Dumnezeu a făcut (Geneza 1)

În primul verset al Bibliei ni se spune că la început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. Iar acest pământ, care devenise pustiu și gol, El l-a făcut apoi în șase zile locuibil pentru om. Ce lucrare! El a zis și s-a făcut; a poruncit și a luat ființă!

În prezent, sunt mulți oameni care cred că cerul și pământul au „evoluat” cumva de la sine pe parcursul unor perioade de timp inimaginabil de lungi. Această opinie eronată era deja răspândită cu zeci de ani în urmă. Dar în toate timpurile au existat și oameni care au știut că toate lucrurile au fost făcute prin Domnul Isus și pentru El și toate se mențin prin El (Coloseni 1.16,17).

Astronomul Kirchner, un om temător de Dumnezeu, a pus un meșter priceput să realizeze un glob artificial din hârtie, conform unor specificații precise. Era o capodoperă mică, pe care pământul cu continentele sale, țările și mările, munții și râurile fuseseră reproduse în cele mai mici detalii. Într-o zi, un cunoscut necredincios l-a vizitat și l-a întrebat:

„Cine a făcut această lucrare minunată?”

Kirchner a răspuns: „Nu știu de unde a apărut. Nu a făcut-o nimeni, trebuie să fi fost creată din întâmplare”.

Vizitatorul a devenit furios. El a spus că vrea un răspuns rezonabil. Kirchner i-a răspuns:

„Dacă numești o nebunie să pretind că acest glob de hârtie de aici a apărut de la sine, cum poți spune că întreaga lume a apărut de la sine?”

„Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd” (Evrei 11.3).

Cine Îl poate vedea pe Dumnezeu?

 

   Un creștin stătea lângă un astronom care avea telescopul îndreptat spre cer. Creștinul l-a întrebat:

   - Ce căutați pe cer?

   - Îl caut pe Dumnezeul vostru, a fost răspunsul.

   - Dar veți căuta în zadar, pentru că doar cei care au inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu.

 

   Poate că unul dintre micii mei cititori va întreba cum se poate obține o inimă curată.

   În Psalmul 51 este un verset foarte important: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule!” Potrivit acestor cuvinte, numai Dumnezeu poate să facă o inimă curată. Toți cei care cred în Domnul Isus primesc de la Dumnezeu viața veșnică și Duhul Său; ei sunt o creație nouă. În puterea Duhului, ei pot să judece și să condamne toate gândurile necurate care vin din firea lor. Dacă fac acest lucru, ei au o inimă curată și arată aceasta în viața lor practică, în tot comportamentul lor.

Să cunoaștem noi prieteni mici (2)

Învață câteva specii de păsări!

Ce specii de păsări se adună la căsuța cu hrană pentru păsări a bunicului Damian?

Unește fiecare pasăre din imagine cu numele enumerate mai jos!

vrabie   mierlă   măcăleandru   pițigoi   ciocănitoare   pițigoi albastru   pănțăruș

Crede în Dumnezeu și în Domnul Isus!

Păpușa lui Peggy

Henry Moorhouse, un evanghelist englez, cu mulți ani în urmă a predicat Evanghelia în Chicago. Într-o seară a părăsit sala descurajat. Vestea bună despre dragostea și harul lui Dumnezeu în Fiul Său iubit părea să nu aibă nicio rezonanță în inimile ascultătorilor săi.

Mai avea încă 50 de cenți în buzunar, suficient cât să ia trenul până la locuința sa. În drum spre gară, a trecut pe lângă un magazin de jucării. Când a văzut o păpușă frumoasă în vitrină, s-a gândit la Peggy, o fetiță paralizată care locuia în apropiere. Copila locuia cu mama ei într-un apartament mic și întunecat și nu vedea nicio rază de soare toată ziua.

Păpușa costa 50 de cenți și evanghelistul s-a întrebat dacă ar putea să-i facă o bucurie lui Peggy cu acea păpușă. Fără să mai stea pe gânduri, el a cumpărat păpușa și a mers la casa copilului bolnav. Peggy l-a întâmpinat pe evanghelist cu bucurie și, surprinsă, i-a spus că mama ei era încă plecată la muncă și că nu văzuse pe nimeni toată ziua.

- Ți-am adus un cadou, a spus vizitatorul și i-a dat păpușa lui Peggy. Ochii ei s-au luminat și lacrimi de bucurie i-au curs pe obraji. Cât de mult își dorea Peggy o păpușă! Chiar astăzi își făcuse singură una din cârpe vechi. Dar acum avea o păpușă adevărată și o ținea cu recunoștință în brațe.

Evanghelistul i-a spus apoi cum Domnul Isus, care era bogat, S-a făcut sărac de dragul nostru, pentru ca noi să ne îmbogățim prin sărăcia Sa. Mântuitorul nu a fost niciodată atât de sărac cum a fost pe crucea de la Golgota, unde a suferit și a murit pentru păcatele noastre. El a dat tot ce a avut - viața Sa sfântă și curată! Nu putea da mai mult.

După ce Moorhouse s-a rugat cu fetița, a plecat acasă. A trebuit să meargă pe jos un drum lung și i-a luat câteva ore să ajungă acasă. Dar cât de fericită era inima lui! Toată descurajarea dispăruse. El adusese bucurie, iar propria lui inimă era din nou fericită.

Cât de puțin este adesea necesar pentru a aduce bucurie cuiva! Să avem întotdeauna un ochi deschis pentru acest lucru. Iar Dumnezeu, Tatăl nostru, ne va răsplăti însutit lucrurile mărunte pe care le facem pentru El.

Domnul a trimis

Cu mulți ani în urmă, o văduvă săracă locuia într-o casă mică. Îl cunoștea pe Domnul Isus ca Mântuitor al ei personal și era sigură că Dumnezeu îi va da ceea ce avea nevoie pentru a trăi zi de zi. La urma urmei, mâna Lui puternică îngrijește chiar și de vrăbii! Așa că a acceptat cu recunoștință totul din mâna Lui, indiferent de cine S-ar fi folosit El pentru a-i da ceva. Ea spunea întotdeauna: „Domnul a trimis”.

Într-o zi, câțiva băieți din localitate s-au gândit să facă o glumă pe seama credinței bătrânei. S-au urcat pe acoperișul căsuței văduvei și au aruncat o pâine pe coșul de fum. Cum sub coșul de fum era un șemineu deschis, pâinea a căzut pe vatră. Femeia a auzit-o căzând. Ea s-a dus la șemineu, a găsit pâinea, a curățat cenușa de pe ea și I-a mulțumit Tatălui ei ceresc pentru acest dar.

Puțin mai târziu, băieții au bătut la ușa casei văduvei. Când aceasta a deschis ușa, au întrebat-o pe bătrână despre cum îi merge. Printre altele, ea le-a spus atunci: „Domnul mi-a trimis o pâine”. Băieții au râs de ea și i-au spus: „Nu Domnul a trimis-o, noi am aruncat pâinea pe horn”.

„Foarte bine”, a răspuns bătrâna netulburată, „sunt sigură că Domnul meu a trimis-o, chiar dacă a folosit câțiva băieți ca voi pentru a o trimite.”

Băieții nu se așteptau la acest răspuns. Rușinați, au plecat, pentru că nu se așteptau la o asemenea credință.