Ca lumini în lume

 

   Când Emanuel a venit la Domnul Isus și a fost sigur de mântuirea lui prin Mântuitorul, a fost nespus de fericit. Dar câteva zile mai târziu, inima lui s-a umplut de tristețe. A vorbit despre acest lucru cu mama lui și ea l-a întrebat:

   - Ai spus cuiva despre mântuirea ta?

   Băiatul dădu din cap șovăind.

   Atunci, mama luă o lumânare din dulap și îl întrebă:

   - Pentru ce a fost făcută această lumânare, la ce trebuie să slujească ea?

   - Ea trebuie să lumineze, răspunse Emanuel.

   - Da, pentru aceasta te-a mântuit și pe tine Dumnezeu. Acum du-te și spune altora despre aceasta.

   Emanuel a urmat acest sfat și curând a fost iarăși fericit.

 

„Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5.16).

Mai alb decât zăpada

 

   Era iarnă și toată țara era acoperită cu un strat alb de zăpadă.

   Rosvita se afla pe drum spre o casă țărănească pentru a cumpăra de acolo lapte pentru mama ei. Cu vasul de lapte în mână, ea a ales drumul cel mai scurt de-a lungul câmpurilor ninse. La jumătatea drumului s-a oprit și a admirat peisajul frumos de iarnă. Cât de strălucitor de alb era totul în jurul ei! Tufișurile, pomii, poienele și casele, toate erau acoperite de zăpadă. Cât de curat se vedea totul!

   Atunci, Rosvita s-a gândit la ea, la inima ei și la tot ce locuia în ea. Cât de multe cuvinte rele spusese! De câte ori mințise! De ori fusese neascultătoare de părinții ei! De câte ori fusese invidie și gelozie în inima ei și de câte ori nu acționase greșit, chiar dacă știuse că nu este bine! A înțeles că inima ei era murdară – opusul priveliștii albe, curate, care o înconjura.

   Rosvita s-a întristat foarte mult la acest gând. Un timp a rămas în mijlocul câmpurilor întinse și albe și s-a gândit. Dar după aceea și-a amintit de un verset din Biblie, pe care l-a învățat la școala duminicală: „Spală-mă, și voi fi mai alb decât zăpada.”

   „Doamne Isuse, s-a rugat ea, spală-mă și pe mine cu sângele Tău scump!”

   A auzit Domnul Isus această rugăciune? Da, El a auzit-o și i-a răspuns imediat. Acolo, pe acel câmp, în mijlocul naturii ninse, Rosvita L-a găsit pe Domnul Isus ca Mâtuitor al ei, și astfel a avut loc marea schimbare a vieții ei. Ea și-a deschis inima Mântuitorului păcătoșilor, iar bucuria, pacea și mulțumirea au intrat în inima ei.

   Rosvita a știut atunci că Domnul Isus a ispășit vina ei și că ea este în ochii Lui mai albă decât zăpada.

 

O călătorie spre Soare

 

Hai, prietene, să facem împreună o călătorie! Dar nu una obișnuită, ci o călătorie foarte lungă, pe o distanță de 150 milioane de kilometri! Vrem să vizităm ceva ce ai văzut adeseori de la depărtare: Soarele.

Dacă am călători cu mașina (să presupunem că ne-am deplasa cu o viteză de 200 kilometri pe oră), am fi pe drum 750.000 de ore. Aceasta înseamnă că, dacă ai porni spre Soare fiind un mic bebeluș, ai ajunge la el ca om bătrân de 85 de ani. Chiar și cu „Concorde”, unul dintre cele mai rapide avioane, călătoria ar dura mai mult de șapte ani. De aceea luăm un „vehicul” pe care oricine îl are: fantezia noastră cu care ne vom deplasa rapid și gratuit. Deci – să pornim!

Stop! De fapt, unde este Soarele acum? Ghinion: este seară și el a dispărut. Cum? De ce răsare Soarele dimineața și apune seara? – Imaginează-ți Soarele ca o minge mare, în jurul căruia se învârt câteva mingi mai mici, planetele. Una dintre acestea este Pământul nostru. Călătoria Pământului în jurul Soarelui durează un an. Pe lângă aceasta, Pământul se învârte în același timp și în jurul axei sale, o dată pe zi. Astfel, avem întotdeauna aproximativ o jumătate de zi lumină și o jumătate de zi întuneric. Cine s-a gândit la aceasta?

Dumnezeu! El ne dă nouă, oamenilor, dar și animalelor și plantelor, în fiecare zi un timp de dormit și de odihnă când este întuneric. La lumina zilei putem lucra și merge la școală. Atunci pe partea cealaltă a Pământului este întuneric.

Așadar, să pornim în zbor! Încet-încet ne apropiem de Soare. Discul luminos devine din ce în ce mai mare și mai mare. Nu-i de mirare! Soarele este atât de mare, încât Pământul nostru ar arăta ca o biluță minusculă, dacă le-am putea ține unul lângă altul. Imaginează-ți Soarele ca o bilă goală pe care ai umple-o cu „mingi Pământ”. De câte ori ar intra Pământul în Soare? – De mai mult de 1.300.000 de ori!

Acum vrem să punem Soarele pe cântar să vedem cât este de greu. Dacă ar exista un astfel de cântar uriaș, ne-ar indica o greutate de:

2.000.000.000.000.000.000.000.000.000 tone, adică două cvadriliarde de tone.

(Pentru comparație: O mașină cântărește aproximativ o tonă.) Un număr mare, nu-i așa? Pentru a ajunge la această greutate, ar trebui așezate 333.000 de bile de Pământ pe cântar. Oare Dumnezeu a făcut doar așa, la întâmplare, Soarele atât de greu?

Cu siguranță, nu! – Te-ai gândit vreodată cum se face că Pământul se rotește în jurul Soarelui? El nu este legat! Și celelalte planete fac la fel: Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uran, Neptun și Pluto (cu diversele lor luni). Toate acestea împreună formează „sistemul solar” și sunt ținute împreună prin forța de atracție a Soarelui. Această forță este generată de greutatea sa incredibil de mare! Dacă Soarele ar fi mai ușor, Pământul s-ar fi îndepărtat de mult timp de Soare, iar pe Pământ, totul ar fi fost întunecos, rece și mort.

Așadar, în timp ce ne apropiem tot mai mult – cu gândul – de Soare, simțim cum se face tot mai cald. Ni se pare că Soarele fierbe de căldură. Așa este! Dumnezeu a făcut ceva interesant acolo: El a construit Soarele ca o uzină uriașă. Acolo se generează două lucruri importante care alimentează Pământul: căldura și lumina. Dacă una dintre acestea două ar lipsi, pe Pământ nu ar putea exista viață.

În centrul acestei mingi uriașe de gaz fierbinte are loc o reacție nucleară: nucleele de hidrogen se topesc și devin nuclee de heliu. Astfel se eliberează incredibil de multă energie. Soarele este deci ca un fel de uzină electrică. Energia eliberată strălucește în toate direcțiile sub formă de raze electromagnetice.

În interiorul Soarelui domnește o căldură de neimaginat, de aproximativ 15 milioane de grade Celsius. În exterior sunt 4.500 de grade Celsius. De acolo este radiată lumina și căldura. Dumnezeu a reglat totul, astfel încât noi să putem trăi bine pe pământ. Dumnezeu, care poate crea ceva atât de impresionant cum este Soarele, dar care a făcut și Pământul așa de frumos, este mare și puternic.

Și pentru că acolo este atât de frumos, vrem să ne încheiem acum „călătoria cu gândul”. Dar înainte să ajungem acasă, facem pe Pământ un mic ocol. Mai ai câteva minute disponibile? Atunci vino cu mine! Dumnezeu a făcut ceva mult mai măreț, care nu se poate însă măsura nici în kilometri, nici în tone, nici în grade.

Pornim din Europa spre sud-est și răsfoim calendarul în urmă cu aproximativ 2.000 de ani. Ajungem într-o țară mică la Marea Mediterană: Iudeea. Acolo, mergem în capitala Ierusalim. În fața orașului se află un mic deal. Pe acel deal vedem însă ceva îngrozitor: acolo se află trei cruci mari de lemn, înălțate una lângă alta, și pe ele sunt răstigniți ... oameni! Când ne apropiem, cineva ne spune că omul din dreapta și cel din stânga dintre cei trei sunt răufăcători, care au meritat pedeapsa cu moartea. Cine este însă Omul din mijloc? De ce este omorât, dacă nu a făcut niciun rău? – Vreau să-ți explic de ce, pentru că exact așa s-au întâmplat lucrurile:

Omul de pe crucea din mijloc este Domnul Isus. El este Fiul lui Dumnezeu. El a fost dintotdeauna cu Dumnezeu Tatăl în cer. Oamenii trăiau pe pământ. Dar ei n-au vrut să facă ceea ce a vrut Dumnezeu. Ei au făcut mult rău. Așa este și astăzi. Dumnezeu îi numește pe oameni „păcătoși”, pentru că au păcătuit cu toții. Și tu? Da, și tu! Și eu! De aceea Dumnezeu trebuie să ne pedepsească pe toți. În cer nu putem intra ca oameni păcătoși. Dumnezeu ar fi trebuit să ne arunce pe toți în iad. Așa este scris în Biblie.

Dar Dumnezeu nu a vrut acest lucru. Dumnezeu ne iubește pe noi, oamenii! Dumnezeu nu spune însă: „Să uităm totul, Eu vă iert acum păcatele.” Păcatul trebuie să fie pedepsit.

Știi ce a făcut Dumnezeu acolo? El L-a dat pe unicul Său Fiu, pe Domnul Isus Hristos. El a venit din cer pe pământ și a murit pe Golgota pentru mine. Când a fost răstignit pe crucea din mijloc – atunci Dumnezeu L-a pedepsit pe El pentru păcatele mele! Și pentru ale tale? Sau încă nu I le-ai mărturisit? Trebuie să faci aceasta!

Imaginează-ți cât de mult ne iubește Dumnezeu: El L-a dat pe singurul Lui Fiu pentru noi, ca noi să fim mântuiți și să putem ajunge odată la El în cer! Acest lucru este mult mai mare decât soarele, stelele și pământul și tot ce a creat Dumnezeu.

Acum, lunga noastră călătorie a ajuns la capăt. Ne întoarcem în Europa, acasă. Acolo te așteaptă părinții. Dar mai există Cineva mult mai important care te așteaptă: Domnul Isus care a murit pentru tine la cruce! Dacă Îi mărturisești tot răul pe care l-ai făcut, toate păcatele tale și Îi spui că îți pare rău că le-ai făcut, El ți le va ierta pe toate. De atunci ești copilul lui Dumnezeu și Îl cunoști pe Dumnezeu ca Tată al tău. Viața ta se schimbă. Chiar astăzi! Pentru că poți trăi cu El.

 

Zile anumite

 

   Cu siguranță, există mereu anumite zile în an de care te bucuri în mod special. Poate fi ziua ta de naștere, o zi liberă de la școală sau o altă zi în care intenționezi să faci ceva deosebit.
Atunci îți spui: „Astăzi nu las să-mi răpească bucuria nimeni și prin nimic.” Cu siguranță, ai avut parte de astfel de zile frumoase.

   Dar, bineînțeles, nu toate zilele sunt așa de fericite. Există și zile când ești trist, de care te temi și te îngrijorezi. Și nu doar ție îți merge așa, și adulții cunosc astfel de zile „întunecate”.

   Pentru aceste zile dificile poți găsi mângâiere și putere . Unde? Ia Biblia și citește:

   Evrei 13.6: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme.”

   Neemia 8.10: „Bucuria Domnului va fi tăria voastră.”

   Domnul Isus nu dorește să te vadă trist și mâhnit. El vrea să-ți dăruiască bucurie chiar și în zile întunecate. Această bucurie constă în faptul că știi că ai un Mântuitor care te iubește și vrea să te ajute. Poți conta pe El tot timpul. Aceste gânduri bune și această siguranță sunt ca o protecție în fața tuturor gândurilor tulburi.

Sămânța vie

 

   Profesorul nostru de biologie ne-a arătat câteva mici semințe maro.

   „Cunosc foarte bine compoziția acestei semințe”, a spus el, „ea constă din azot, hidrogen și cărbune. Eu pot face o sămânță care are exact aceleași componente. Dar – dacă semăn semințele pe care le-aș face eu nu va ieși nimic din ele; componentele lor vor fi absorbite de pământ. Dacă, dimpotrivă, semăn semințele create de Dumnezeu vor ieși spice din ele care poartă rod, pentru că ele conțin principiul misterios, pe care îl numim principiul vieții.”

   În timp ce lua în mână Biblia de pe catedră, a continuat:

   „Această Biblie arată ca alte cărți și există unele care sunt tot așa de vechi ca și ea. Dar doar Biblia este și rămâne Cuvântul viu al lui Dumnezeu - și sămânța nepieritoare care poate acționa în noi o viață nouă. Noi nu putem înțelege puterea Lui minunată, dar această sămânță divină, semănată în pământ bun, oferă întotdeauna dovada că poartă în sine principiul vieții. El face ca noi să trecem de la moarte la viață, din întuneric la lumină.

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător” (Evrei 4.12).