Este o vreme de
iarnă minunată. A nins de câteva zile. Apoi, noaptea trecută, un vânt puternic
dinspre est a venit și a alungat norii alb-cenușii. Cerul este senin și se
simte gerul. Bălțile au înghețat și formează un patinoar grozav. Tobi se uită
la ceas. Mai sunt trei minute până la final. Începe numărătoarea inversă. Încă
două minute... apoi sună clopoțelul: vacanță – gata!
Tobias se
întâlnește afară cu prietenul lui, Meiko. El este în clasa paralelă și a
încercat deja cea mai mare baltă înghețată din sat ca patinoar.
- În sfârșit!
Haide, repede! Mai avem ceva timp până la prânz.
Lui Tobi nu trebuie
să i se spună de două ori și deja se dă pe balta înghețată. Acasă, Tobias își
aruncă ghiozdanul într-un colț.
- Mamă, o să scot
bobul și roata de tractor din magazie. Vrem să ne întâlnim imediat la pista de
bob pe care ne-am făcut-o singuri.
- Mai întâi
mâncăm!
- Da,
bineînțeles! Tobi se așază cu entuziasm la masă. Pentru a sărbători, astăzi sunt
la prânz cartofi prăjiți cu maioneză și mult ketchup – mâncarea lui preferată.
După rugăciune,
el spune cu gura plină:
- Știți, pista
este grozavă... Mai întâi este o curbă abruptă la stânga, apoi o curbă strânsă
la dreapta și un gard de grădină pe stânga. Vai de cel care nu conduce bine
bobul pe acolo! Ieri, Nelly și Ilka au zburat cu toată viteza peste gard în
grădină. Ce țipete! Nelly, din cauza cucuiului, Ilka, pentru că i se rupsese bobul
de plastic roșu aprins, iar doamna Meier, pentru că grădina ei de urzici fusese
arată. – Tipic fetelor, habar nu au cum să conducă un bob!
Tobi este rapid –
atât la vorbit, cât și la mâncat. Nerăbdător, se foiește pe scaunul său. Nimic nu
merge destul de repede pentru el. Când va lua tata Biblia? Astăzi, tata citește
o povestire din capitolul al nouălea al Evangheliei după Matei: „De acolo, Isus
a mers mai departe și a văzut pe un om, numit Matei, stând la vamă, și i-a zis:
Vino după Mine. Omul acela s-a sculat și a mers după El.”
O jumătate de
oră mai târziu, toți copiii coborau panta abruptă. Nelly pe anvelopa de cauciuc
colorată, Ilka în cada de plastic, Tobi pe bobul de curse și Meiko cu punga de
plastic albă, pentru că sania sa zace sfărâmată în grădina doamnei Meier... în
grădina cu urzici tunse până la pământ ...
- Pârtia este
supraaglomerat, spune Meiko. În plus, îl doare șezutul. Haideți să ne plimbăm prin
zăpadă și să ne batem cu bulgări de zăpadă.
- Grozav! Să
mergem în pădurea mare de acolo, în spatele podului de cale ferată, spune Nelly
arătând cu degetul și o ia la fugă.
La marginea
pădurii sunt pini puternici. Apoi urmează fagii zvelți. Copiii merg tot mai
adânc în pădure. Pe drum descoperă urme de animale.
- Aici,
căprioarele au răzuit zăpada pentru a ajunge la mușchiul de dedesubt. Pe acolo
a trecut o vulpe și pe dincolo a fugit un iepure, explică Ilka cu mândrie.
„Ea trebuie să
știe”, gândește Tobi puțin invidios. „La urma urmei, tatăl ei este pădurar.”
- Și mistreți ar
trebui să fie pe aici, spune Meiko entuziasmat, oare vom vedea vreunul?
- Nu aș vrea. Toamna
trecută, un tânăr pădurar a fost urmărit de un mistreț, șoptește Nelly și se
uită neliniștită în jur. Haideți, să mergem acasă. Mi-e frig și a început să
ningă.
- Animalul a
fost împușcat. De aceea a fost atât de supărat! adaugă Meiko rapid.
- Nu-mi pasă,
mormăie Nelly din spatele eșarfei de lână și, împiedicându-se, cade cât este de
lungă într-o groapă adâncă de zăpadă. Ceilalți aruncă imediat câțiva bulgări de
zăpadă spre ea. Nelly se ridică cu greu în picioare și începe o bătaie cu
bulgări de zăpadă. Fetele împotriva băieților. În cele din urmă, toată lumea
câștigă. În orice caz, toată lumea este udă leoarcă.
- Psst! Uite!
Căprioare! șoptește Ilka. Încordați, ceilalți se uită în direcția indicată și
văd cum animalele se îndepărtează în salturi mari.
- N-am mai fost
niciodată aici! Speriat, Meiko se uită în jur.
- Hai să ne
întoarcem și să ne urmărim urmele în zăpadă, propune Tobi.
Zis și făcut. Dar, după câțiva metri, nu se mai văd urme,
pentru că au fost acoperite de zăpadă. Se lasă întunericul. Fulgii de zăpadă
devin tot mai mari. Prietenii se privesc întrebători. Deznădăjduiți, se așază
pe un trunchi de copac căzut, acoperit de zăpadă.
- Haideți,
urmați-mă! Cred că știu pe unde să mergem!, strigă Meiko.
Îl urmează,
înghețați și tăcuți. În spatele unui adăpost își croiesc drum prin tufișuri. Au
mai trecut pe aici înainte? Urmăriți de îndoială și speranță, ei se târăsc prin
zăpada înaltă.
- Nu cred,
rostește Meiko.
Tobi tace. Se
gândește la versetul din Biblie pe care l-a citit tatăl său: Vino după Mine.
Este destul de ușor să urmărești urmele atunci când ai unele în fața ta și le poți
vedea clar. Dar aici nu mai există urme. Acum Tobi înțelege! Isus spune: Vino
după Mine! Aceasta înseamnă că Isus Hristos merge înainte ca păstor. Și Tobi a
găsit urma în ziua în care I-a spus Domnului Isus toate lucrurile rele pe care
le făcuse. Acum poate continua să meargă pe urmele Domnului Isus. Cum? Prin Biblie.
Pentru că Biblia ne spune cum a mers Domnul Isus. Întotdeauna în așa fel, încât
Dumnezeu era mulțumit de tot ceea ce făcea. Tobi este fericit că a înțeles
acest lucru. Dacă ar fi existat o urmă și aici!
Cei patru rătăcesc
în continuare prin pădure. E noapte și foarte frig. Nu vor supraviețui.
„Mâine ne vor găsi înghețați de frig!” se gândește Tobi.
Îi este frică.
Încă o dată,
Tobi, Meiko, Nelly și Ilka se opresc. A încetat să mai ningă. Bine că este lună
plină. În lumina sa palidă, prietenii pot vedea la câțiva metri distanță.
Apoi Tobi își amintește din nou de Dumnezeu.
De ce să nu vorbească cu El acum - chiar și în fața prietenilor săi? Bâlbâit și
încet, rostește: „Doamne Isuse, ajută-ne să găsim calea. Ajută-ne să ieșim din
această pădure îngrozitoare.”
- Să mergem în
direcția în care cade lumina lunii, acolo, între brazi, arată Nelly, nu am fost
încă acolo.
Cei patru își
adună ultima lor energie și se târăsc prin zăpada proaspătă până la glezne.
- Văd lumina
unui felinar! strigă Ilka entuziasmată.
- Unde?
- Chiar acolo,
între copaci.
- Într-adevăr! –
Acesta este felinarul de la capătul pistei noastre de bob. Am venit din partea
cealaltă, explică Meiko.
Toată lumea este
ușurată. Se bucură deja de o cană cu cacao caldă, de haine uscate și aleargă
spre casă. Niciunul dintre ei nu va uita această aventură. Și Tobi? – La ușa de
la intrare privește spre cer și șoptește: „Mulțumesc, Doamne Isuse”.
