Spre Soroklo

   Kim se gândea cu plăcere la copilăria ei. Tatăl ei nu fusese bogat, dar nici foarte sărac. Orez primea suficient în fiecare zi şi mama ei o iubea – ce şi-ar fi putut dori mai mult?

   Părinţii lui Kim se rugau lui Buda. Mergeau regulat cu ea la templu, depuneau flori şi aprindeau beţişoare cu tămâie. De altfel, Buda era foarte departe pentru Kim. El nu era ca Dumnezeu care să se intereseze de grijile ei zilnice.

   O dimineaţă din al optsprezecelea an al vieţii ei nu a uitat-o Kim niciodată! Se spălă, aşa cum făcea întotdeauna, când descoperi pe piele câteva pete specifice albe. „Vor trece curând“, gândi ea în grabă. Dar ele nu trecură. Dimpotrivă, se făcură mai multe! Cu timpul, câteva pete s-au umplut cu puroi şi au început să o doară tare.

   Lepră! strigă îngrozită mama lui Kim, când văzu pentru prima dată petele la fiica ei. Lepră! Aceasta însemna să fie izgonită de familie, să trăiască departe pe insula Soroklo cu alţi bolnavi de lepră. Groaznic! Toţi bolnavii de lepră din Corea erau aduşi pe această insulă şi acolo erau îngrijiţi medical. Kim alergă în camera ei şi se aruncă pe podea. Era deznădăjduită. Nimic mai îngrozitor nu îşi putea închipui. Nu observă când mama ei intră. „Vom ascunde acest lucru faţă de cei din sat. Altfel, te vor trimite pe insulă.“

   De atunci, Kim trăi numai între cei patru pereţi ai micii ei odăi. Din când în când avea voie noaptea să meargă în curte. La aceasta se adăugau durerile şi teama, teama de dimineaţa în care nu va mai fi posibil să ascundă boala.

Hotărârea

   Kim auzi scârţâitul uşii. A fost vântul? Nu, o umbră stătea în uşă. Tatăl ei? O seceră strălucea în lumina lunii. Kim îşi ţinu respiraţia. Inima îi bătea cu putere. Vroia tatăl ei să o omoare? El se întoarse şi merse iarăşi afară. Doar câteva ore mai târziu veni iarăşi în cameră. Aduse o farfurie cu prăjitură de orez. Încă o dată, Kim mai putea să mănânce pe săturate. Simţea că aceasta nu era totul. În timp ce-şi împinse ultimele fărâmituri în gură, tatăl spuse: „Boala ta de lepră nu mai poate fi ascunsă. Fraţii tăi mai mici nu mai au deja nici un camarad de joacă. Părinţii miresei Young Sam vor să refuze nunta. Nu mai putem trăi aici mult timp! Ştii ce înseamnă acest lucru?“ Kim bănuia şi se temea de necunoscutul care îi stătea înainte.

   „În noaptea aceasta ne vedem pentru ultima dată. Mâine nu vei mai fi printre noi.“

   Kim înţelese vestea îngrozitoare. Din cuvintele tatălui înţelese: „Omoară-te singură!“, doar că exprimase aceasta cu cuvinte ceva mai alese. Nu-i rămânea altă alegere. Încă înainte de zorii zilei se strecură din casă şi alergă în jos, pe drumul spre râu. Acolo, cineva stătea deja: mama ei care bănuise ce va hotărî Kim.

   „Aici ai un sac cu orez. Ia-l şi jertfeşte-l duhului muntelui! Când te va face sănătoasă, te vei putea întoarce la noi.“ Cu câtă dragoste se gândise mama ei la ea! Repede prinse sacul, alergă spre munte şi jertfi orezul. Zile în şir a aşteptat, dar nici un duh sau zeu nu a apărut pentru a o ajuta.

   Kim a început să cerşească. Câte un ţăran îi dădea câte o ceaşcă cu orez pentru a-şi astâmpăra foamea. Încet, Kim a început să se supere pe jertfa duhului muntelui. „Mai bine mâncam eu însămi orezul“, gândea ea uneori. Dar pentru aceasta era acum prea târziu.

   Nu a durat mult timp, şi poliţia a aflat de Kim şi a dus-o pe insula de lepră. Aproape era bucuroasă că în sfârşit ajunse aici. Zilele singuratice în păduri, foamea permanentă, toate acestea se sfârşiseră aici.

   Ceilalţi locuitori au primit-o aşa de prietenos, încât Kim a început să se simtă bine. Dar ceva o înstrăina. În jurul ei se vorbea aşa de mult despre Isus. Nici o zi nu trecea fără să audă de numele Său. Isus părea să fie o personalitate importantă. Cu timpul, Kim a aflat tot mai multe despre Isus Hristos.

   El nu se putea compara cu Buda. Lui Buda trebuia să-i aduci daruri pentru a-l mulţumi. Kim ştia aceasta. Dar Domnul Isus făcuse ceva pentru ea. El a murit pentru a o salva de la pierzarea veşnică. Aşa de mult a iubit-o! Kim a fost copleşită la gândul că Domnul Isus o iubea aşa de mult. „Doamne Isuse, eu nu ştiu multe despre Tine. Dar Te iubesc, pentru că m-ai iubit aşa de mult. Te rog primeşte-mă“, s-a rugat ea.

   Familia ei nu a mai văzut-o pe Kim niciodată. Cu toate acestea, era bucuroasă că a venit la Soroklo. Părinţii şi fraţii au alungat-o, dar aici ea L-a cunoscut pe Dumnezeu care a numit-o chiar copilul Său.