„Mama se roagă pentru mine”

 

   Cu mulți ani în urmă, într-un orășel din statele Noua Anglie, trăia un bărbat cu soția sa și fiul său. Bărbatul pleca mult pe mare. Într-o zi, a pornit într-o călătorie și nu s-a mai întors niciodată.

   Soția nu poseda mai nimic. Dar cu multă muncă a reușit să se întrețină pe ea și pe băiatul ei și să-i ofere acestuia o educație bună. Pe măsură ce creștea, mama se gândea cu teamă și neliniște dacă și fiul va dori să plece pe mare ca tatăl său. A încercat să țină departe de el tot ceea ce putea să-i amintească de mare. Dar când băiatul a împlinit șaisprezece ani, i-a spus mamei sale: „Acum sunt destul de mare ca să câștig pentru noi doi. Vreau să merg pe mare.”

   Momentul de care mama se temea de ani de zile venise. Mama și-a îmbrățișat fiul și a încercat să-l convingă să renunțe la planul său. John a păstrat tăcerea. Câteva zile mai târziu nu a venit la cină. Mama l-a căutat. Îngrozită, s-a repezit în camera lui. Hainele îi lipseau. Atunci și-a dat seama ce se întâmplase. S-a dus în port și și-a găsit fiul, care își găsise de lucru pe o navă.

   L-a chemat și i-a spus: „Nu pot să te opresc. Acum ai promis că vei merge și trebuie să te ții de cuvânt. Dar nu uita, orice ai face sau în orice parte a lumii s-ar afla nava, la fiecare amiază mama ta este pe genunchi și se roagă pentru tine și pentru întoarcerea ta.”

   John a fost plecat un an întreg. Apoi, nava sa a fost surprinsă de o furtună groaznică în Oceanul Indian. Timp de câteva ore, vasul a fost azvârlit ca o jucărie într-o parte și în alta de vânt și de valuri. Velele au fost făcute bucăți, catargele s-au rupt și au căzut peste bord. Echipajul a muncit eroic. Căpitanul a spus: „Oameni buni, trebuie trasă vela de sus, altfel suntem pierduți.” Nimeni nu îndrăznea să urce. În cele din urmă, John a făcut un pas în față și a întrebat: „Ce oră este acum în Noua Anglie?”. Uimit de această întrebare, căpitanul și-a scos ceasul și a făcut rapid calculele. „Este aproximativ ora douăsprezece fără cinci minute”, a spus el. – „La ora douăsprezece voi urca.”

   Întregul echipaj a stat acolo cu respirația tăiată, așteptând. În cele din urmă, căpitanul a spus: „Este ora douăsprezece”. John s-a urcat pe catarg, a tras vela și a coborât în siguranță. Nava și echipajul au fost salvați. Căpitanul a întrebat: „Spune-mi, John, de ce ai vrut să aștepți până la ora douăsprezece?”. Atunci John a răspuns: „Pentru că în acest moment mama mea este pe genunchi și se roagă pentru mine. Simțeam că voi avea capul limpede și mâna sigură, în timp ce mama se ruga pentru siguranța mea.”

   „Băiete”, a spus căpitanul profund emoționat, „este un lucru minunat să ai o mamă acasă care se roagă”.

 

Cunoști Lacul Ghenezaret?

 

Ca o harpă

   Lacul Ghenezaret are o lungime de 21 km și o lățime de 13 km. Forma sa amintește de o harpă. Se află la 209 metri sub nivelul mării și are o adâncime de 44 de metri în punctul cel mai adânc. În Vechiul Testament este numită "Marea Kinneret", iar în Noul Testament și "Marea Galileii" sau "Marea Tiberiadei". Lacul era și este cunoscut pentru abundența de pești (Luca 5.1-11; Ioan 21.11), dar și pentru așa-numitele vânturi de toamnă, care pot agita periculos lacul într-un timp foarte scurt. Munții din dreapta și din stânga se ridică la peste 1.000 m, iar Hermon, în nord, la 2.814 m deasupra nivelului mării. Astfel, lacul se află într-un bazin adânc. Dealurile din vest sunt străbătute de defileuri înguste. Prin intermediul acestora, vântul bate peste lac și se produc furtuni bruște cu o forță de uragan.

   În 1986, nivelul apei Mării Galileii din Israel a fost atât de scăzut, încât fundul a devenit vizibil.

 

Descoperire în lac

   Doi tineri au descoperit conturul unei bărci scufundate pe țărmul de la sud de Kibbutz Ginosar. Barca a fost recuperată. S-a constatat că datează din jurul anilor 100 î.Hr. și 70 d.Hr.! Probabil că a navigat pe lac pe vremea când Domnul Isus a trăit pe pământ. De aceea i se spune "Barca lui Isus". Ambarcațiunea avea o lungime de aproximativ 8,20 m și o lățime de 2,30 m. Barca a fost construită dintr-un cadru de stejar și scânduri de cedru, avea patru vâsle, o cârmă și o velă pătrată. Probabil că a fost folosită pentru pescuit, dar putea transporta până la 15 persoane și bunuri.

Descoperire în furtună

 

   „Este din nou furtună în seara aceasta”, i-a spus Conor surioarei sale Evie, în timp ce își turteau nasurile de geamurile vechi și subțiri ale căsuței care se afla pe coasta atlantică a Irlandei.

   Cei doi au cunoscut marea și furtunile încă de când s-au născut.

   Micul sat de pescari includea un far vechi și puternic, construit cu mult timp în urmă pe o bucată lungă și îngustă de stâncă ce se întindea în mare.

 

   Pentru Conor și Evie, această stâncă avea un nume foarte special. Pentru ei, se numea „Degetul arătător”. „Pentru că așa arată”, a fost odată explicația lui Evie.

   Și astfel, în această seară, ochii lor erau din nou ațintiți asupra vechiului lor prieten, Degetul arătător. Ore întregi puteau sta așa și asculta sunetul valurilor și al vântului, cum masele grele de apă se loveau de pereții farului și cum, chiar în vârful lui, se putea vedea mereu strălucirea clară a fasciculului de lumină.

 

   Harri Clinton, paznicul farului, trebuia să se afle acum la vechiul său birou. „Cu siguranță că citește din nou în cartea lui cu ochii lui mari și ochelarii cei mici și amuzanți pe nas”, a șoptit Conor, gândindu-se la Biblia lui Harri, de care bătrânul era atât de des absorbit.

   „Ce-ar fi să mergeți să-l vizitați pe Harri Clinton?”, le-a sugerat mama, ridicându-și pentru o clipă privirea de la lucrul de mâna.

 

O vizită la paznicul farului

 

   „Să vă întoarceți aici într-o oră”, a strigat ea după ei. „Da, desigur!”, au fost ultimele cuvinte pe care le-a auzit în mijlocul furtunii și al vuietului de vânt care venea dinspre ușa de la intrare. Conor și Evie nu aveau nevoie să li se spună de două ori că pot să-l viziteze pe Harri.

   Sub jachetele de ploaie duceau cele două clătite rămase de la cină. Au luat-o la fugă pe cărarea îngustă spre turn. Cărarea era luminată puternic. În cele din urmă, s-au aflat în fața ușii mari și groase de stejar. Cei doi au tras în jos mânerul rigid. Acum trebuiau doar să urce pe scara lungă în spirală!

 

Cartea misterioasă

 

   „Bună seara, domnule Clinton!” Fără suflare, cei doi frați s-au grăbit să intre în camera mică din turn a lui Harri Clinton, care s-a întors încet cu fața la copii. Bătrânul stătea la un birou greu, luminat de o lampă puternică. În mijlocul mesei se afla cartea sa deschisă, cu paginile ei aurii strălucitoare. Marginile erau deja destul de roase, iar unele propoziții au devenit abia lizibile.

