Cuvinte de aur

   Era într-o duminică după-masa. Pe una din străzile mai puţin umblate ale unui mare oraş, alerga un băiat. Era îmbrăcat destul de sărăcăcios şi pe faţa lui se vedea că-i lipsea pâinea necesară. Se opri deodată pe loc. În faţa sa zări un carton cu un chenar frumos desenat. Cu grijă, ca să nu-l murdărească, băiatul ridică acel carton, apoi îl privi cu plăcere. Literele aurite luceau în lumina soarelui. Ce-o fi însemnând acele cuvinte? Sigur era ceva însemnat, altfel nu ar fi fost desenate aşa de frumos – gândi băiatul. El nu mergea încă la şcoală şi din acest motiv nu putea să citească. Cu cât privea mai atent la carton, cu atât devenea mai curios cu privire la însemnătatea cuvintelor de aur.

   Tanti Frida o să mi le citească în seara aceasta, îşi spuse el punând cartonul în buzunar.

   Apropiindu-se de alţi copii, se prinse la joacă cu ei şi uitase de carton. Dar, seara înainte de culcare şi-a adus aminte de el şi a mers repede la vecina lui spunând:

   - Sunteţi acasă tanti Frida?

   - Da, Iacobe, vino înăuntru, răspunse o voce tremurândă. Cu cartonul în mână, Iacob stătea în faţa bătrânei vânzătoare de legme care era la masă şi croşeta la lumina unei lumânări.

   - Vă rog, tanti Frida, citiţi-mi aceste cuvinte de aur. Doresc să ştiu şi eu ce înseamnă!

   - Cu plăcere, băiatul meu, răspunse bătrâna prietenoasă. Tu poţi veni la mine oricând ai nevoie de un astfel de ajutor. Luă cartonul, îl privi cu mirare şi citi încet: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit.“

   - Ce înseamnă aceste cuvinte, tanti Frida? întrebă Iacob.

   - Mă tem că nu-ţi pot explica corect. Eu însumi nu ştiu prea multe despre aceste lucruri.

   - Cine este Domnul Isus? Este El Fiul lui Dumnezeu care locuieşte în cer? Ce înseamnă să fii salvat? De ce trebuie să fii eliberat? dori să ştie Iacob.

   Femeia bătrână se gândi o clipă, apoi răspunse:

   - Când am fost copil ca tine, mergeam la şcoala duminicală. Acolo am învăţat multe lucruri, dar multe am uitat. Dacă îmi amintesc bine, învăţătorul de la acea şcoală ne-a spus că în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt răi şi păcătoşi şi nu slujesc după voia Sa. Pentru acest lucru, ei vor fi aruncaţi odată în foc, un foc pe care el îl numea iad. Cred că de acest foc trebuie să fim scăpaţi.

   - O, spuse Iacob punând cu grijă cartonul în buzunar, dacă aş putea afla mai multe despre Domnul Isus, ca să pot fi eliberat şi eu de păcate. Acel iad trebuie să fie ceva groaznic...

   Foarte îngândurat, Iacob plecă spre casă. A trecut mult timp până când a adormit. Mereu se gândea la carton şi la cuvintele bătrânei Frida. Când se trezi din somn, îşi făcu un plan cum ar putea găsi pe cineva care să-i spună mai multe despre Domnul Isus. Când trecea prin curte, se întâlni din nou cu tanti Frida. O întrebă dacă nu ştia pe cineva care ar putea să-i spună mai mult despre Domnul Isus şi cum poate fi mântuit. Tanti Frida se gândi.

   - Nu ştiu sigur... Poate domnul de unde aduc zarzavaturi ar putea să-ţi spună tot ce doreşti.

   Ea îi explică unde locuieşte acel domn şi Iacob se puse repede pe drum. Ajuns în fața unei case albe a stat un timp acolo. Totul arăta plăcut. Iacob nu avea curaj să sune. În sfârşit se hotărî. O fetiţă deschise uşa şi când văzu pe acel băiat mic şi murdar în costumul său zdrenţuros a vrut să-i închidă uşa în nas. Din fericire, apăru stăpânul casei care se interesă de dorinţele lui Iacob. Băiatul scoase cartonul din buzunar.

   - Puteţi să-mi spuneţi dumneavoastră ce înseamnă aceste cuvinte de aur? întrebă el cu sfială. Stăpânul dădu din cap şi luând pe Iacob de mână îl duse în camera sa şi îi spuse să ia loc pe un scaun. Apoi se aşeză în faţa musafirului său, îl privi prietenos şi-i spuse:

   - Dumnezeu a creat toate lucrurile. El ne-a creat şi pe noi. El a creat tot pământul. Dar El nu este numai un Dumnezeu Atotputernic, ci şi un Dumnezeu sfânt care urăşte păcatul. Toate lucrurile urâte pe care le facem – minciună, furt, înşelăciune, invidie şi altele asemănătoare cu ele – în faţa lui Dumnezeu sunt păcate. Şi Dumnezeu trebuie să pedepsească păcatul. Trebuie să facă acest lucru, pentru că El este sfânt. Nimeni nu poate să ascundă răul din faţă lui Dumnezeu. Nici tu nu poţi să faci lucrul acesta. El ştie toate gândurile tale. Dar Dumnezeu este şi dragoste. El a trimis pe Fiul Său în această lume pentru a mântui pe om. Domnul Isus este acel Fiu al lui Dumnezeu. El a venit acum aproape două mii de ani în urmă, din cer pe pământ, la noi. El a devenit om ca şi noi, dar totuşi fără a înceta să fie Dumnezeu. El a venit, ca să poarte pedeapsa păcatelor care supărau pe Dumnezeu. Domnul Isus a trebuit să sufere pentru noi, ca să fim eliberaţi de orice pedeapsă. Oamenii răi, care l-au urât şi care încercau să-l omoare, L-au pironit pe o cruce. Acolo, Domnul Isus a suferit pedeapsa păcatelor noastre. Noi citim în Biblie despre El: „Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi“ (Isaia 53.4-5).

   După o scurtă pauză, acel om continuă:

   - După ce Domnul Isus a murit, a fost pus într-un mormânt. După trei zile, Dumnezeu L-a înviat. Acum, El stă la dreapta lui Dumnezeu în cer. Acolo doreşte El în dragostea Sa să-i atragă pe toţi oamenii. Domnul Isus le-ar ierta păcatele şi i-ar face pe toţi oamenii fericiţi, dacă ar crede în El. Acum Domnul Isus te aşteaptă şi pe tine, băiatul meu, ca să te apropii cu păcatele tale şi să te cureţe de orice nelegiuire în aşa fel, ca să fii vrednic pentru cer. Aceasta este însemnătatea cuvintelor de aur: Cine crede în Domnul Isus va fi mântuit.

   Iacob ascultase foarte atent. Deodată faţa lui a început să se lumineze. A simţit că a găsit pe cineva care să-l iubească. El a crezut în Domnul Isus. Până nu a plecat de la acel om, Iacob a fost sigur că Mântuitorul a iertat şi păcatele sale şi că o să fie mântuit pentru toată veşnicia.