Spice goale

   Grădinarul era ocupat cu sădirea unor plante de ghiveci și micuțul Ionel se uita la el. Acesta punea o mulțime de întrebări și după fiecare răspuns, pe care îl primea, urma un „De ce?“.

   Deodată o luă la fugă și, după puține minute, se întoarse cu câteva boabe de orz, care i-au fost date din grajd.

   - Unchiule Fane, acum plantez boabele în oala cea mare. Uită-te! Plin de râvnă puse cele trei boabe în pământul proaspăt.

   - Din acestea nu va ieși nimic, remarcă grădinarul zâmbind.

   - De ce nu?

   - Este mult prea târziu.

   - De ce este prea târziu, unchiule Fane?

   - Pentru că nu se vor mai coace pentru recoltă.

   - De ce nu?

   - Pentru că nu vor înflori! Dar acum am terminat și trebuie să duc înăuntru oalele. Grădinarul luă ghivecele de flori și merse în casă. Ionel alergă în urma prietenului său. Băiatul era foarte curios să vadă dacă vor răsări boabele lui.

   Într-o zi se arătară vârfuri verzi și, strălucind de bucurie, Ionel relată despre creșterea spicelor sale. Un fir se uscă însă în curând. Celelalte două aveau într-adevăr spice și creșteau. Ele au fost arătate într-un mod triumfător unchiului.

   - Vezi ce frumos cresc!

   - Așteaptă numai! replică grădinarul.

   - De ce?

   - Vei vedea că nu este nimic înăuntru.

   Și într-adevăr, în loc să înflorească, au devenit treptat negre și urâte și în spice nu a fost nicio boabă. Ionel nu recoltă nimic, deși spicele sale crescură așa de frumos.

   De ce?

   El a semănat prea târziu!

   Cine nu răscumpără timpul în copilărie și nu Îl caută pe Mântuitorul în tinerețe, pierde timpul de înflorire și pierde cele mai bune ocazii de a aduce roadă, roadă care rămâne veșnic.

   Mulți oameni se aseamănă spicelor neroditoare, pentru că nu s-au predat în tinerețe Mântuitorului, au crescut și nu s-au întors din toată inima la Dumnezeu. De aceea ei nu vor aduce niciodată roadă pentru veșnicie.