- Mi-e foame! spuse Viorel și
se cățără pe scaun, pentru a se putea uita pe masă. Era un mic băiețaș, dar
avea totdeauna o mare poftă de mâncare.
- Te-ai spălat pe mâini, Viorel? îl întrebă
mama.
- Nu sunt murdare, răspunse supărat Viorel.
- Ba da, sunt, îl asigură mama și îl luă cu
ea în baie.
- Acum uită-te la apă, băiete. Apa era
foarte murdară.
- Nu m-am gândit că mâinile mele ar putea fi
așa de murdare, admise Viorel. M-am gândit, că ele sunt curate!
- De ce trebuie de fapt să ne spălăm pe
mâini înainte de masă? a vrut să știe el, doar nu mâncăm cu degetele.
Mama zâmbi, căci adesea văzuse cum Viorel,
mai ales când era de mâncare mazăre, se ajuta cu degetele, ori de câte ori acestea
se rostogoleau de pe furculiță.
- Așa
este, confirmă ea, dar nu atingi câteodată mâncarea cu mâinile, când iei felia
de pâine în mână? Și, băiatul meu, în mizerie trăiesc mulți germeni otrăvitori,
de la care te poți îmbolnăvi dacă mănânci prea mulți din aceștia.
Când mergea la culcare, mama îi citea totdeauna
micuțului Viorel o istorisire din Biblie. Și în această seară, ea a ales câteva
versete din Matei 23, pentru a-i arăta băiatului ei că doar curățirea
exterioară nu este suficientă. Domnul Isus a vorbit cu fariseii, care își
spălau deseori mâinile și se credeau astfel curați și fără cusur. Ah, ei
treceau cu totul cu vederea că și inimile lor trebuiau să fie curățite! „Voi
curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de
răpire și de necumpătare. Fariseu orb! Curăță întâi partea dinăuntru a
paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată.“
- Sunt
și eu pe dinăuntru murdar? se minună Viorel.
- Noi toți, copile. Biblia spune că noi toți
nu suntem curați, pentru că ne-am născut așa. Noi avem deseori gânduri păcătoase
și facem ce este rău. Aceste lucruri murdăresc inimile noastre. Oricât am
încerca noi înșine să înlăturăm această murdărie, ea rămâne! Ce bine este că
Mântuitorul a venit din cer, pentru a ne spăla de mizeria păcatului nostru și
pentru a face inimile noastre curate și luminoase!
- Ah, mami, doresc ca și pe mine să mă facă
curat pe dinăuntru! răspunse gânditor Viorel. – O dorință, pe care Domnul Isus
a împlinit-o cu siguranță!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu