Osteneală în zadar

   - De cât timp sunteți bolnavă la pat, doamna Birta? a întrebat-o un vizitator pe o doamnă în vârstă, pe fața căreia se vedeau urmele suferinței de ani de zile.

   - O, deja de mulți ani, a fost răspunsul, și nu cred că mă voi însănătoși vreodată.

   - Sunteți o creștină? a întrebat-o mai departe vizitatorul.

   - Încerc să fiu.

   Vizitatorul a tăcut o clipă. El s-a gândit puțin și apoi a întrebat:

   - Ați încercat vreodată să fiți doamna Birta?

   - Nu, eu sunt doamna Birta.

   - Și de când sunteți doamna Birta?

   - Din ziua nunții mele, a răspuns cea întrebată puțin mirată.

   - Nu v-ați îndoit niciodată?

   - Ce întrebări ciudate îmi puneți!

   - Vă rog să-mi răspundeți!

   - Nu, de ce să mă îndoiesc? a răspuns ea. Apoi a ridicat mâna dreaptă și a spus:

   - Știu că sunt doamna Birta de când soțul meu mi-a pus acest inel pe deget și eu am fost a lui.

   - Exact așa este în cazul meu, a răspuns vizitatorul. Eu nu încerc să fiu un creștin, ci știu că sunt un creștin. Eu Îi aparțin Domnului Isus Hristos pentru întreaga veșnicie, de când I-am întins mâna mea goală, iar El mi-a dăruit mântuirea. Nu prin propriile osteneli sau prin propria dreptate am obținut viața veșnică, ci numai prin credința în Cuvântul Său: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu” (Romani 5.8,9). Domnul Isus a devenit Locțiitorul meu, iar eu sunt îndreptățit în El.

   Doamna nu mai auzise astfel de cuvinte. Ea se ostenise mulți ani să obțină dreptatea înaintea lui Dumnezeu prin propriile sale osteneli. Dar totul a fost în zadar. Oricine crede, primește, prin har, această dreptate ca dar din partea lui Dumnezeu.

   „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6.23)

Cine este Dumnezeu și unde este El?

   Dumnezeu este Persoana care a făcut lumea și tot ce este în ea. Dumnezeu știe tot și vede tot. Dumnezeu poate face orice. Dumnezeu este sfânt. Aceasta înseamnă că Dumnezeu este perfect. Tot ce face El este bine. Dumnezeu nu poate face ceva rău. Tot ce spune Dumnezeu este adevărat. El nu poate spune o minciună.

   Când spunem că Dumnezeu este sfânt, înseamnă că Dumnezeu este diferit de oameni. Oamenii au fost făcuți, dar Dumnezeu a fost dintotdeauna. Dumnezeu nu trebuie să mănânce, cum faci tu. Tu ai muri dacă n-ai mânca. Tu trebuie să dormi în fiecare noapte, pentru că dacă nu dormi, nu mai crești și te vei îmbolnăvi.

   Dumnezeu este Tatăl tău. El ne-a făcut, El te iubește și vrea ca și tu să-L iubești. Dumnezeu are grijă de tine, așa cum are grijă un tată de copiii lui.

   Dumnezeu este pretutindeni. Dumnezeu poate fi oriunde în același timp. Dumnezeu locuiește în cer. Tronul Său este acolo. Dar Dumnezeu este și pe pământ. Nu este loc pe pământ unde să nu-L găsești pe Dumnezeu. Dumnezeu este în China și în Africa. El este în America și în Europa. Oriunde ai merge, Dumnezeu este acolo. Nu poți fugi de Dumnezeu.

   Dar tu nu vrei să fugi de Dumnezeu, nu-i așa? Dumnezeu este Prietenul tău. El te iubește și este foarte aproape de tine. Dacă Îl iubești pe Dumnezeu, El va locui în inima ta. Și dacă Dumnezeu este în inima ta, nu-ți va fi niciodată frică. Dar dacă inima îți este plină de gânduri rele, tu nu ești o locuință pentru Dumnezeu. Dumnezeu vrea întreaga ta inimă.

Lipsit de griji

   Trenul a oprit într-o mică gară, iar un băiețel de aproximativ șase ani a urcat în compartimentul unde mă aflam eu, a salutat scurt și s-a așezat în fața mea la fereastră. Trenul a pornit mai departe. Un timp m-am uitat la băiețelul care aparent nu fusese adus de nimeni la gară și căruia, după câte am putut să văd, nu i-a făcut nimeni cu mâna. Și, totuși, el ședea nepăsător la fereastră și privea interesat la peisajul care se perinda înaintea ochilor: case și mașini, bicicliști și oameni care se plimbau, pomi și grădini, animale pe câmpii și stâlpii gardurilor.

   Într-un final l-am întrebat pe micul meu tovarăș de călătorie:

   - Ai călătorit de mai multe ori cu trenul?

   - O, da, a răspuns el.

   Am început o mică discuție. Astfel am aflat că se numea Horațiu. Trecuse deja o oră de când ne aflam în tren. Trenul trecuse de două ori peste câte un pod înalt și apoi printr-un tunel foarte lung și întunecos. Dar lui Horațiu nu-i era deloc teamă. Privea mulțumit afară și era într-o dispoziție bună, chiar și atunci când afară începuse încet să se întunece.

   M-am adresat încă o dată băiatului:

   - Horațiu, nu te temi deloc? Nu ți-e dor de casă? Nu ți-e teamă să mergi cu trenul singur?

   Horațiu s-a uitat la mine făcând ochi mari:

   - Teamă? De ce să-mi fie teamă? Tatăl meu conduce locomotiva din față. El știe orice tunel și orice pod și orice gară. La următoarea oprire cobor. Atunci ajung acasă și mâncăm cina.

   Nu era de mirare că Horațiu era așa de nepăsător. El se afla într-un tren condus de tatăl său. De ce să se teamă? El avea încredere în tatăl lui care îl va duce în siguranță acasă.

   Tatăl nostru ceresc ne-a promis nouă, tuturor celor care suntem copiii Săi, că vom ajunge acasă. Toți cei care L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor al lor și s-au adăpostit sub brațul Său, pot fi siguri de grija iubitoare și de paza sigură a Tatălui lor ceresc. Când vor „ajunge acasă”, vor savura bucuria veșnică în Casa Tatălui.

   Este aceasta așteptarea ta?

De cugetat

Biblia este harta după care te poți ghida pentru a nu pierii pe marea vieții. Ea este busola care îți arată unde este portul și cum poți să ajungi la el, fără să te lovești de stânci.

Astăzi – nu mâine!

   Era o zi furtunoasă. Valurile mării se înălțau câțiva metri. Un radio operator de la bordul unui vapor a primit semnale SOS. Imediat, radio operatorul a transmis căpitanului situația vaporului aflat în necaz – era vorba despre vasul „America Central“ –, iar vaporul și-a schimbat cursul și a pornit în direcția vaporului aflat în primejdie.

   La lăsarea întunericului, vaporul a ajuns la locul dezastrului, iar căpitanul a observat imediat că vaporul „America Central“ nu se mai putea menține deasupra apei mai mult de zece ore.

   „Aduceți pasagerii la noi!“ a strigat căpitanul prin microfon către vaporul accidentat.

   „Nu. Am vrea să așteptăm revărsatul zorilor, dar rămâneți în apropierea noastră!“ a răsunat răspunsul.

   Căpitanul de pe vaporul sosit la locul accidentului s-a ostenit în zadar să-l determine pe căpitanul de pe vaporul „America Central“ să-și schimbe părerea. Vaporul, care dorea să salveze echipajul și pasagerii, a încercat să rămână în apropierea vaporului aflat în necaz, dar datorită întunericului și a furtunii puternice a fost deosebit de dificil.

   În ciuda marilor eforturi, vapoarele s-au îndepărtat tot mai mult unul de celălalt. Dimineața devreme nu s-a mai văzut nimic din vaporul „America Central“. Întreg echipajul împreună cu căpitanul și cea mai mare a pasagerilor s-au scufundat în adânc odată cu vaporul.

   Toți ar fi putut fi salvați, dar amânarea salvării a devenit o catastrofă.

   Salvatorul tău, Domnul Isus, vrea să te salveze astăzi, mâine poate să fie prea târziu.

   „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!“ (Evrei 4.7).