Cum a apărut Biblia? (4)

 

Qumran (I)

 

Israel, anul 70 d.Hr. Marea armată romană ocupase Israelul. Capitala Ierusalim era cucerită, iar Templul distrus prin incendiere. Fiecare oraș care nu se preda era amenințat cu aceeași soartă. Armata era deja la porțile Ierihonului...

 

Într-o așezare de pe malul Mării Moarte, la doisprezece kilometri de Ierihon, era mare agitație. Pergamentele valoroase, inscripționate, trebuiau ascunse cât mai repede posibil. Unele dintre ele erau deja în acel moment vechi de peste 300 de ani. Ele conțineau cel mai important text din istoria lumii: Cuvântul lui Dumnezeu. În mod repetat, sulurile au fost copiate manual, cu mare grijă. „Sperăm că nu vor cădea în mâinile jefuitorilor”, au gândit locuitorii acelei așezări...

 

Ei au înfășurat cu grijă pergamentele în pânză de in și le-au pun în urcioare de culoarea nisipului. Apoi, capacele au fost sigilate cu ceară de albine. Câțiva bărbați care știau să țină un secret au ascuns urcioarele de lut sigilate cu conținutul lor neprețuit în siguranță în peșterile din acea zonă. „Când jefuitorii vor pleca, vom putea recupera din ascunzătorile lor pergamentele scrise de mână ”, s-au gândit sătenii și au fugit. Ei însă nu s-au mai întors niciodată...

 

Aproape 1900 de ani mai târziu, în același loc:

Muhammad adh-Dhib locuia cu părinții săi în această regiune deșertică. Ei erau nomazi. Împreună cu animalele lor, se deplasau de la o sursă de apă la alta. Viața era grea. Tribul era sărac. Copiii nu puteau merge la școală. Fetele trebuiau să muncească în tabără, iar băieții să păzească animalele.

 

Într-o zi de primăvară din anul 1947, Muhammad se deplasa din  nou cu turma tatălui său. Soarele ardea cu putere. Animalele erau însetate și flămânde. Nu exista aproape nimic de mâncare în această regiune aridă. Dintr-o dată, a observat că o capră a dispărut. „Poate că a căutat umbră la intrarea într-o peșteră”, s-a gândit el. Dar pe căldura aceea chiar nu avea chef să se urce în fiecare peșteră. Muhammad trebuia însă să găsească din nou capra. Ea valora o grămadă de bani, iar dacă nu o găsea va avea mari probleme în tabără.

 

Pe un platou, el a căutat niște pietre potrivite. Știa să țintească bine. A lovit fără greș în prima intrare în peșteră – clang! Sunetul nu părea să se audă ca și când piatra ar fi lovit o capră! Părea a fi un urcior de lut care s-a spart! El cunoștea bine acest sunet. Muhammad tremura de emoție. „Mă întreb dacă am găsit monede de aur”, și-a spus el cu emoție. Dintr-o dată nu i-a mai păsat de turmă. Avea un singur gând: să intre în peșteră!

 

Băiatul beduin s-a cățărat cu îndemânare pe peretele abrupt de gresie. Câteva minute mai târziu, epuizat, a ajuns la intrarea în peșteră. Un miros de mucegai aproape că i-a tăiat respirația. În cele din urmă, ochii lui s-au adaptat la întuneric. Într-un colț a văzut ceva care arăta ca niște coloane care ieșeau din pământ. Cu grijă, el a pășit pe terenul murdar și lipicios al peșterii. „Acestea sunt urcioare de lut”, a remarcat el. Muhammad a tras unul până la intrarea în peșteră și a scos din el un pergament de piele neagră și murdară. Era scris, dar nu putea citi caracterele ciudate.

 

Cu greu, cu o singură mână liberă, el a coborât pe peretele abrupt de stâncă. A fugit repede în tabără și le-a spus oamenilor săi ce a găsit. Beduinii au pornit imediat să caute în peșteră. Nu numai că în urcioarele de lut se aflau pergamente vechi, ci peste tot peștera era plină de bucăți de piele scrisă.

 

Beduinii au luat tot ce au putut căra. Puțin mai târziu, ei i-au arătat descoperirile lor unui șeic din Betleem, care nici el nu a putut face nimic cu ele. Dar șeicul a avut o idee bună. El îl cunoștea pe cizmarul Kando, care, pe lângă atelierul său de cizmărie, făcea în secret și comerț cu antichități. Și Kando se pricepea...

 

Continuarea acestei relatări captivante o veți afla luna viitoare. Dar un lucru poate fi deja dezvăluit, și anume că descoperirile lui Muhammad confirmă acest lucru: Nu există nicio altă carte din istoria lumii care să fi fost copiată cu atâta atenție de-a lungul mileniilor ca Biblia.

 

Frumusețea

 

   O fetiță se plângea adesea mamei că s-a născut urâtă. Nu-i plăcea deloc cum arată. Celelalte fetițe îi păreau mult mai drăguțe și mai simpatice decât ea. Colegele ei de școală îi spuneau că atunci când va crește mare, va scăpa ușor de acest cusur cu ajutorul fardului. Mama i-a explicat însă că frumusețea omului nu depinde de înfățișarea lui exterioară și că, dimpotrivă, fardul urâțește oamenii. Și a adăugat că ea știe secretul adevăratei frumuseți. Fetița, care dorea nespus de mult să fie frumoasă, a rugat-o să-i încredințeze și ei acel secret.

   Mama i-a spus să-și aducă un scăunel și să se așeze alături de ea.

   „Trăia odată o fetiță urâtă foc”, a început mama.

   „Eu sunt! Este vorba despre mine!”, a strigat fetița.

   Mama însă a rugat-o să nu o întrerupă și a continuat:

   „Fetița aceasta nu asculta de părinți, era obraznică și necuviincioasă.”

   „Întocmai ca mine”, a întrerupt-o iarăși fetița, dar mama și-a urmat povestirea, fără să-i dea vreo atenție:

   „Și fetița aceasta urâțică s-a visat odată lângă izvor – izvorul frumuseții. Cine se spăla în apa acelui izvor, devenea pe loc frumos ca nimeni altul. Fetița se pregătea să sară în apă, dar cineva a oprit-o.”

   „Cine? Cine?”, a întrerupt-o iarăși fetița și mama i-a răspuns:

   „În fața ei apăruse un înger care nu i-a îngăduit să intre în apă. El i-a poruncit să se întoarcă acasă și o lună întreagă să facă numai fapte bune și să nu se supere nicio singură dată. Și abia atunci să vină la izvorul fermecat. Ce putea face fetița? S-a întors necăjită acasă și a urmat întocmai porunca îngerului. Peste o lună, ea a venit iarăși la izvor, dar îngerul nu a lăsat-o nici de data aceasta să intre în apă, poruncindu-i să fie bună și ascultătoare timp de încă trei luni. Ea dorea atât de fierbinte să devină frumoasă, încât s-a învoit și de data aceasta. Acasă se purta atât de bine, încât părinții nu se mai puteau sătura privind la ea.

   Peste trei luni ea a venit iarăși la izvor. Îngerul i s-a arătat iarăși și fata a reușit să vadă o fețișoară frumușică și zâmbitoare în apa izvorului. «Cine să fie oare?», s-a întrebat ea. Îngerul a venit alături și i-a spus: «Este chipul tău. Și este atât de frumos, încât nu mai trebuie să te cufunzi în apă.» Fetița s-a trezit și a încercat să-și explice visul. Ea a înțeles că aflase secretul frumuseții și de atunci se purta așa precum o învățase îngerul. Peste câteva luni fețișoara ei a devenit atât de drăgălașă, încât trecătorii se opreau pe stradă să o admire.”

