Podul mobil

   Podurile unesc. Peste râuri, văi sau golfuri marine trebuie să treacă poduri.

   Atunci, circulaţia poate să se desfăşoare încoace şi încolo. Dar există şi poduri, care din când în când trebuie să fie „strânse”, pentru că stau în cale sau prezintă un pericol. De aceea trebuie să fie mobile. Cine nu cunoaşte podurile din Olanda, care se deschid în sus, pentru a lăsa câte un vapor să treacă?

   În imaginea următoare vezi o cetate. Singura intrare în cetate este un pod mobil. Îţi poţi uşor imagina cât de important a fost în timpurile de război să se poată ridica podul.

   Păzitorul din faţa cetăţii avea o misiune importantă: în situaţii periculoase – şi el trebuia să le recunoască la timp – ridica podul mobil. Duşmanul rămânea în faţa porţilor.

   Şi noi oamenii ne putem asemăna cu o cetate. Simţurile noastre: ochiul, gura şi urechea pot fi asemănate cu o poartă. „Prin ele” poate fi adus câte ceva înăuntru, ce ori este bun pentru noi, ori ne poate dăuna. Uneori avem nevoie de „poduri mobile”.

Câteva exemple:

Daniel a scos o revistă veche din containerul de hârtii şi o aduce triumfător la şcoală. Toţi se năpustesc să vadă ce este, când Daniel şi prietenii săi se strâng în jurul revistei. Adrian ezită. El aruncă o privire scurtă peste umărul lui Daniel. Apoi pleacă. Doar el.

Raluca strânge strâns din dinţi. Laura şi Iuliana sunt moarte după cea nouă din clasă, Eleonora. Eleonora poartă totdeauna haine aşa de frumoase. Raluca ştie câteva lucruri negative despre Eleonora. Dar... reuşeşte să tacă.

La Popescu merge tot timpul radioul, când Radu îl vizitează pe Dan. Ce spune tocmai crainicul la radio? Aşa un banc urât... Radu ar dori să-şi poată pune mâinile la urechi. „Hai să ne jucăm afară”, îi spune el lui Dan.

Să ridicăm cu toţii la timp podul mobil!