Le place animalelor să te joci cu ele?

   Da, le place, dacă stăpânii lor știu cum să le poarte de grijă. Dacă ai un pește și nu-ți amintești niciodată să-l hrănești, dacă lași apa în acvariu să se murdărească, crezi că peștișorul va dori să te joci cu el? Nu, nu va dori. Peștele are nevoie de puțină mâncare în mod regulat și are nevoie de aer pentru a respira. Dacă apa din acvariu nu este curată și proaspătă, peștii vor trebui să scoată capetele din apă, ca să respire puțin aer curat. Peștii cei mai fericiți înoată la fundul vasului.

   Puii de găină, de pisică, de câine sunt animale minunate să te joci cu ele. Dar sunt mulți băieți și multe fete care n-ar trebui să aibă animale. Deseori, când copiii capătă un animal, au foarte bine grijă de el timp de o săptămână. Apoi, cu timpul, încep să-l uite. Animalul tău are nevoie de îngrijire în fiecare zi, nu numai în prima săptămână. Cățelușii trebuie periați și curățiți. Trebuie hrăniți o dată pe zi și trebuie întotdeauna să aibă apă proaspătă de băut. Pisica nu trebuie să o cureți, pentru că ea se curăță singură. Dar trebuie să ții minte că trebuie să o hrănești.

   Dacă ai un pui de pisică sau de găină, nu te juca cu el prea mult. Puii de animale sunt frumoși să te uiți la ei, dar nu trebuie chinuiți. Cățelușilor le place să se joace cu tine, dar nu le place să fie tratați dur. Să nu rănești niciodată animalele lovindu-le cu pumnul sau cu piatra. Altfel ai un comportament rău.

   Chiar și copilul se cunoaște după faptele sale.

Dumnezeu te iubește

   „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3.16)

   Dacă aceste cuvinte sunt adevărate, atunci Dumnezeu îl iubește pe păcătos, pe cel căzut.

   Dacă aceste cuvinte sunt adevărate, Dumnezeu a adus o jertfă, cea mai mare jertfă pe care o putea aduce, ca păcătoșii să poată fi salvați.

   Dacă aceste cuvinte sunt adevărate, atunci toți pot fi mântuiți, aceia care se pocăiesc și se încred în El.

   Aceste cuvinte sunt adevărate, pentru că sunt cuvintele lui Dumnezeu!

   Care este răspunsul tău la această iubire?

Pierdut

   Irina, o tânără dintr-un mic oraș, a urcat cu micuța ei valiză în compartimentul unui tren accelerat. Curând a găsit un loc și s-a făcut comodă. În fața ei stăteau o soră medicală și un domn mai în vârstă, iar domnul a început o discuție cu Irina.

   - Așadar mergeți la oraș? a întrebat el cu amabilitate.

   - Da. Cred că o să găsesc vreun loc de muncă.

   - Și dacă îmi permiteți să vă întreb, cunoașteți în oraș vreo familie la care să locuiți până veți găsi ceva potrivit?

   - O, nu, nu este cazul. Îmi fac puține griji. O să găsesc eu ceva.

   - Nu considerați, a întrebat domnul în vârstă îngrijorat, că este imprudent din partea dumneavoastră să plecați de acasă fără o țintă precisă și fără niciun ajutor? L-ați rugat măcar pe Dumnezeu pentru ocrotire și călăuzire?

   - Eu – să mă rog? a întrebat distrată Irina, pentru ce?

   - Pentru că Dumnezeu trebuie și dorește să vă ocrotească. Există multe pericole pentru o tânără, cu precădere în orașele mari, unde multe fete sunt pe cont propriu și nu cunosc pe nimeni. Unele fete s-au distrus trupește și sufletește.

   Au mai discutat puțin, dar în curând au ajuns la ținta călătoriei și s-au despărțit.

   Au trecut aproape doi ani. Sora Ana, care ascultase discuția dintre domnul mai în vârstă și tânără, lucra într-unul din spitalele acelui mare oraș. În timp ce era ocupată pe secția ei și tocmai era adus un pat pentru o nouă pacientă, ușa secției a fost deschisă și pacienta așteptată a intrat. Părea să fie încă tânără, dar cum arăta! Trebuia să fie sprijinită de două sore medicale. Fața îi ardea de febră, iar părul îi atârna în șuvițe încâlcite peste ochi. Sănătatea ei părea să fie complet ruinată. Sora Ana a mers spre ea să o salute. Atunci s-au recunoscut reciproc: era Irina, acea tânără care călătorise cu ea în trenul accelerat! Ce priveliște tristă oferea ea acum! I-a întins sorei amândouă mâinile și a spus cu glas înăbușit:

   - Domnul din tren mi-a spus – el m-a atenționat! – sunt pierdută! – sunt pierdută!

   Cât de mult ar fi vrut sora Ana să o ajute! Dar era, într-adevăr, prea târziu. Irina și-a pierdut tocmai în aceeași seară cunoștința, iar două zile mai târziu a murit.

Animale paşnice

   Luther spunea odată: „Dacă se întâmplă ca două capre să se întâlnească pe o punte îngustă, care trece peste o apă, știți cum se comportă ele? Ele nu pot merge de-a-ndăretelea, nici nu pot trece una pe lângă alta; puntea este prea îngustă. Dacă se împung reciproc, cad ambele în apă şi se pot îneca. Ce fac ele atunci? Dumnezeu le-a creat așa ca una dintre ele să se plece şi să lase pe cealaltă să treacă peste ea, şi astfel ambele ajung cu bine pe celălalt mal. La fel ar trebui să facă şi un om faţă de celălalt şi să permită să se calce cu piciorul pe el, înainte ca el să se certe sau să se războiască cu celălalt.”

Dumnezeu vede totul

   Deși mama i-a interzis să folosească foarfeca bună, Lena a luat-o din sertar fără să o întrebe pe mama. Dorea să taie o foaie de hârtie. Deodată, Lena a observat că a tăiat în fața de masă. A pus repede foarfeca în sertar, a aruncat hârtia la coșul de gunoi, s-a retras în camera ei și s-a ascuns sub pătură. Când mama a observat tăietura în fața de masă, a căutat-o pe fiica ei. A venit la ea în cameră, a ridicat pătura de pe Lena și a întrebat-o: „Lena, ce-ai făcut?”

   Biblia relatează cum Adam și Eva, primii oameni, au încălcat porunca lui Dumnezeu. Ei au mâncat din rodul pomului cunoștinței binelui și răului. Imediat au știut că sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu. Deoarece s-au temut de El, ei s-au ascuns. Dar Dumnezeu i-a găsit și l-a tras la răspundere mai întâi pe Adam. Apoi i s-a adresat femeii: „Ce ai făcut?” (Geneza 3.1-13).

   Și astăzi, mulți oameni se ascund de Dumnezeu. Unii încearcă să-L ocolească, tădăguindu-i existența. Alții se ascund în spatele toleranței omenești cu privire la rău și consideră că pot scăpa astfel de pedeapsă.

   Dar Dumnezeu ne vede întotdeauna. Lui nu-i scapă nimic. El cunoaște tot răul pe care îl fac oamenii și cândva îi va trage la răspundere pentru ceea ce au făcut. Nu vrem să ieșim din ascuzătoarea noastră, să recunoaștem înaintea Lui păcatele noastre și să primim harul Său?