   Mama și-a încheiat aici povestirea și fetița a înțeles totul, fără să-i mai ceară vreo explicație.

   „Am să încerc și eu așa”, a spus ea încet, „dar te rog să mă ajuți și tu, mămică. Și roagă-te lui Dumnezeu să-mi dea tăria necesară, ca să pot fi întotdeauna ascultătoare.”

 

Cum L-a cunoscut Daffa pe Domnul Isus

 

   Daffa, un băiat de 12 ani din Etiopia, își dorește foarte mult să învețe să citească. Dar nu-și poate plăti taxele școlare, pentru că tatăl său a murit, iar mama lui are prea puțini bani. Așa că profesorul îi permite să asculte puțin la școală. În acest fel, Daffa învață, până la urmă, să citească. Dacă ar avea o carte! Aceasta este cea mai mare dorință a sa.

   Astăzi trebuie să ducă o capră la piață. În mijlocul pieței stă un bărbat care vinde cărți. Una costă cât câștigă Daffa într-o săptămână ca să păzească turma de capre.

   Cu toate acestea, Daffa se gândește: „Trebuie să am această carte!” Încântat, își duce comoara acasă și începe să silabisească. În această carte sunt istorisiri ciudate despre un copil sărac. La nașterea lui, cerul s-a pus în mișcare.

„Și deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: «Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui»” (Luca 2.13-14).

   Și mai minunate sunt istorisirile despre omul Isus. Daffa se gândește: „Dacă ar fi fost aici, l-ar fi vindecat și pe tatăl meu”.

   După ani de zile, în acel sat vin oameni străini. Ei vor să construiască o școală și să le vorbească oamenilor despre Dumnezeu și despre Fiul Său Isus Hristos.

   „Isus!” – Inima lui Daffa bate cu putere de emoție când aude acest nume. „Cu siguranță este Omul din carte!” – Acasă, își imploră mama: „Lasă-mă să lucrez cu albii!”. Și mama îi dă voie.

   Într-o seară, unul dintre acești misionari albi vine la cortul băiatului. Omului nu-i vine să creadă ce aude: Daffa le citește celorlalți din Biblie. Și apoi chiar îngenunchează și Îi cere lui Dumnezeu să binecuvânteze munca misionarilor.

   Misionarul se întoarce în grabă la soția sa și îi spune: „Daffa Îl cunoaște pe Domnul Isus. El citește Biblia și se roagă! Aceasta este o minune a lui Dumnezeu!”

   Apoi Daffa este chemat și el le povestește totul. Iar inimile misionarilor se bucură când își dau seama cum Dumnezeu a chemat un prim ucenic al Său într-o țară străină.

Cuvântul Meu ... nu se întoarce la Mine fără rod. Isaia 55.11

 

 

Revenirea Domnului Isus

 

   Cred că eram în clasa a cincea sau a șasea când am auzit adevărul despre revenirea Domnului Isus pentru răpirea celor credincioși. Oh, cât m-am bucurat că în curând voi fi cu Mântuitorul meu pentru a-L vedea așa cum este El! Și faptul că voi fi cu El și voi rămâne cu El m-a mișcat puternic.

   Dar, deodată, mi-a trecut un alt gând prin minte: în câteva zile începea lunga vacanță de vară... Și atunci m-am gândit că ar fi mai frumos dacă Domnul Isus ar veni doar după vacanță!

   Cu timpul, mi-am dat seama că această dorință nu era bună și că ar trebui să-L aștept pe Domnul Isus în fiecare zi – fie înainte sau după vacanță!

   O întrebare îmi vine în minte: Sunteți pregătiți pentru revenirea Domnului Isus și îl așteptați și voi în fiecare zi? Sau poate că unul sau altul dintre voi s-a gândit: Mă voi converti mai târziu, dar nu sunt pregătit acum? Ar fi regretabil, pentru că s-ar putea să vii prea târziu! Și niciunul dintre voi nu vrea acest lucru, nu-i așa?