Nici urmă de pocăință (Geneza 4)

 

   Cain și Abel s-au născut în afara Paradisului. Ei erau păcătoși prin fire, ca și părinții lor, căci „ce este născut din carne este carne” (Ioan 3). Mai mult, pe măsură ce au crescut, au făcut mai târziu fapte rele, ca toți oamenii.

   După un timp, amândoi au adus o jertfă lui Dumnezeu. Simțeau că Dumnezeu era deasupra lor.

   Abel s-a smerit înaintea lui Dumnezeu și a adus un miel, ce era mai bun din turmă. Abel a înțeles că moartea este plata păcatului (Efeseni 9). Mielul era - conform voii lui Dumnezeu - locțiitorul său, iar Dumnezeu a acceptat această jertfă, pentru că ea arăta spre Domnul Isus, adevăratul Miel de jertfă.

   În schimb, Cain a adus din roadele pământului blestemat. El a adus o jertfă fără să fie conștient de propria sa vină. În ochii săi, Cain nu se considera un păcătos pierdut. Jertfa lui voia să spună că el este Cain cel sârguincios, că nu datorează nimănui nimic, că nu a făcut nimic greșit, că nu a mințit și nici nu a furat; că el face ceea ce este drept și nu trebuie să se teamă de nimeni.

   Dumnezeu nu a putut accepta această închinare îndărătnică, deoarece provenea dintr-o inimă lipsită de pocăință. Această jertfă nu l-a bucurat deloc. Fața lui Cain era posomorâtă și a început să-și urască fratele. Deoarece relația lui cu Dumnezeu nu era corectă, nu putea fi corectă nici cu propriul său frate.

   Apoi Dumnezeu l-a avertizat pe Cain: Dacă faci ceea ce este bine, dacă îți recunoști vina, starea ta pierdută înaintea Mea și aduci un miel, atunci ești acceptat. Dar dacă îți împietreștri inima, atunci păcatul pândește la ușă. El câștigă din ce în ce mai multă putere asupra ta. Te copleșește. Te duce la ruină!

   Dar Cain nu s-a pocăit. A refuzat să fie avertizat, iar sfidarea lui a dus la ură și crimă, la un fratricid teribil.

   Și consecințele? Lipsa unui adăpost, singurătate printre oameni și o conștiință care sfredelește și sâcâie - și veșnic sub judecata lui Dumnezeu!

   „ ... nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreți să muriți voi…?” (Ezechiel 33.11).

 

Sub imboldul momentului

 

   Un bărbat stătea la o masă cu bere și juca cu prietenii săi cărți. La câteva case distanță, se țineau adunări de evangheliazare. Mulți oameni au trecut pe lângă cârciumă și au intrat în adunare. Bărbatul și-a întrebat prietenii:

   - Unde se duc toți oamenii aceștia?

   - La pocăiți, la adunare, a fost răspunsul.

   Atunci a lovit cu pumnul în masă și a strigat:

   - Vă sfătuiesc să nu mergeți niciunul acolo! Îmi doresc companie chiar și în iad!

   Unul dintre prietenii lui a fost profund șocat de aceste cuvinte. Și-a lăsat paharul de bere, și-a aruncat cărțile pe masă, s-a ridicat și a intrat în adunare. Cuvintele blasfemiatoare ale prietenului său îi deschiseseră ochii. Devenise conștient de compania pe care o avea și unde va fi sfârșitul unei astfel de vieți. În adunare și-a deschis inima pentru mesajul harului lui Dumnezeu și, prin credință, L-a primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al său.

 

Mielul de jertfă

 

   Karl a citit într-o carte că, atunci când israeliții păcătuiau, aduceau un miel de jertfă în curtea templului, își puneau mâna pe capul animalului și, astfel, își transferau păcatele asupra animalului de jertfă. Apoi, animalul era sacrificat. Astfel, murea în locul persoanei care sacrificase mielul pentru păcatele sale.

   În timp ce Karl citea, i-a venit gândul: „Este posibil ca și păcatele mele să fie transferate asupra altuia? Există oare o jertfă care ar putea muri în locul meu?”

   Și Karl ar fi adus cu bucurie un miel pentru păcatele sale, dacă ar fi avut unul. Dumnezeu a văzut dorința după iertare din inima acestui băiat și, la scurt timp după aceea, i-a atras atenția asupra unui verset biblic din profetul Isaia. Acolo se spune: „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți” (Isaia 53.5). Karl a înțeles deodată, foarte clar, că nu era nevoie să caute un animal de jertfă potrivit. Dumnezeu Însuși, în mila Sa, îi oferise deja un Miel și L-a dat să moară pentru el: pe Isus Hristos, singurul Său Fiu preaiubit.

   Da, acum Karl, care tânjea după mântuire, după pace cu Dumnezeu, înțelegea că pe crucea de la Golgota, toate păcatele sale fuseseră puse asupra Domnului Isus, adevăratul Miel de jertfă, și că El purtase și pedeapsa pentru el. Inima lui era fericită, conștiința lui era curată și o pace profundă și o bucurie adevărată i-au cuprins inima.

 

Schimbare de plan

 

„Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu.”

Romani 8.28

   „Mergem în vacanță, mergem în vacanță!” Philipp sare prin baie, fericit. Va mai dormi o noapte, apoi va pleca în vacanță.

   A doua zi dimineață, când Philipp se trezește, sare repede din pat. Tata vine să-l întâmpine:

   „Șșșt, Philipp, nu fi atât de gălăgios, ceilalți încă dorm.” Tata îl ia de mână și îl conduce în sufragerie. 

   „Philipp, din nefericire, nu putem pleca astăzi. Azi noapte...”

   „Dar de ce nu, tată? Totul este deja împachetat!” îl întrerupe Philipp.

   „Anna este bolnavă; a vomitat încontinuu azi noapte.”

   Ochii lui Philipp se umplu de lacrimi. Este atât de dezamăgit! Tata îl îmbrățișează și îl consolează:

   „Știi, Dumnezeu ne vrea întotdeauna binele și vrem să avem încredere că El va face totul bine și astăzi. Vom vedea cum se simte Anna mai târziu și poate putem pleca mâine dimineață.”

   După ce Anna a dormit bine, s-a trezit și a putut mânca ceva.

   Și partea cea mai bună este că tata are în sfârșit timp astăzi să-și țină promisiunea și să construiască un arc adevărat pentru Philipp. Philipp își face câteva săgeți, iar când totul este gata, el și tata fac un concurs de tir. După-amiaza, Anna este atât de în formă, încât poate chiar și ea să tragă singură câteva săgeți. Seara, Philipp Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru ziua frumoasă. Chiar dacă Anna s-a îmbolnăvit și nu au putut pleca în vacanță conform planului, a fost totuși o zi bună.

– textul este bazat pe o întâmplare adevărată –

Poliția sănătății

 

Știai că în interiorul corpului tău se dă o luptă constantă? Agenții patogeni încearcă în mod constant să te distrugă. Slavă Domnului! - avem o armată puternică în corpurile noastre, care este mereu în căutarea dușmanilor și se află într-o luptă constantă împotriva agenților patogeni. Acești luptători sunt așa-numitele leucocite. Se mai numesc și globule albe. Aproximativ 6.000-8.000 de astfel de globule plutesc într-un milimetru cub de sânge. Dacă întâlnesc agenți patogeni, îi atacă imediat, îi absorb și îi distrug rapid.

Când ești rănit, are loc un atac în masă al agenților patogeni. Apoi, o întreagă armată de globule albe se adună și preia lupta. Percepi acest lucru ca puroi în rană. În marea majoritate a cazurilor, armata ta câștigă, iar rana se vindecă.

Este fascinant cum Creatorul S-a asigurat ca tu, fără să îți dai seama, ești în permanență apărat.