Un domn călătorea cu trenul. În compartimentul
în care era el, se afla și o fetiță. Domnul, fiind un om prietenos, începu să
povestească și să se joace cu ea. Când era aproape de ținta călătoriei sale și vrea
să se dea jos din tren, fetița se așeză înaintea lui, îl privi cu multă seriozitate
și-l întrebă:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu
lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca ORICINE CREDE în El, să nu
piară, ci să aibă VIAȚA VEȘNICĂ“ (Ioan 3.16).
- Îl
iubiți pe Dumnezeu?
Domnul nostru nu răspunse nimic, și când
fetița repetă întrebarea, el părăsi compartimentul, fără ca să-i răspundă. Dar
întrebarea pusă de fetiță îl urmărea neîncetat, iar în tot locul pe unde umbla
el, n-o putea uita nicidecum. Această întrebare nu i-a dat pace, l-a neliniștit
întruna, până când a răspuns:
- Da,
Îl iubesc, pentru că El ne-a iubit mai întâi pe noi!
Cum stăm cu întrebarea aceasta? Îl iubim
noi pe Dumnezeu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu