-au plictisit. Atunci, mama li s-a alăturat și au început să povestească împreună.

   În timpul discuției, Bogdan a întrebat-o deodată pe mama sa:

   - Domnul Isus a avut, într-adevăr, cuie în mâinile și în picioarele Sale și a rămas, într-adevăr, pe cruce și a suferit, deși ar fi putut să Se coboare de pe cruce?

   - Da. Și de ce a făcut aceasta, băiatul meu? a întrebat mama. Doar pentru că El a știut că aceasta era singura posibilitate de a ne salva și de a ne primi, ca să fim pentru totdeauna cu El și la El în glorie.

   - O, mamă, El merită să fie iubit, a exclamat micuțul Bogdan.

   El este Mântuitorul! El merită toată dragostea și toată încrederea noastră. El merită să fie lăudat! Să vorbim despre El și altor oameni care nu-L cunosc!

Păstorul și mielul său

   - Eu știu că Domnul Isus a murit pentru mine și că El a purtat toate păcatele mele și le-a dat deoparte, dar mă tem adesea că L-aș putea părăsi sau pierde.

   Aceste cuvinte au fost rostite de o tânără către un evanghelist, care vestise vestea bună a mântuirii pentru păcătoșii pierduți.

   Evanghelistul a răspuns:

   - Cu siguranță, ai văzut o turmă de oi. Să presupunem că unul dintre miei fuge departe de turmă, iar păstorul îl caută și îl găsește. Atunci, ce crezi, va purta mielul păstorul la turmă sau păstorul va purta mielul?

   - Desigur, păstorul va duce mielul, a răspuns tânăra.

   - Ești tu păstorul? a întrebat mai departe evanghelistul.

   - Nu.

   - Deci, ești mielul. Deci, o oaie nu poate purta păstorul și să-l aducă înapoi la turmă, ci păstorul o poartă. Tot așa, Domnul Isus, bunul Păstor, te poartă pe tine prin toate pericolele și prin toate încercările spre cer.

   Tânăra a înțeles aceste scurte cuvinte și le-a pus la inimă. Acum se putea bucura cu adevărat, pentru că se știa în siguranță în brațele puternice ale bununlui Păstor.

   „Eu le dau viață veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” (Ioan 10.28)

„O bună mărturisire”

   - Din seara aceasta sunt salvat, a spus un băiețel foarte vioi evanghelistului, la finalul unei adunări de evanghelizare în Jamaica.

   - Ești salvat? Cum așa? a întrebat bucuros evanghelistul. Printr-un cuvânt deosebit?

   - Da, a explicat băiețelul. A fost versetul: „Dacă mărturisești, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit”. Acesta a fost cuvântul. Și în timp ce dumneavoastră vorbeați, eu am crezut și, după ce ați încheiat predica, i-am spus prietenului meu Tom.

Tu însuți trebuie să vii!

   În grădina noastră era un cuib de rațe construit într-un tufiș, cam la o jumătate de metru deasupra pământului. Am observat în ultimii ani de multe ori pe rața-mamă clocind ouăle și apoi când se plimba cu puii ei pe apă. Dar niciodată n-am văzut cum ajungeau puii de rață în apă din cuibul așezat la înălțime. Am fi dorit mult să aflăm. Odată, când rața a clocit din nou, n-am scăpat cuibul din ochi.

   Într-o dimineață, soția m-a trezit devreme la ora cinci și ne-am furișat în grădină în apropierea cuibului. Deja de departe se auzeau măcăituri. Atunci am văzut-o pe rața-mamă cu doi pui alături stând pe pământ sub cuib. Ea privea în sus și măcăia, mișcându-și puțin și aripile. La intervale scurte de timp apărea câte un pui în deschizătura cuibului, privea puțin în jos și se lăsa să cadă pe pământ.

   Dar ultimul puișor de rață nu îndrăznea să-și dea drumul să cadă pe pământ. Alerga mereu la deschizătura cuibului, privea în jos, piuia fricos și se retrăgea în cuib. Oricât de mult a încercat mamă să-l momească, micuțul nu a îndrăznit să sară.

   Atunci rața-mamă s-a îndreptat spre ceilalți pui ai ei, i-a condus în apa din apropiere și a înotat câteva momente pe marginea malului în sus și în jos, fără să piardă din priviri cuibul. Când a observat că nici aceasta nu a ajutat, a ieșit din apă și a început să măcăie foarte tare, de parcă n-ar fi putut înțelege, de ce puiul ei cel mai mic nu venea la ea și i-a făcut astfel din nou curaj.

   Atunci, în sfârșit, micul pui de rață și-a dat drumul și a alunecat pe pământ, apoi s-a ridicat repede din nisipul moale, a pornit legănându-se spre apă, s-a aruncat în apă și a înotat cu frații săi după mama sa.

   De ce am povestit toate acestea?

   În această mică întâmplare se vor recunoaște unii dintre micii noștri cititori. Rața-mamă striga micuții, dar aceștia trebuiau să vină ei înșiși! Ea nu-i arunca din cuib, ci cei mici trebuiau să-și dea drumul din cuib, ca să cadă pe pământ; ei înșiși trebuiau să îndrăznească să sară din cuib.

   Domnul Isus ne cheamă pe noi oamenii la Sine, dar și noi înșine trebuie să venim la El!