Un
picior cu doi genunchi – ce absurditate! Poţi să-ţi imaginezi aşa ceva? Dacă
picioarele mele ar arăta aşa, desigur nu ar dura mult timp până aş avea câteva
noduri în ele. Şi totuşi există aşa ceva: un picior – doi genunchi!
În
faţa mea pe birou stă tocmai cineva, la care fiecare picior are într-adevăr doi
genunchi. Şi acest cineva nu are numai două picioare, ci chiar şase! O fiinţă
comică, necunoscută? Nu, chiar deloc – o muscă! Tocmai m-a enervat puţin,
pentru că în timp ce citeam, zbura în jurul capului meu. Dar acum stă foarte
liniştită pe cartea deschisă.
Şi
îmi arată de asemenea la ce foloseşte ea cele şase picioare, fiecare cu câte
doi genunchi: ea se spală. Începe cu capul care se mişcă, îl ia între
picioarele de dinainte şi îl spală de jur-împrejur. Acelaşi lucru îl face cu
trupul posterior şi cu aripile; totul este îndepărtat, dar acum cu picioarele din
spate. Ce bine că are şase picioare! Astfel se poate spăla cu două şi totuşi să
stea sigură pe celelalte patru picioare. Şi prin cei doi genunchi, picioarele
ei sunt aşa de mobile, încât ajunge cu ele până pe spatele ei şi pe partea
superioară a aripilor.
Nu
a făcut Dumnezeu aceasta bine? „Minunate sunt lucrările Tale“, spune împăratul
David în Psalm 139 către Dumnezeu, iar fiul său Solomon constată: „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui.“ La
câte lucruri S-a gândit Dumnezeu când a creat lumea – chiar şi la o muscă!
Muştele au ochi cu faţete.
De aceea pot fi prinse doar cu mare
greutate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu