Dornică

 

   Micuța Ana este culcată în leagănul ei frumos și plânge jalnic, încât se face toată roșie. Oare ce are? O doare ceva? Nu se simte bine? Ea țipă și țipă.

   Mama vine, o ridică pe Ana din leagăn și o ia cu dragoste în brațe. Dar Ana țipă în continuare. Ce i-ar putea lipsi?

   Apoi mama aduce sticla cu lapte încălzit. Mama o ia din nou în brațe pe micuța Ana și aceasta deschide gura larg și mămica nu trebuie decât să împingă înăuntru biberonul. Imediat țipetele se opresc.

   Aceasta a fost deci cauza țipetelor: Ana a strigat după lapte.

 

   În unele pasaje din Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu este comparat cu laptele. Apostolul Petru scrie în prima sa epistolă: „ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți...” (1 Petru 2.2).

   Să fim și noi dornici după Cuvântul lui Dumnezeu pentru a crește din punct de vedere spiritual!

 

Cele șapte bețe

 

   Vă facem cunoscut o poveste foarte veche pe care Babrios, un poet grec, a scris-o în jurul anului 200 d.Hr. Cu siguranță că cei mici și cei mari pot învăța o lecție din ea.

 

   Un tată avea șapte fii care se certau adesea. În cele din urmă, tatăl s-a săturat de veșnicele certuri și i-a chemat pe toți șapte la sine. Le-a pus în față șapte bețe pe care le legase strâns unul de altul și le-a spus:

   „Celui care va rupe acest mănunchi de bețe, îi voi da o sută de monede de aur.”

   Fiii au făcut ochii mari. S-au uitat unul la altul cu uimire. Fiecare voia să câștige acei bani.

   Cel mai mare a încercat primul. Era sigur pe el. Dar, oricât de mult a încercat, nu a putut rupe bețele.

   A venit rândul următorului. Nici acesta nu a reușit. Și astfel, unul după altul a încercat și și-a încordat puterile. Dar totul a fost în zadar.

   În cele din urmă, toți au spus: „Nu se poate!”

   „Și totuși!”, a râs tatăl. „Nimic nu este mai ușor decât aceasta.”

   Calm, a luat legătura, a desfăcut nodul și a rupt un băț după altul.

   „Așa am fi putut și noi să facem!”, au exclamat fiii uimiți.

   Tatăl a spus: „Așa cum este cu aceste bețe, așa este și cu voi, fiii mei! Atâta timp cât veți rămâne uniți, nimeni nu va putea să vă învingă. Dar dacă legătura bunei înțelegeri care ar trebui să vă unească se rupe, veți fi ca aceste bețe care zac frânte pe pământ.

 

O farsă „bună”

 

   Profesorul Durand von Lausanne era un om temător de Dumnezeu. Într-o zi s-a dus cu unul dintre studenții săi, un tânăr englez, să se plimbe printr-o pădure. Acesta a observat în șanț o pereche de papuci grosolani, care desigur aparțineau unui bărbat care lucra în picioarele goale pe un câmp din apropiere.

   - Aș vrea să-i fac o farsă, a spus studentul, îi voi ascunde pantofii în pădure.

   - Nu face așa ceva, pentru că dragostea nu face rău aproapelui său, i-a reamintit profesorul. Mai bine ai pune câte un dolar în fiecare pantof al bietului om! Ai o mulțime de bani și îl poți face fericit în felul acesta.

   Tânărul student a făcut exact acest lucru, iar cei doi plimbăreți s-au ascuns după un tufiș pentru a vedea cum va reacționa acel om. Nu a trecut mult timp până când fermierul și-a terminat lucrul. Pe când se pregătea să-și încalțe pantofii, a simțit ceva tare în ei și a descoperit cei doi dolari. A căzut în genunchi și I-a mulțumit lui Dumnezeu cu voce tare pentru acest dar neașteptat.

 

De unde provine Biblia?

 

   Sunt doar patru posibilități. Ori este concepută de oameni buni sau de oameni răi, ori Îl are ca autor direct pe Dumnezeu sau pe diavolul.

   Oamenii buni nu au putut să inventeze sau să conceapă Biblia. Pentru că oamenii buni nu mint: și ei ar fi mințit dacă ei ar fi scris de la ei înșiși această carte și ar fi afirmat de o mie de ori: „Și Dumnezeu a zis” sau „Și Domnul a vorbit”.

   Oamenii răi, însă, nici nu ar fi putut concepe și scrie Biblia și nici nu ar fi vrut să o scrie. Pentru că ei urăsc Biblia care osândește ceea ce fac ei și le vestește judecata venică.

   Din același motiv nu poate fi nici un duh rău, diavolul, autorul Bibliei, unde se proclamă așa de clar sfințenia lui Dumnezeu.

   Așadar, ea trebuie să fie ceea ce mărturisește ea însăși despre sine: Cuvântul lui Dumnezeu.

   Și acest Cuvânt, dragul meu, te va salva sau te va condamna cândva. Cerul și pământul vor trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu va trece.