 

   „Voi sunteți! Ce drăguț din partea voastră că mă vizitați.” Zâmbind și cu ochii scânteietori, a acceptat cele două clătite. „Puneți repede jachetele de ploaie lângă șemineu, apoi vă voi spune ceva din cartea mea”, a spus Harri arătând în direcția șemineului în care trosneau lemnele.

   Spus și făcut. Stând lipiți de puloverul domnului Clinton, Conor și Evie au ascultat vechea poveste din cartea misterioasă...

 

O întâmplare în furtună

 

   „Întâmplarea aceasta este în Evanghelia după Luca, în capitolul opt și este veche de aproximativ 2.000 de ani. A avut loc la Marea Galileii. Acest lac se află în țara Israel. Este cunoscut și pentru furtunile puternice, iar în acea vreme oamenii navigau acolo în bărci mici din lemn pentru a pescui. Într-o zi, 13 oameni au venit pe malul acestui lac. Printre ei se aflau mai mulți pescari, dar și un vameș. Dar Unul dintre ei era special, pentru că toți cei 12 bărbați Îl urmau și Îl ascultau când vorbea. Îl numeau chiar Învățătorul și Domnul lor. Veți vedea imediat de ce.

   Ei s-au urcat împreună într-o barcă pentru a merge pe partea cealaltă a lacului. În trecut, oamenii trebuiau să vârlească din greu pentru a înainta. Învățătorul dormea și Se odihnea după o zi obositoare. S-a întunecat repede. Dintr-o dată, mica barcă a început să se clatine puternic, iar valurile au devenit din ce în ce mai înalte. Se dezlănțuise o furtună puternică. Primele valuri au pătruns deja peste marginea bărcii. Bărbații vâsleau temându-se pentru viața lor, dar în zadar. Situația devenea din ce în ce mai gravă. Pescarii experimentați știau foarte bine: suntem în mijlocul lacului, ne vom scufunda și vom muri! Acum, toată barca era deja plină cu apă...

   Dar stați! Unde era al 13-lea om din barcă? El dormea. Era calm și nu Se temea deloc, ca și cum furtuna nu ar fi fost prezentă.

   Disperați, bărbații L-au trezit, au strigat prin vacarmul puternic: „Doamne, salvează-ne, pierim!”.

   Dar știți ce a făcut? El a vorbit cu vântul și cu marea. Da, ați auzit bine.

   Dintr-o dată, furtuna și valurile au dispărut și totul s-a liniștit. Liniște în loc de furtună, apă lină și calmă în loc de valuri înalte de un metru!

   Cum a fost posibil acest lucru atât de repede, cine era această Persoană? Cine era acest Învățător și Domn, încât până și vântul și marea I s-au supus?”

 

Isus – Domnul în furtună

 

   Încet, domnul Clinton și-a închis vechea și iubita carte. „Isus este Domnul meu”, a spus el încet, uitându-se la Evie și Conor.

   „Îmi place foarte mult această întâmplare. Pentru că Domnul Isus a fost în multe furtuni puternice din viața mea. De multe ori am strigat la El în disperare, iar El a fost întotdeauna aproape de mine. Acest Om este Fiul lui Dumnezeu și vrea să urce și în corabia vieții voastre.

   Odinioară, Isus a fost aici pe acest pământ ca Om real. Dar cei mai mulți oameni nu L-au dorit, deși li s-a permis să experimenteze atâtea miracole și lucruri divine cu El.

   Pur și simplu nu voiau să creadă că El este Fiul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, Îl urau, pentru că nu făcuse niciodată nimic rău sau greșit.

   Nu mult mai târziu, L-au pironit pe o cruce. Da, L-au omorât în chinuri groaznice. Așa este inima noastră, rea și întunecată. Dar, așa cum marea și vântul I s-au supus, tot așa și restul a trebuit să I se supună. Și astfel a înviat din moarte și S-a dus în ceruri. El vă spune și astăzi, chiar și vouă: Credeți în Mine și mărturisiți-I lui Dumnezeu în rugăciune tot răul pe care l-ați făcut în viață, și Eu voi fi Mântuitorul vostru.”