marți

Unsprezece ani în brațele Sale

 

   Femeia era invalidă de cincisprezece ani. De unsprezece ani n-a mai putut să se ridice din pat.

   - Legată de pat timp de unsprezece ani..., am spus eu pe un ton trist în timpul unei vizite.

   - O, nu, a răspuns pacienta, de unsprezece ani în brațele Sale!

   Apoi mi-a amintit de versetul 27 din Deuteronom 33: „Dumnezeul cel veșnic este un loc de adăpost și sub brațele Lui cele veșnice este un loc de scăpare”.

   - Eu știu că mila Sa este nemărginită, că în brațe Sale fidele mă ține strâns pentru totdeauna. Știu că în iubirea Sa îmi vrea doar binele, de aceea pot rămâne liniștită și să-L urmez.

 

Cea mai bună rochie

 

   Regina Victoria a domnit 63 de ani în imperiul britanic de odinioară. Pentru nunta ei a primit o rochie extrem de frumoasă cu dantelă Honiton foarte prețioasă. A costat 5.000 de dolari.

   Regina Franței, Eugenia, a primit de asemenea o rochie cu dantelă prețioasă ca și cadou de nuntă. 36 de femei au lucrat la ea timp de 18 luni.

   Cât de frumos trebuie să fi arătat aceste două femei în ziua nunții lor!

   În Isaia 61, versetul 10 citim de asemenea despre haine splendide și prețioase. Însă acestea nu sunt ca hainele celor două suveranități. Aceste haine sunt de o altă natură. Citește te rog versetul!

   Dacă ești mântuit prin sângele Mântuitorului, atunci Dumnezeu te vede îmbrăcat în dreptatea lui Hristos. Atunci ești plăcut și frumos în ochii Săi. Nu-i așa că acest lucru este nespus de valoros?

 

sâmbătă

Lângă drum – pe drum

 

   Cu siguranță, mulți dintre voi cunosc povestirea despre orbul Bartimeu, căruia Domnul Isus i-a redat lumina ochilor.

   Dorim acum să vă facem atenți asupra unui punct important din relatarea lui Marcu despre acest eveniment. În Evanghelia după Marcu, capitolul 10, versetul 46, citim: „Au ajuns la Ierihon. Și pe când ieșea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi și cu o mare mulțime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerșetor orb, ședea jos lângă drum și cerea de milă.”

   Bartimeu ședea la marginea drumului pe care trecea Domnul Isus. Acesta este desigur un loc bun – lângă drum, acolo unde poate fi găsit Domnul Isus!

   Dacă asculți povestirile din Biblie despre Domnul Isus, în mod deosebit dacă le asculți în casa părintească, în adunare, la școala duminicală, atunci și tu șezi lângă drum: și tu asculți vestea bună despre mântuirea păcătosului.

   Dar, dragul nostru prieten, dacă rămâi șezând lângă drum, mergi în pierzarea veșnică, chiar dacă ai ascultat multe lucruri! Numai a auzi despre Domnul Isus nu este de ajuns, tu trebuie să vii la El cu păcatele tale.

   Și Bartimeu nu ar fi putut să-și recapete vederea, dacă ar fi rămas șezând. Citim despre el astfel: „Orbul și-a aruncat haina, a sărit și a venit la Isus.”

   Ai venit la Domnul Isus? Prin aceasta, întreaga viață a lui Bartimeu s-a schimbat. Nu numai că și-a recăpătat vederea, el L-a și urmat pe Domnul Isus „pe drum” (versetul 52). Din unul care ședea lângă drum a devenit unul care Îl urma pe Domnul Isus „pe drum”.

   Drag prieten, șezi încă lângă drum sau Îl urmezi pe Domnul Isus pe drum?

   El dorește să fie Mântuitorul tău! El te face fericit, dacă crezi în El și dacă Îi recunoști tot ce ai făcut rău.

   Încrede-te în El, în Mântuitorul! Cu orice problemă poți să vii la El în rugăciune! El este „Prietenul copiilor” pe care Îl poți cunoaște tot mai bine în Biblie.

 

marți

Dacă mărturisești...

 

Dacă mărturisești, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.

Romani 10.9

Din gura copiilor

 

   Într-o țară musulmană, un băiat pe nume Hassan a fost adus într-un cămin creștin pentru copii orfani. Aici, băiatul L-a cunoscut pe Domnul Isus ca Mântuitor al său și L-a iubit mult.

   Într-o zi a fost trimis în orașul din apropiere pentru a aduce ceva de acolo. Una dintre îngrijitoare i-a interzis să vorbească despre Domnul Isus cuiva pe drum – era îngrijorată, pentru că știa cât de mare era ostilitatea față de tot ce era creștin. Băiatul a promis. Dar câteva clipe mai târziu, pe poteca ce ducea la vale a răsunat cântecul: Pentru că sunt oița lui Isus...

   Hassan promisese că nu va spune nimănui nimic. Dar nimeni nu îi interzisese să cânte...

   Domnul l-a păzit pe drumul său spre oraș.