Cu ani în urmă, un domn care se plimba
pe străzile orașului Glasgow a observat un mic lustruitor de pantofi care
stătea la un colț de stradă – un pic mai departe de mulțime – cu cutia sa.
Aspectul palid și bolnăvicios al băiatului a stârnit mila domnului și, pentru
a-i da posibilitatea să câștige ceva, i-a făcut semn băiatului să-i lustruiască
cizmele. Imediat, băiatul s-a apropiat, șchiopătând cu greu, dar un alt băiețel
lustruitor de pantofi i-a luat-o înainte și s-a pregătit să curețe cizmele acelui
domn. Dar domnul a strigat indignat:
- Ce înseamnă aceasta? Eu l-am
chemat pe celălalt, nu pe tine!
- Nu-i nimic, domnule, a răspuns
băiatul cu voioșie. Vedeți, Jack tocmai a fost externat din spital și este încă
slăbit. Așa că noi, camarazii lui, am convenit între noi că fiecare dintre noi,
pe rând, va face munca lui Jack pentru o zi.
Jack l-a privit pe domn cu un
zâmbet și a confirmat afirmația camaradului său.
Emoționat și mulțumit de
comportamentul nobil al tinerilor lustragii, domnul, în loc de moneda mică pe
care urma să o plătească, a scos o monedă de argint și a spus:
- Ia jumătate pentru tine și dă-i
cealaltă jumătate lui Jack!
- Nu, nu! a răspuns băiatul cu
vioiciune, înmânând moneda de argint lui Jack. Nu, niciunul dintre noi nu va
lua nimic din banii care sunt pentru Jack, și cu aceste cuvinte a plecat în
grabă.
Avem și noi o inimă pentru persoanele cu dizabilități
și îi înțelegem? Însuși Mântuitorul a spus:
„Adevărat vă spun că, ori de câte
ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” (Matei 25.40).
Sunt atât de multe ocazii în viață
când ne putem ajuta unii pe alții și sluji unii altora, de exemplu să-l ajutăm
pe cel cu dizabilități la „trecerea de pietoni”, să îi ducem cuiva valiza, să
facem loc în autobuz, tramvai sau tren pentru o persoană cu dizabilități, o
mamă în vârstă, un tată în vârstă, atunci când toate celelalte locuri sunt
ocupate.
