Un cuvânt spus la timpul potrivit

 

Cât de bun este un cuvânt spus la timpul potrivit! Un simplu cuvânt rostit la momentul potrivit poate face adesea mai mult decât o predică, care durează ore întregi. Un singur cuvânt poate să înveselească o inimă deprimată, să încurajeze un duh descurajat și să înfrângă o minte trufașă. Am auzit despre un batjocoritor care, auzind un singur cuvânt, „Dumnezeu”, a devenit palid și a început să tremure. În alte multe cazuri, Numele „Isus” a lucrat cu putere vindecătoare, aducând o inimă trudită și împovărată la odihnă. Chiar și un vers dintr-o cântare sau un rând scris au fost adesea de o mare binecuvântare. Iată un exemplu:

Într-o zi, un ofițer prusac a ajuns la o pensiune unde a dorit să înnopteze. El Îl cunoștea și Îl iubea pe Domnul și i-ar fi plăcut să le spună gazdelor despre Isus, Mântuitorul său. Dar nu s-a ivit nicio ocazie. Dorind să lase în urma sa cel puțin un semn prin care gazdele să afle după plecare lui cui îi aparținea și cui îi slujea, el a scris deasupra ușii camerei sale, cu litere mari, primul rând al cântării: „Eu Îl iubesc pe Cel de pe cruce”.

La scurt timp după plecarea oaspetelui, proprietarul a observat aceste cuvinte și și-a chemat soția să i le arate. Femeia a citit acele câteva cuvinte o dată, de două ori... În cele din urmă, a exclamat cu emoție profundă și cu lacrimi în ochi: „Bărbate, noi nu suntem așa cum ar trebui; noi nu-L iubim pe Cel care a murit pentru noi pe cruce!”

Și bărbatul a fost profund mișcat; și astfel, acele puține cuvinte i-au determinat pe amândoi să se îndrepte spre calea mântuirii.

După aproximativ un an, ofițerul a trecut iarăși pe la pensiune. Dar cât de uimit a fost când a fost întâmpinat cu mare bucurie de către proprietar și de către soția sa, de parcă ar fi fost un vechi prieten bun! Și chiar era; pentru că cei doi găsiseră între timp pace prin credința în Cel răstignit, iar acum ofițerul li se părea ca un prieten drag, cunoscut de multă vreme. Împreună L-au lăudat pe iubitul lor Mântuitor, care suferise pentru ei pe cruce și le câștigase mântuirea veșnică.

Poți și tu, tânărul meu cititor, să privești la crucea de pe Golgota și să spui: „Eu Îl iubesc pe Cel de pe cruce”? Știm, desigur, că Domnul Isus nu mai este răstignit pe cruce, ci este proslăvit în cer. Dar chiar acolo, pe Golgota, Și-a dezvăluit iubirea Sa divină pentru păcătoșii pierduți într-un mod atât de minunat, de neînțeles; acolo Și-a vărsat pentru ei sângele, care curăță de orice păcat. Și tu vei sta curat înaintea lui Dumnezeu, dacă poți spune din toată inima ta: „Eu Îl iubesc pe Cel de pe cruce”.

„Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.”

1 Ioan 4.19

Numai arătătoarele?

 

Un indian a venit odată cu două arătătoare de ceas la un ceasornicar și l-a rugat:

- Reparați-mi vă rog aceste arătătoare, pentru că de mai bine de o jumătate de an nu mai indică ora corectă.

- Dar unde este ceasul? a întrebat mirat ceasornicarul.

- Acasă, a răspuns indianul.

- Dacă nu-mi dați ceasul, nu pot să repar arătătoarele! Trebuie să-mi aduceți mecanismul ceasului, inima ceasului!

- Dar v-am spus că la ceas nu este nimic de reparat – el ticăie regulat, doar aceste arătătoare nu merg bine. Acum vreți să vă aduc tot ceasul, ca mai târziu să-mi puteți face o factură mai mare!

 

Poate te asemeni și tu cu acest indian, când este vorba de relația ta cu Dumnezeu, de părerea ta despre El și lucrarea de mântuire de la Golgota. Faptul că ai o viață corectă, cinstită nu este suficient ca să devii drept și sfânt înaintea lui Dumnezeu, ca să ajungi în cer. Te străduiești să nu fi o pricină de poticnire pentru oameni, să trăiești în pace cu toți și să nu încalci legile. Ești atent la mersul acestor două arătătoare și de aceea nu poți înțelege că ai nevoie de un Mântuitor, de un Salvator care vrea să te mântuiască și să te împace cu Dumnezeu.

Consideri că „ceasul” tău, inima ta păcătoasă, poate să rămână așa cum este și că nu trebuie să i-o predai Învățătorului ceresc. Tu nu vrei să cunoști nașterea din nou, nici să te predai deplin Domnului Isus. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.3).

Unde vrei să-ți petreci veșnicia?

Domnul Isus vrea să aibă inima ta. El spune: „Fiule, dă-mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în căile mele” (Proverbe 23.26).

Desigur, calea unui creștin este o cale de lepădare de sine și de ocară. Dar este o cale binecuvântată – cu o țintă cerească.

 

 

Se vor duce toți oamenii în cer?

 

Nu, îmi pare rău că spun, nu toți se vor duce în cer.

Isus ne-a spus că sunt două căi pe care merg oamenii. Una este largă, cu mulți oameni pe ea. Este o cale ușoară și poți face orice dorești pe acest drum. Dar el nu duce în cer, ci duce la pieire. Celălalt este un drum îngust și este greu de călătorit pe el. Puțini oameni călătoresc pe el. Dar acesta este drumul care duce în cer.

Cine călătorește pe acest drum îngust? Numai cei ce-L iubesc cu adevărat pe Isus. Iubindu-L cu adevărat sunt salvați de sângele Lui. Atunci Isus îi ajută pe acest drum îngust să nu cadă și să nu se împiedice. Dar cei ce nu ascultă de Isus, care-I întorc spatele Salvatorului, sunt pe drumul cel larg și nu vor ajunge niciodată în cer.

Nu există o altă cale în toată lumea pe care să ajungi în cer decât prin Isus. Isus Însuși a spus: „Eu sunt Ușa; dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit“ (Ioan 10.9). De asemenea a spus: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14.6). De aceea sunt trimiși misionari în toate țările lumii, ca să cheme oamenii la mântuire.

Vor fi mulți care o să-ți spună că Dumnezeu este un Tată iubitor și că nu poate fi niciodată atât de rău, încât să nu-i primească în cer pe oamenii pe care i-a făcut. Dar să știi că cei ce spun așa ceva n-au citit niciodată Biblia. Dumnezeu este un Tată iubitor, dar este și un Dumnezeu sfânt. Și El nu poate trăi cu cei ce nu au fost făcuți sfinți prin sângele lui Isus Hristos.

În ultima clipă

 

Un fost general a mărturisit pe patul de moarte:

„În timpul războiului am privit în față, fără teamă, pericole mari. Acum însă, când simt apropierea morții, sunt cuprins – mai ales în nopțile nedormite – de o teamă enormă la gândul că Dumnezeul cel sfânt va fi în curând Judecătorul meu. În acest necaz mare al sufletului mi-am adus aminte deodată de o cântare pe care o învățasem copil fiind la școala duminicală: «Pentru că sunt oița lui Isus». Spre mirarea mea, mi-am amintit de toate versurile și, cugetând la această cântare și rugându-mă, am primit pace.“

Ce har că acest bărbat a putut în ultima clipă să se întoarcă la Domnul Isus, Păstorul cel Bun! Puțini însă dintre oamenii, care au amânat în tinerețea lor întoarcerea la Dumnezeu atât de necesară, au primit la bătrânețe o astfel de perioadă de grație.

Vino astăzi cu vina păcatelor tale la Domnul Isus, Mântuitorul lumii! Astăzi este ziua mântuirii.

„O! de ați asculta azi glasul Lui! Nu vă împietriți inima“ (Psalmul 95.7,8).