Scuturați, vă rog!

 

Înconjurate de sclipici fin, comorile strânse în vacanță trezesc cele mai frumoase amintiri. Ai petrecut vacanța la mare? Cu siguranță, ai adus acasă pietre frumoase sau scoici strânse de tine. Sau ai fost la munte? Și acolo există pietre caraghioase, de exemplu dintr-un pârâu de munte. Poate că n-ai fost plecat nicăieri, ci ai rămas acasă. Cu siguranță, îți aduci aminte de ceva de care te-ai bucurat mult.

 

Material:

Borcan cu capac care se înfiletează (de exemplu borcan de marmeladă)

Sclipici (de la anumite magazine)

Glicerină (de la farmacie)

Adeziv universal

Amintiri din vacanță (de ex. scoici, pietre, conuri de brad etc.)

 

Procedezi astfel:

Mai întâi speli bine borcanele goale și capacele și le ștergi de apă.

Obiectele pot fi ori lipite cu adeziv de partea interioară a capacului, ori le așezi în borcan.

Umpli borcanul cu glicerină și adaugi sclipici.

Dai cu adeziv pe marginea interioară a capacului și strângi bine capacul.

Apoi scuturi bine de borcan!

 

Fiți mulțumitori!

 

- Oh, nu, se văicărește Teo și se lasă în fotoliu. Nu pot să-mi fac un ou prăjit?

- Amin, spune bunica a doua oară, iar de data aceasta mai pronunțat.

- Am spus deja. Teo este puțin indignat de „răspunsul” bunicii la întrebarea lui.

- Ei, atunci s-a lămurit totul. Bunica ridică din umeri și începe să mănânce supa de legume.

- Ce s-a lămurit? Teo se încruntă.

- Ei, văicăreala și întrebarea ta, spune calm bunica.

- Cum așa? Eu întreb dacă nu aș putea mai bine să-mi fac un ou prăjit și tu spui: Amin! Acesta este răspunsul? Teo este foarte nerăbdător.

- Tocmai ai mulțumit pentru mâncarea noastră și câteva secunde mai târziu a început văicăreala. Într-adevăr, ești foarte nemulțumitor!

În primul moment, Teo este puțin uluit, deabia acum își dă seama câtă dreptate are bunica.

- Ei, da, spune el și zâmbește strâmb, dar nu am mulțumit pentru supă, ci pentru mâncare, așa că pot să mă refer și la oul din frigider.

Acum bunica trebuie să râdă. Tipic Teo, care are o scuză tot timpul.

- Tu mănânci în orice caz farfuria cu supă, concluzionează ea. După aceea nu am nimic împotrivă dacă își prăjești un ou... și mie unul, spune bunica și râde.

Nemulțumirea lui Teo dispare imediat.

- Pe locuri fiți gata, start! Teo apucă în grabă lingura de supă.

Bunica și Teo mănâncă în tihnă ochiurile și pâinea prăjită. Amândoi sunt foarte fericiți.

- Plângerile cu privire la mâncare nu sunt nimic altceva decât nemulțumire față de Dumnezeu, să reții bine acest lucru. Și eu de asemenea!

- Dar trebuie să-mi placă totul? vrea să știe Teo.

- Nu, nici mie nu-mi place totul la fel de bine. Totuși, nu este o scuză! Nu așteaptă nimeni ca să izbucnesc de fericire, dar nici să mă văicăresc nu merge! Imaginează-ți că tu dăruiești ceva cuiva și acela se văicărește de acel lucru în prezența ta. Pfui!

- Da pfui, murmură Teo.

- Ce? Bunica se încruntă.

- Ei..., Teo râde, supa ta, și își dă capul pe spate și râde.

- Așteaptă, și bunica îi umple din nou farfuria cu supă.

- Mulțumesc. Teo lasă jos pâinea prăjită și începe imediat cu supa de legume. A fost mai bună decât m-am gândit!

- Mâine gătești tu, decide bunica.

- O, da! Teo este bucuros.

- Ce vei pregăti? vrea să știe bunica.

- Șnițel, cartofi prăjiți și varză murată, explică Teo imediat.

- Uh, bunica se strâmbă. Dar acestea nu se potrivesc împreună, obiectează ea.

- Ce se pune pe masă se mănâncă, spune Teo cu o față solemnă. Ia-l ca exemplu pe dragul tău Teo!

- Atât de drăguț, spune bunica. 

 

 

Asta contează

 

   Un călător pe un transatlantic privea cu atenție și cu curiozitate cum bărbatul de la cârmă conducea nava atât de sigur și de priceput printr-o strâmtoare periculoasă spre port.

   - Cu siguranță, dumneavoastră sunteți timonierul! a spus el când au ajuns în port.

   - Da, eu sunt.

   - Nu-i așa că trebuie să cunoașteți aici orice stâncă, orice banc de nisip și orice loc nisipos, altfel nu ați putea să duceți vaporul așa de sigur acasă?

   - O, nu, a fost răspunsul timonierului, nu este deloc necesar să cunosc orice loc periculos. Trebuie doar să știu unde sunt locurile bune, unde este apă suficient de adâncă pentru vapor și trebuie să fiu atent să respect ruta de călătorie despre care știu că nu este periculoasă; asta contează.

 

   Tot așa și pentru creștin, nu este necesar să știe în detaliu pericolele și greutățile lumii pentru a le ocoli. Dacă el ia Cuvântul lui Dumnezeu ca și ghid al său și respectă exact calea bine trasată, atunci va ocoli toate stâncile și va ajunge sigur în portul ceresc.

Inima nouă

 

   „Vă voi da o inimă nouă” (Ezechiel 36.26). De ce ne-a dat Dumnezeu această promisiune? Pentru că inimile noastre vechi sunt așa de stricate, încât este imposibil să fie făcute mai bune. Noi înșine nu putem să ne înoim inimile. Cu cât ne dăm osteneala mai mult, cu atât ne vom convinge mai tare că este imposibil. De aceea Dumnezeu, în bunătatea Lui nespus de mare și în îndurarea Lui, vrea să ne dea o inimă nouă.

   Care este diferența între o inimă veche și o inimă nouă?

   Inima veche iubește păcatul, mândria, mânia. Ea nu se smerește când a făcut răul și trebuie să-l mărturisească.

   Inima nouă, dimpotrivă, face ceea ce este drept, fuge de ispită și încearcă să fie pe placul Domnului Isus.

   Inima veche se teme de Dumnezeu; ea nu vrea să știe nimic de El. Nu vrea să audă nimic de Isus și dorește doar să fie lăsată în pace.

   Inima nouă însă Îl iubește pe Dumnezeu și se încrede în cuvintele Sale. Ea se bucură că ochii lui Dumnezeu veghează asupra ei. Ei îi place să audă despre Domnul Isus și dorește să trăiască pentru El.

   Inima veche este sclava diavolului. Ea ascultă de poruncile lui și face voia lui.

   Inima nouă este slujitoarea lui Hristos și urmează voia Lui.

   Cât de fericiți sunt aceia care au această inimă nouă!