Ca de obicei, după cină, tata luă
Biblia de pe etajeră şi citi rar: „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui
arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în
nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul“ (1 Tesaloniceni 4.16-17).
Cu coatele
pe masă, Ştefan se juca cu câteva fărâmituri. El nu asculta niciodată ce se
citea din Biblie. Sora lui Izabela, nici atât! Pentru moment, ea părea
preocupată de floricelele care decorau farfuria ei goală, rămasă pe masă de la cină.
Ştefan aştepta cu nerăbdare ca tatăl să termine de citit Cuvântul, pentru ca
apoi să meargă în camera lui. După ce se jucă puţin, Ştefan se puse în pat.
Liniştea coborî încet peste casa învăluită în mantia nopţii.
Dimineaţa, când se trezi, lucrurile i se părură
că sunt altfel ca de obicei. Raza de lumină ce se furişa în camera lui, îi spuse
parcă dulce că este deja amiază.
- De ce atâta tăcere şi ... de ce
nu a venit mama să mă trezească?
Ştefan
se ridică şi merse în camera sorei lui, Izabela. Aceasta dormea adânc.
- Izabela, Izabela, trezeşte-te!
Izabela se frecă la ochi.
- De ce mă trezeşti tu şi nu mama ca de
obicei?
Ştefan
şi Izabela se îndreptară spre camera părinţilor. Uşa era întredeschisă şi în
cameră ... nimeni.
- Izabela, să ştii că se întâmplă ceva
ciudat... Să ne îmbrăcăm şi să mergem să căutăm pe tata şi pe mama; poate că
tocmai au ieşit.
Odată
ieşiţi în stradă, acel dute-vino grăbit al trecătorilor şi circulaţia maşinilor
le inspirară curaj.
- Să mergem la brutărie,
propuse Izabela.
- Da, dar la care? La cea din
colţul străzii sau la cea de pe strada care urcă? Copiii preferară să meargă la cea de pe
strada care urcă, pentru că vânzătoarea o cunoştea
bine pe mama lor şi îi primea totdeauna cu amabilitate.
Ajunşi
în faţa magazinului, copiii rămaseră încremeniţi; lumina din vitrină era stinsă
şi uşa de la intrare era încuiată.
- Să mergem la cealaltă brutărie,
zise Ştefan luând-o la fugă.
Cealaltă brutărie era deschisă. Copiilor nu le
prea plăcea de vânzătoarea de aici; aceasta nu era la fel de drăguţă şi de amabilă
ca cealaltă. Luându-şi inima în dinţi, Ştefan intră şi cu glasul tremurând
întrebă:
- Nu i-aţi văzut cumva pe părinţii noştri?
- Nu i-am văzut, micuţule, răspunse
vânzătoarea fără să-şi ridice privirea din sertarul casei de marcat. Mergeţi
acasă, căci sigur s-au întors de unde au fost plecaţi.
Ştefan şi Izabela porniră în fugă spre casă.
Cu sufletul la gură, au deschis uşa şi au intrat vijelios, dar înăuntru aceeaşi
tăcere ... părinţii, nicăieri!
- Crezi că a venit Domnul Isus? întrebă
Izabela neliniştită. Ştefan izbucni în lacrimi.
Deschizând ochii, o văzu pe mama lui aşezată
pe marginea patului alături de el.
- Ai
avut un coşmar, dragul meu, zise ea ştergându-i micuţului faţa scăldată de
lacrimi.
-
Oh, ce vis oribil, zise Ştefan înţelegând cât de groaznic ar fi să nu plece cu
Domnul Isus atunci când El va reveni!
Acum, Ştefan ştie că va pleca cu Domnul Isus
şi aşteaptă nerăbdător ziua revenirii Lui. Dorinţa lui cea mai
mare este să fie pentru totdeauna cu Acela care Şi-a dat viaţa la cruce pentru
mântuirea sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu