„Poc!”, uşa camerei de lucru se închise
încet şi tânărul se strecură încet pe uşă. În ochii lui străluceau lacrimi, dar
el ştia că prietenul său părintesc avea dreptate. Au vorbit mult timp împreună,
iar acum trebuia să facă ultimele pregătiri pentru călătorie. Pentru călătoria
de care se temea aşa de mult!
Dar şi în cămăruţă stătea un bărbat cu faţa
tristă. Îl îndrăgea pe tânărul slujitor şi îi venea foarte greu să se despartă
de el. Tânărul l-a ajutat aşa de mult, tocmai acum când era un întemniţat. El
nu se afla chiar într-o închisoare, avea voie să locuiască într-o casă, dar nu
se putea mişca liber. Tot timpul era supravegheat şi nu avea voie să-şi părăsească
locuinţa. De câte ori nu a rezolvat Onisim pentru el un comision sau ceva
asemănător. Şi cât de mult s-a bucurat totdeauna, când seara puteau să
vorbească împreună şi nu era aşa de singur! Dar oricât de mult a vrut, nu l-a
putut opri pe Onisim, ci a trebuit să-l trimită acasă.
Acasă – acolo nu a fost niciodată un acasă
pentru Onisim. Trebuia să muncească sub stăpânirea unui stăpân sever, dar
drept. Onisim nu s-a simţit deloc bine acolo. Şi atunci a plecat de acolo. Ce
scandal! Un sclav care dezerta era pedepsit rău, când stăpânul lui îl primea
înapoi. De aceea, mai bine nu s-ar fi dus niciodată înapoi acolo. El se temea
mult de stăpânul său.
Dar exact aceasta dorea Pavel acum să obţină:
Onisim trebuia să se întoarcă la Filimon, dar nu pentru a fi pedepsit, ci
pentru a fi primit cu dragoste, pentru că aveau acum aceeaşi credinţă în Isus
Hristos.
Pavel putea să-şi amintească exact, când l-a
văzut prima dată pe Onisim şi apoi a înţeles că tânărul sclav s-a făcut vinovat
prin evadarea lui.
Onisim a recunoscut înaintea Domnului Isus
toate faptele sale rele şi a devenit un copil fericit al lui Dumnezeu.
Mult timp, Pavel s-a gândit ce ar trebui să
facă. În sfârşit a luat o bucată de pergament, a înmuiat pana în călimară şi a
început să scrie:
Către preaiubitul Filimon, tovarăşul nostru
de lucru!
Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi
de la Domnul Isus Hristos! Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori
îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, pentru că am auzit despre credinţa
pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toţi sfinţii. În adevăr, am avut
o mare bucurie şi mângâiere pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile
sfinţilor au fost înviorate prin tine.
Vreau să-ţi fac o rugăminte în numele dragostei, eu, aşa cum sunt,
bătrânul Pavel; iar acum întemniţat pentru Hristos Isus. Te rog pentru copilul
meu, pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim. Ţi-l trimit înapoi,
pe el, inima mea. Dacă mă socoteşti dar ca prieten al tău, primeşte-l ca pe
mine însumi. Şi, dacă ţi-a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune
aceasta în socoteala mea.
Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul; şi înviorează-mi inima în
Hristos! Ţi-am scris bizuit pe ascultarea ta, şi ştiu că vei face chiar mai
mult decât îţi zic.
Pavel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu