Din gura copiilor

 

   Într-o țară musulmană, un băiat pe nume Hassan a fost adus într-un cămin creștin pentru copii orfani. Aici, băiatul L-a cunoscut pe Domnul Isus ca Mântuitor al său și L-a iubit mult.

   Într-o zi a fost trimis în orașul din apropiere pentru a aduce ceva de acolo. Una dintre îngrijitoare i-a interzis să vorbească despre Domnul Isus cuiva pe drum – era îngrijorată, pentru că știa cât de mare era ostilitatea față de tot ce era creștin. Băiatul a promis. Dar câteva clipe mai târziu, pe poteca ce ducea la vale a răsunat cântecul: Pentru că sunt oița lui Isus...

   Hassan promisese că nu va spune nimănui nimic. Dar nimeni nu îi interzisese să cânte...

   Domnul l-a păzit pe drumul său spre oraș.

 

Și pe ploaie

 

   Sturzul cântă frumos. Ceea ce apreciază în mod deosebit iubitorii de păsări la acesta este faptul că sturzul cântă cu bucurie chiar și pe timp ploios. Majoritatea păsărilor cântătoare nu pot fi auzite într-o zi ploioasă.

   O femeie credincioasă a rămas bolnavă în pat câteva luni. Spre bucuria ei, auzea un sturz cântându-și cântecul în fiecare dimineață și în fiecare seară – chiar și când ploua. „O”, s-a gândit ea, „cât de mult pot învăța de la această mică creatură: să fiu recunoscătoare și fericită nu numai în zilele bune, ci și în zilele dificile!”

   „Mulțumiți întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos” (Efeseni 5.20).

 

 

„Toată ființa Lui este plină de farmec”

 

   Evanghelistul Moody povestea despre două fetițe, care stăteau în fața unei vitrine a unui magazin cu jucării:

   „Una dintre fete sărea entuziasmată de pe un picior pe altul în timp ce se uita la toate jocurile colorate, păpușile frumoase, jucăriile de pluș și cărțile ilustrate. Cealaltă fată stătea lângă ea, destul de indiferentă și, evident, nu se bucura deloc de jucăriile frumoase – pentru că era oarbă!

   Mulți oameni sunt astăzi ca acea fetiță oarbă. Ei nu văd frumusețea Domnului Isus și sunt orbi față de dragostea Lui. Dacă L-ar recunoaște ca Mântuitorul lor, ochii li s-ar deschide pentru a vedea toată frumusețea care este în El. Cuvântul lui Dumnezeu spune că „Satan a orbit mintea necredincioasă a celor care sunt pe calea pierzării”.

   Vezi tu frumusețea Domnului Isus? Poți spune din inima ta: Toată ființa Lui este plină de farmec?

Pe Atlantic

 

   În aprilie 1912, Titanic, noul vapor britanic, a pornit în prima sa călătorie cu peste 1.500 de pasageri la bord și toată lumea a presupus că va fi capabil să reziste tuturor pericolelor mării.

   Printre pasageri era și evanghelistul John Harper, cunoscut de mulți credincioși la acea vreme, care dorea să ajungă la Chicago pentru a propovădui și acolo Cuvântul lui Dumnezeu.

   Pe 14 aprilie, nava a lovit un aisberg în Atlanticul de Nord și a început să se scufunde rapid. John Harper tocmai vorbise cu un tânăr pentru a-i arăta seriozitatea veșniciei atunci când a nava s-a lovit de aisberg.

   Ceva mai târziu, un scoțian, unul dintre puținii supraviețuitori ai acestei catastrofe marine, a relatat următoarele:

   „Pluteam în derivă agățat de o bucată de lemn când John Harper, care se ținea și el de o scândură, a apărut lângă mine. El m-a întrebat:

   - Ești mântuit?

   - Nu, i-am răspuns eu.

   - Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit!

   Un val mare l-a îndepărtat de mine. Dar apoi - destul de ciudat - valul l-a apropiat din nou de mine. Și din nou mi-a strigat întrebarea:

   - Ești mântuit?

   - Nu, i-am răspuns eu sincer, nu pot să spun că sunt mântuit.

   - Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit!

   Acestea au fost ultimele sale cuvinte, pe care le-am auzit, pentru că imediat după aceea a fost luat de un alt val și am fost despărțiți unul de altul. – În apele reci ale Atlanticului am înțeles bine ce a vrut John Harper să-mi spună. Astfel, eu am fost ultimul păcătos care a venit la pocăință prin John Harper.”

 

 

Niciun alt Nume!

 

   Pe o bancă în fața casei sale ședea un om orb și citea dintr-o Biblie pentru nevăzători. Degetele sale alunecau repede peste semnele scrisului Braille și bărbatul rostea textul cu o voce joasă. Câțiva copii din vecinătate stăteau în apropiere și ascultau uimiți. Atunci a trecut pe acolo un om străin de locul acela. Când l-a văzut pe orb cu acea carte mare pe genunchi, s-a apropiat curios. Orbul citea capitolul 4 din Faptele Apostolilor. Se pare că tocmai își pierduse rândul, pentru că, în timp ce degetele bâjbâiau peste linii, repeta mereu cuvintele: „Niciun alt Nume - niciun alt Nume - niciun alt Nume ...”.

   Unii copii au început să râdă. Dar omul străin nu a râs. Adâncit în gânduri, a mers mai departe. De câteva săptămâni, harul lui Dumnezeu atinsese conștiința acestui om. El era convins că era un păcătos pierdut înaintea lui Dumnezeu. Încercase în zadar să găsească pacea și odihna. Dar orice ar fi întreprins, fie bunele sale intenții, fie darurile sale generoase pentru cei nevoiași, fie modul său de viață schimbat – nimic nu fusese până acum în stare să-i elibereze conștiința de povara pe care o avea și să-i ofere inimii pacea pe care o dorea.

   Acum, cuvintele pe care le auzise nu-i mai ieșeau din minte: „Niciun alt Nume! Niciun alt nume!” În noaptea aceea n-a putut să doarmă. Acel cuvânt biblic nu l-a părăsit. Cu cât se gândea mai mult la acesta, cu atât mai mult îl atrăgea și cu atât mai clar îi devenea. În cele din urmă i-au căzut ca solzi de pe ochi și a strigat cu voce tare:

   „Acum înțeleg, acum văd! Am căutat mântuirea în propriile mele fapte, în pocăința mea, în rugăciunile mele, în viața mea evlavioasă. Dar acum văd cât de mult m-am înșelat. Numai Domnul Isus poate mântui! Numai în Numele Său se găsesc viața și mântuirea. Mă voi întoarce la El, numai la El. Vreau să cred în El. Domnul Isus mă poate ajuta în viață și în moarte. Niciun alt Nume! Da, nu este nimeni în afară de El!”

   Acest om a găsit mântuirea eternă care i-a fost dată prin har. Da, într-adevăr „în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Faptele Apostolilor 4.12).